Cum descoperă europenii România reală

De Victor Nafiru 21 Iulie 2013, 15:44 Din vest
Doi britanici, soţ şi soţie, trecuţi binişor de prima tinereţe, au hotărât, în 2006, să se stabilească în România. Nu să facă afaceri, să îngrijească copiii abandonaţi ori să antreneze vreo echipă de rugby, ci să trăiască într-un sat din judeţul Cluj, aşezat undeva pe lângă Huedin. Să trăiască simplu, ca la ţară, într-o căsuţă de chirpici, fără baie şi WC în casă, cu apă scoasă din fântână, crescând porci, găini şi vaci, încălţaţi cu cizme de cauciuc şi purtând în cârcă un ţol de lână, ros în coate de atâta purtat.

Povestea lui Douglas şi Sara pare desprinsă dintr-un alt timp istoric. Prima întrebare pe care şi-ar pune-o un om cu scaun la cap ar suna cam aşa: ce au găsit oamenii ăştia doi în satul din Transilvania de au renunţat la civilizaţia lor din Scoţia? Surprinderea e cu atât mai mare, cu cât ei afirmaseră, când au luat prima dată contact cu realitatea de la noi, că România se afla cu 40-50 de ani în urmă faţă de Marea Britanie. Celor curioşi, britanicii le-au raspuns senini şi cu convingere că, în satul acela de la poalele munţilor, încă mai există legătura dintre om şi pământ. În Scoţia, Irlanda, Ţara Galilor şi Anglia, această conexiune a dispărut de mult.

Şi-au cumpărat o casă din chirpici, cu pământ pe jos în singura cameră pe care o aveau, cu lemnărie mâncată de cari, după care au început să o repare, în timp ce localnicii, cu banii câştigaţi în străinătate la babe, îşi construiau vile şi maşini scumpe. Veneau dintr-o ţară dezvoltată şi aşa au început să curgă ofertele pentru termopane, cărămidă şi ţiglă de cea mai bună calitate, centrale termice, podele şi mobilă înscrise în catalog. Ei voiau să trăiască în mod tradiţional, căci pentru asta renunţaseră la catedra de profesor, să muncească pământul, să simtă gustul legumelor din grădina lucrată de ei, să meargă la târg să-şi vândă surplusul din gospodărie.

O poveste asemănătoare trăieşte şi un francez stabilit tot în Ardeal. Acesta şi-a cumpărat pământ, după care a pus pe picioare o afacere, pe cât de inedită, pe atât de profitabilă. Francezul a înfiinţat o firmă de turism, după care a început să aducă grupuri de străini la el pe moşie. Contra cost, turiştii sunt puşi să muncească în gospodăria francezului, să-i sape grădina, să-i strângă recolta, să-i mulgă vacile şi să se hrănească ca la ţară, cu mămăligă, brânză, lapte, slănină. Cine s-ar fi gândit că se pot face bani din dorinţa unora de a trăi la coada vacii, aşa cum se spune pe la noi?

Cu siguranţă că nouă ni se pare ciudat ce fac oamenii ăştia. Unii ar spune că de prea mult bine ajung să se trăiască în acest mod. Că nu mai ştiu ce să inventeze ca să le treacă timpul mai repede. Adevărul pare să fie altul. Într-o societate superdezvoltată, oamenii simt nevoia ca, măcar din când în când, să evadeze într-o altă lume, simplă, peste care nu au coborât în totalitate binefacerile civilizaţiei.

Noi nu am ajuns în această fază. Tocmai de asta fugim de pământ, ca dracu de tămâie. Nici vorbă de legătura despre care vorbea Douglas. Mai degrabă lehamite de tot ce este vechi şi ne înconjoară. Din păcate.

 

Autor Victor Nafiru 21 Iulie 2013, 15:44 Din vest
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate