Fast and Furious!

De Matei Mircioane 07 Decembrie 2013, 17:51 Din vest
Maşinile alunecau în flux continuu pe şosea şi prostul din mine se întreba unde se grăbesc, de ce sunt atât de rapide şi furioase (Fast and Furious!), de multe şi de înfometate, cât timp vor mai avea cu ce să se alimenteze. În fiecare om, cred eu, sălăşluieşte câte un prost din acesta, care nu ştie nimic din multe şi vaste domenii, dar cel puţin întreabă şi se întreabă.

Eu, şi alţii ca mine, dintre cei născuţi în locuri izolate de civilizaţie, într-o lume a lămpilor cu petrol şi a căruţelor trase de cai, ne-am minunat când am auzit, la primele difuzoare din reţeaua comunală, că ne aflăm într-un permanent concurs. Era vorba despre concursul de îndeplinire a planului anual, ulterior cincinal, un concurs cu alte cooperative agricole de producţie. Până atunci, fiecare gospodar se afla într-o competiţie cu sine, adică anul acesta voia să-i fie mai bine decât anul trecut. Şi aceasta se aprecia după cantitatea de porumb şi de grâu recoltată de familie, după greutatea şi numărul porcilor, după volumul de lapte furnizat de Ruja, vaca bălţată din grajd. Dar partidul ne-a explicat că nu e bine, că împreună cu fratele mai mare sovietic ne aflăm în concurs cu americanii, pe care îi vom ajunge şi îi vom şi întrece, dar numai dacă punem interesele personale în planul secund şi lucrăm pentru ţară.

Concursul acesta s-a terminat în decembrie 1989, când ne-am declarat singuri învinşi prin abandon, şi a început din nou competiţia fiecăruia cu sine, însă cu ochii aţintiţi asupra celorlalţi, prin intermediul televizorului, la care s-au adăugat telefoanele mobile şi internetul. „Fast and Furious” a devenit solganul, drumul şi ţinta. Cu cât mai „fast” şi cu cât mai „furious”, cu atât mai bine! Pentru aceasta e nevoie de electricitate, de benzină şi motorină, de gaze naturale, fie ele şi de şist. Pentru a urma CALEA nu trebuie precupeţit niciun efort, nu trebuie admis niciun răgaz! Ne grăbim, ne îndatorăm, intrăm în panică dacă nu se înregistrează o creştere economică. Ce-o fi aia, se întreabă din nou prostul din mine, când după ani şi ani de creştere senzaţia este de sufocare, de alergare într-un imens pluton de nemulţumiţi. Partidul ne explică faptul că suntem pe drumul cel bun, alergarea trebuie continuată până la epuizare. Celor care cad le iau locul cei care vin din urmă. Nu contează încotro alergăm. Important este să mărim ritmul. Acesta este scopul.

Deci, avem nevoie de gaze de şist! Iar prăpădiţii aceia care mai cred că o recoltă bună de porumb pe terenul lor mai înseamnă ceva, trebuie convinşi că sunt anacronici. Dacă nu înţeleg cu binele, vor fi spulberaţi. Pentru că ei ne opresc din alergare!

 

Autor Matei Mircioane 07 Decembrie 2013, 17:51 Din vest
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate