"Marţi, după Crăciun", povestea unui triunghi amoros, a câştigat Premiul Principatului de Asturias

De AGERPRES 27 Noiembrie 2010, 20:54 Cultura Brailei
Filmul românesc 'Marţi, după Crăciun', al regizorului Radu Muntean, care spune povestea unui triunghi amoros, a câştigat Premiul Principatului de Asturias pentru cel mai bun lung-metraj la Festivalul Internaţional de Cinema de la Gijon (FICXixón), semnalează Rtve.es. Potrivit unui comunicat de presă transmis de organizatorii Festivalului, cinematografia românească s-a impus la nu mai puţin de patru categorii.

Juriul a ajuns la concluzia că filmul românesc 'Marţi, după Crăciun' s-a remarcat faţă de toate celelalte pelicule aflate în competiţia oficială prin subtilitatea poveştii şi strălucita muncă a actorilor. Regizorul Muntean s-a folosit de cameră ca şi cum ar fi fost privirea unui 'voyeurist', ca să arate, de la distanţă, trăirile unui bărbat care iubeşte două femei: pe soţia Adriana, cu care are o fiică de 8 ani, şi pe amanta Raluca. Când acestea se cunosc, îi cer să o aleagă pe una dintre ele.

La acelaşi Festival, premiile pentru cel mai bun actor şi cea mai bună actriţă au fost adjudecate tot de protagoniştii filmului 'Marţi, după Crăciun', Mimi Brănescu, Mirela Oprişor şi Maria Popistaşu. De asemenea, premiul Gil Parrondo pentru cea mai bună regie artistică a fost acordat lui Vali Ighigheanu şi Andreea Popa, pentru "Aurora", de Cristi Puiu, iar menţiunea specială la categoria scurt-metraje a fost adjudecată de "Fotografia", de Victor Dragomir.

Cinematografia românească a fost reprezentată anul acesta, la a 48-a ediţie a Festivalului internaţional de cinema din Gijon, de patru pelicule. Regizorul Cristi Puiu a participat şi el la competiţia oficială cu filmul 'Aurora', iar 'Morgen', de Marian Crişan, a concurat la secţiunea Rellumes.

 

Autor AGERPRES 27 Noiembrie 2010, 20:54 Cultura Brailei
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii