Când nu ai de unde alege un lider...

De Victor Nafiru 12 Februarie 2019, 12:46 Din vest

Partidele au intrat în linie dreaptă în ceea ce priveşte definitivarea listelor cu candidaţii propuşi pentru alegerile europarlamentare din această vară. Se fac calcule, se analizează sondajele referitoare la notorietatea de care se bucură candidaţii şi, de ce nu? se trag ultimele sfori. Nu ştiu ce criterii stau la bază, vorbesc în general, însă văd că lumea politică se agită. De la stânga la dreapta eşicherului, toţi vor să obţină un scor cât mai bun, care să le aducă cât mai multe mandate. Alegerile din luna mai, chiar dacă nu par atât de importante pentru grosul membrilor şi susţinătorilor, reprezintă o bună repetiţie înaintea celor prezidenţiale din toamnă şi un preambul pentru alegerile locale şi generale de anul viitor. Poate şi din acest motiv liderii ar face orice în mai numai să obţină calificativ de „foarte bine“, iar pentru asta sunt în stare de orice.

De pildă, să deschidă listele cu personaje de notorietate, gen „locomotivă“, care să tragă partidul după ele. Unele formaţiuni au astfel de oameni, altele se chinuie până în ultimul moment, cel al depunerii listelor. Liberalii se găsesc în ipostaza de a se decide greu, spre foarte greu. Şi nu pentru că au candidaţi unul mai valoros decât celălalt, ci pentru că, pur şi simplu nu au de unde alege. Până nu de mult, aveau de toate, inclusiv alternativă la Programul de guvernare al PSD, iar dintr-o dată au realizat că nu au cu cine să deschidă lista. Că pentru oricare variantă s-ar opta, partidul nu ar avea de câştigat. Dureros, nu? Tu, ditamai partidul istoric vrei să conduci ţara, dar nu eşti în stare să găseşti câţiva oameni cu care să candidezi la europarlamentare. Trist, pentru un partid care se vede sus, tot mai sus în sondajele preelectorale şi visează frumos pe acordurile chitarei lui Şică Mandolină

Este un moment de slăbiciune, poate şi de disperare în acelaşi timp, ca un partid ce se declară urmaşul Brătienilor este gata să apeleze la un personaj din afara PNL să-l ajute să treacă şi peste acest hop. Discuţiile avute cu Rareş Bogdan de la Realitatea TV exprimă îngrijorare, dar şi neîncredere în sutele de mii de liberali din ţara asta. Povestea astea ne duce cu gândul la Moldova şi Ţara Românească când, boierii şi dregătorii treceau de grabă Bosforul şi pupau papucul cu ciucur al sultanului ca să le dea un domnitor.

Ş-apoi, ce să le facă ziaristul? Să-i ducă acolo unde liderii partidului nu sunt în stare? Să-i facă mai frumoşi şi mai puternici decât sunt? Să fim serioşi. Rareş Bogdan îi poate ajuta din studioul în care îşi face emisiunea şi nicidecum din postura de candidat. Misiunea lui este aceea de a-i hărţui pe pesedişti şi nicidecum de a-i convinge pe oameni în campania electorală să voteze PNL. Asta-i treabă de politicieni care, dacă nu sunt în stare, să se ceară afară!

 

 

Autor Victor Nafiru 12 Februarie 2019, 12:46 Din vest
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii