Au plecat ca salvatori, dar pe ei cine ar fi trebuit să-i salveze?

De Victor Nafiru 21 Ianuarie 2014, 19:09 Din vest
Accidentul de avion în care şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi un medic rezident, iar alte cinci persoane au fost la un pas de moarte, ne arată, pentru a câta oară?, că România se împarte în două: În România noastră, a celor mulţi, şi în România lor, a unei mâini de politicieni, ahtiaţi după averi şi putere. Între cele două Românii, un hău adânc care, din păcate, se cască de la o zi la alta.

Ca şi altădată, nenorocirea de ieri ne-a relevat viteza de reacţie a celor două Românii. Pădurarii, salvamontiştii, voluntarii anonimi din trei judeţe s-au mobilizat exemplar, fără ca cineva să-i fi chemat. Au făcut-o nu doar pentru că ştiau zona sau sunt obişnuiţi cu un astfel de relief accidentat, ci pentru că, fiecare în sinea sa, îşi dorea să ajungă cât mai repede la cei ce aveau nevoie de ajutor. Fiecare a acţionat în spirit de solidaritate, ca la o comandă nerostită, oferind o lecţie dură, dar meritată, îmbuibaţilor care apar seară de seară la televizor, pentru a-şi regla conturile între ei.

În tot acest timp, instituţiile statului, în curul cărora s-au băgat milioane de euro pentru tehnologiile cele mai avansate de interceptare sau de localizare a unor semnale de urgenţă, obercăiau ca bezmeticele. Este inadmisibil ca, în era aplicaţiilor telefoanelor mobile inteligente, cu ajutorul cărora poţi fi găsit şi în gură de şarpe, supravieţuitorii să fie localizaţi ca pe vremea indienilor cherokee sau a iobagilor lui Horea, aprinzând focuri şi trăgând cu flinta în aer. Pentru că aşa s-a întâmplat ieri. Pădurarul acela, om simplu, dar dezgheţat la minte, a plecat de acasă cu puşca la el, ştiind din start că aceasta îi va fi de mare ajutor în astfel de momente.

Ar fi greşit să ne dăm cu părerea şi să emitem opinii categorice de genul că cei doi ar fi trăit dacă se intervenea la timp, însă nu putem trece cu vederea peste lentoarea celor care sunt plătiţi să reacţioneze prompt în astfel de situaţii. Până la proba contrarie, s-au pierdut trei ore cu localizarea semnalului SOS transmis în permanenţă de la bordul avionului. Nimeni, dar absolut nimeni nu are scuză pentru aceasta. Altfel spus, pilotul şi medicul rezident au murit cu zile.

Nu ştiu ce explicaţii vom primi referitoare la întârzierea de care vorbeam, însă sunt convins că se vor găsi destule scuze care să acopere, poate nu atât incompetenţa, cât mai ales indolenţa unor instituţii strategice. Pentru aşa ceva, demisia sau demiterea vinovaţilor ar fi lucrul cel mai la îndemâna celor care nu pun preţ pe viaţa oamenilor.

 

Autor Victor Nafiru 21 Ianuarie 2014, 19:09 Din vest
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate