Festivalul ”ZILE ŞI NOPŢI DE TEATRU LA BRĂILA” ediția a-X-a, 19 - 25 SEPTEMBRIE 2016

De Redactia 05 August 2016, 09:16 Cultura Brailei

Cea de-a X a ediție a Festivalului ”ZILE ȘI NOPȚI DE TEATRU LA BRĂILA” (19-25 septembrie) se află sub puterea unei sintagme și metafore , credem noi, simbolice.

Teatrul, acest minunat "mecanism de producere și împărtășire a poveștilor Omului către semenii săi", mai ales în aceste timpuri complicate și ...fluide are o răspundere majoră, cea de a îmbina povestea cu contextele istorice, politice și culturale , încercând o dublare a entertainement-ului cu reflecția și gândirea.

Este ceea ce încercăm și noi printr-o selecție riguroasă a spectacolelor, subsumate acestei incitante teme. Am crescut chiar doza de provocare a spectatorului, alegând spectacole care, în marea lor majoritate sunt realizate de regizori tineri, până în 30 de ani. Nu este întâmplător, pentru că am dorit ca și expresia artistică să fie una îndrăzneață, provocatoare, ca un posibil "manifest "al celor tineri și nu numai... Colective teatrale cunoscute și recunoscute, autori contemporani celebri și exemplari, regizori și actori legați prin legământul vârstei sau al profesiunii lor de credință, stiluri teatrale diverse dar , cumva, complementare, articulând un program ce vi se adresează, Dvs, spectatorilor și semenilor noștri, mai mult decât v-ați aștepta!

O ediție ce mai subliniază un mare eveniment, cred al întregului teatru românesc, redeschiderea oficială, după 2 ani și jumătate al acestui somptuos teatru, ”MARIA FILOTTI”. O emblemă a Brăilei dar , sperăm o importantă fereastră a Teatrului Românesc către alte școli și voci teatrale europene!

Un moment unic, o întâlnire eveniment cu regizori aflați în prim planul fenomenului teatral național, precum: Radu Afrim, Cristi Juncu, Erwin Șimșensohn, Sânziana Stoican, Vladimir Anton, Ștefan Lupu, Slava Sambiși, Adrian Iclenzan, Radu Iacoban, Andrei și Andreea Grosu, Andrei Măjeri, Dragoș Alexandru Mușoiu, dar și cu actori de excepție, pe care cu siguranță îi cunoașteți, i-ați văzut, i-ați aplaudat: Marius Manole, Cecilia Bârbora, Medeea Marinescu, Ada Galeș, Emilia Dobrin, Florin Piersic Jr., Vlad Zamfirescu, Andi Vasluianu, Florentina Năstase, Ionuț Vișan ș.a.

comunicat

 

Autor Redactia 05 August 2016, 09:16 Cultura Brailei
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii