Departe, tot mai departe! O poveste aproape coelhoeană

De Matei Mircioane 24 Iunie 2014, 08:07 Din vest
Eram tânăr şi neliniştit şi aveam o iubită. Minunat şi banal în acelaşi timp. Totuşi, după părerea mea de atunci, era minunat şi nu era deloc banal, ci extraordinar. Regimul Ceauşescu era în plină glorie, concursurile socialiste în plină desfăşurare, şedinţele de partid, defilările şi spectacolele pe stadioane, cozile la pâine şi carne, erau destul de solicitante.

Într-o caniculară zi de vară, ca să scăpăm de căldură şi mai ales de agresiunea civilizaţiei asupra noastră, am plecat cu iubita mea în pădure. Ne-am îndepărtat la vreo patru-cinci kilometri de oraş şi am intrat într-o răcoroasă pădure bătrână de fag. Orice ar spune pudicii, sociologii, psihologii, pedagogii, astrologii, cred că cei mai mulţi oameni pot fi de acord că este minunat să faci dragoste într-o pădure bătrână de fag. Mai cu seamă când eşti tânăr şi neliniştit. Foşnet de frunze, izvoare, lumina filtrată prin coronamentul bogat, cântec de păsărele, comuniune cu natura, râul, ramul, chestii de-astea. A fost aşa de frumos, încât ne-am hotărât să înaintăm tot mai adânc în pădure. Desigur, cu pauze corespunzătoare. Mai adânc, mai adânc, mai departe, tot mai departe! La un moment dat, pădurea s-a luminat şi am dat de un drumeag prăfuit. Părea un drum de capăt de lume. L-am traversat şi dincolo de el ne-am prăbuşit epuizaţi după nişte rugi de mure, într-un luminiş cu margarete. Eram în raiul de dincolo de lume. Fiind în rai, desigur că n-aveam nevoie de haine. Hainele le-am întins pe jos şi ne-am culcat pe ele. Am adormit.

Iubita mea s-a trezit prima şi m-a scuturat energic. Pe drumeagul de lângă noi, circulau maşini grele, scuturând pământul. Ne-am îmbrăcat repede şi am inspectat zona mai cu atenţie. Drumul de pământ era o scurtă bretea de legătură între oraş şi un drum naţional. Maşinile circulau în draci, cum ar veni, ca în infern, nicidecum ca în rai. Eram foarte aproape de oraş. Mai mult decât atât, iubita mea mi-a spus că s-a trezit când o femeie s-a apropiat şi s-a uitat la noi. Era mătuşa mea, care culegea mure! S-a uitat la noi, s-au salutat politicos şi mătuşa a plecat mai departe la mure.

Iubita râdea cu poftă de situaţia pe care eu o consideram stânjenitoare. Mai ales că era o iubire oarecum secretă. Atunci mi-am dat seama că pământul e mic şi rotund. Oricât ai încerca să fugi de civilizaţie, de maşini, de praf, de poluare, cu cât crezi că ai înaintat mai mult în sălbăticie, în raiul naturii, cu atât te apropii mai mult de locul din care ai plecat. Şi încă nici nu-l citisem pe Coelho.

 

Autor Matei Mircioane 24 Iunie 2014, 08:07 Din vest
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii