Zilele Europene ale Patrimoniului, ediţia a XXVI-a, Brăila, 2018

De A.Frangu 14 Septembrie 2018, 22:55 Cultura Brailei

afisSâmbătă, 15 septembrie 2018, începând cu ora 11,00, la sediul Direcției Județene de Cultură Brăila, str. Mihai Eminescu nr. 10-12, are loc evenimentul dedicat Zilelor Europene ale Patrimoniului, ediția a XXVI-a, cu tema „Locuri ale memoriei”. Organizatorul, Direcția pentru Cultură Brăila, va oferi publicului prezent material informativ dedicat Zilelor Europene ale Patrimoniului și un tur ghidat la obiectivele din centrul vechi al orașului iar în spațiul expozițional din Str. Mihai Eminescu nr. 10-12 va expune artistul plastic Ionel Radu care ne oferă o întâlnire „cu Brăila istorică surprinsă în culoare”.

Detalii în comunicatul de presă dat publicității de Direcția pentru Cultură Brăila:

Din anul 1992, în luna septembrie şi în România, la iniţiativa comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene, se organizează Zilele Europene ale Patrimoniului care oferă participanţil ocazia să descopere nu numai  monumente istorice, dar şi situri sau zone mai puţin cunoscute care, în mod obişnuit, nu sunt accesibile publicului larg. Zilele Europene ale Patrimoniului reprezintă o activitate – cheie la nivel european,  având loc anual peste 70 000 de evenimente, care se adresează  unui număr de peste 30 de milioane de persoane.

Pentru anul 2018, Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au instituit „Anul European al Patrimoniului” ce are ca deviză: ” Patrimoniul nostru cultural – unde trecutul întâlneşte viitorul ” cu scopul de:
- promovare a diversităţii culturale, a dialogului intercultural şi coeziunii sociale;
- consolidare a contribuţiei patrimoniului cultural european în societate şi economie prin capacitatea sa de a susţine cultura şi sectoarele creative, incluzând întreprinderile mici şi mijlocii;
- a contribui la promovarea patrimoniului cultural, ca un element important al relaţiilor dintre Uniunea  Europeană şi celelalte ţări, bazate pe interesele şi cerinţele ţărilor partenere şi pe competenţele europene în domeniul patrimoniului cultural.

Statele membre ale Uniunii Europene sunt chemate să implementeze activităţi, proiecte, programe şi evenimente prin care să crească gradul de interes cultural şi apreciere a patrimoniului cultural european, să dezvolte sentimentul apartenenţei cetăţenilor la valorile europene şi la o conştiinţă culturală comună.

Pentru că în anul acesta, România îşi aniversează şi împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire (1918), evenimentele organizate în cadrul ZEP au darul de a sublinia unitatea culturală românească, peste frontierele politice existente în prezent, aducând un omagiu sobru devotamentului pentru cultura naţională  şi, constituind un spaţiu al educaţiei culturale şi civice.  

Cea de a XXVI –a ediţie ZEP cu tema ”Locuri ale Memoriei”, se desfăşoară sâmbătă, 15 septembrie 2018  -  scopul fiind acela de a sensibiliza cât mai mulţi cetăţeni privind cunoaşterea şi respectarea patrimoniului cultural, în contextul multiplelor aniversări ale anului în curs. Cu acest prilej, DJC Brăila oferă publicului prilejul unei întâlniri cu Brăila istorică surprinsă în culoare de către artistul plastic Ionel Radu, în spaţiul expoziţional din Strada Mihai Eminescu nr.10-12. Totodată, se vor oferi atât materialul informativ dedicat temei ZEP din anul acesta, în concepţia şi realizarea DJC Brăila, cât şi un tur ghidat în centrul vechi al urbei la obiectivele care păstrează cu prisosinţă „Memoria locului”.

 Responsabil  Comunicare şi Relaţii Publice
 Consilier superior  Mocanu Simona

 

Autor A.Frangu 14 Septembrie 2018, 22:55 Cultura Brailei
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii