România celor două Românii!

De Victor Nafiru 23 Martie 2015, 21:30 Din vest

RomaniaZilele trecute am văzut pe un site de socializare o postare deloc măgulitoare la adresa României. Persoana respectivă era supărată rău pe ministrul Mediului care semnase Ordinul privind distrugerea cuiburilor de berze de pe stâlpii de curent. Până la un moment dat, supărarea sa era de înțeles, în condițiile în care un ministru nu are altceva mai bun de făcut decât să declare război unor zburătoare pașnice, precum berzele.

Nefiresc mi s-a părut faptul că respectiva persoană invoca numele țării. Păi, ce treabă are țara cu aberațiile și neghiobiile miniștrilor și politicienilor? Păi, dacă la fiecare prostie debitată de cei ce ne conduc ne-am pune să înjurăm și să denigrăm țara în care trăim, atunci ar trebui să o facem în regim de foc continuu, în trei schimburi, 24 de ore din 24.

În celălalt capăt de lume, în America, am avut parte aseară, la meciul de tenis al Simonei Halep din finala de la Indian Wells, de o altă Românie. Simona nu a impresionat ca altădată. Cel puțin în primul set, când ne-a adus în pragul disperării, dar cu toate acestea, românii din tribună, care nu au fost puțini, au încurajat-o cu scandări ca la fotbal: „Si-mo-na!, Si-mo-na!“ și „Ro-mâ-ni-a!, Ro-mâ-ni-a!“. Sunt convins că, și dacă ar fi pierdut finala, spectatorii tot ar fi scandat numele Simonei și al țării.

De acolo, de la mare depărtare, sentimentul dragostei de țară are cu totul altă valoare. Românii stabiliți în State au deprins acel sentiment de la localnici care, dincolo de faptul că în țara lor criminalii sunt executați pe scaunul electric, că oamenii se împușcă pe stradă, că drogurile se vând ca la noi acadelele, că atentatele în școli sunt la ordinea zilei ori că jafurile au loc ziua în amiaza mare, își iubesc țara, sunt mândri de ea și că sunt americani, deși cei mai mulți dintre ei își au originile în Europa, Africa și Asia.

Numai de aici, din locul în care trăim, România este privită, pe nedrept, altfel. Și când spun acest lucru mă gândesc că trebuie să se înțeleagă că nu țara este de vină că politicienii fură pe capete, că sub ochii lor s-au vândut uzinele la fier vechi sau că nu au mișcat un deget să stopeze corupția.

Nu România este de vină pentru drumurile proaste, pentru mizeria și condițiile din spitale, pentru actul de învățământ, pentru numărul mare de șomeri ori lipsa locurilor de muncă. Țara este teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ și politic într-un stat, pe care nu ai cum să-l tragi la răspundere, să-l înjuri ori să-l hulești când te superi pe unul sau altul. Iar cei care nu știu asta, să facă bine să se documenteze. Punct.

 

Autor Victor Nafiru 23 Martie 2015, 21:30 Din vest
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii