„Artă á la Cluj”, expoziție găzduită de Teatrul „Maria Filotti”

De A.Frangu 29 Octombrie 2018, 19:17 Cultura Brailei

afisLuni, 5 noiembrie 2018, ora 17,00, la Teatrul „Maria Filotti” Brăila are loc vernisajul expoziției de prezentare „Artă á la Cluj” organizată de Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj, eveniment organizat în colaborare cu  Consiliul Judeţean Brăila, Primăria Municipiului Brăila, Teatrul „Maria Filotti” şi Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu”.

Expoziția va fi deschisă în perioada 5-15 noiembrie 2018.
Vernisajul expoziţiei va fi urmat de un spectacol artistic susţinut de elevi şi absolvenţi ai Şcolii Populare de Arte „Vespasian Lungu” Brăila de la clasele de canto clasic, pian, vioară și de şi de Corul mixt „Trison” al Şcolii  Populare de Arte „Vespasian Lungu”.

Detalii în comunicatul dat publicității de Școala Populară de Arte „Vespasian Lungu”:

”Sub egida „Centenar România”, Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Cluj, organizează la Brăila, în perioada 5-15 noiembrie 2018, expoziţia de prezentare „Artă á la Cluj”, al cărei vernisaj va avea loc luni, 5 noiembrie, începând cu ora 17.00, la Teatrul „Maria Filotti” Brăila. Expoziţia este realizată în colaborare cu Consiliul Judeţean Brăila, Primăria Municipiului Brăila, Teatrul „Maria Filotti” şi Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu”.
 
Lucrările prezentate, rod al unei munci asidue a foştilor şi actualilor cursanţi - care se întinde pe parcursul a mai mulţi ani, în cadrul mai multor tabere de arte plastice organizate de către Şcoala de Arte Cluj între anii 2009-2017 - reprezintă o edificatoare dovadă a continuităţii eforturilor instituţiei în planul valorificării resurselor culturale şi turistice ale Clujului, fiind şi obiectul unei expoziţii itinerante în România şi Republica Moldova, care a debutat la Reşiţa, a continuat la Târgu-Jiu, Zalău, Suceava, în municipiul Hînceşti - Republica Moldova, la Botoşani, Satu Mare şi Sfântu Gheorghe.

Iată acum că şi Municipiul Brăila devine gazdă a evenimentului! Este minunat ca, în Anul Centenarului, prin această acţiune să se aducă membrilor comunităţii din această parte a ţării gândul bun, al Clujului şi al clujenilor, iar publicul brăilean să aprecieze aceste lucrări şi apoi, pornind de la ele, să viziteze judeţul ardelean, pentru a-i admira frumuseţile.

Vernisajul va fi urmat de un spectacol artistic susţinut de elevi şi absolvenţi ai Şcolii Populare de Arte „Vespasian Lungu” Brăila de la clasele de canto clasic (coordonator profesor Mariana Iordache), pian (coordonator profesor Raluca Ciucă), vioară (coordonator profesor Ioan Popescu), precum şi de Corul mixt „Trison” al Şcolii, coordonat de profesorii Marcica şi Ştefan Lupu.

În cadrul expoziţiei sunt incluse lucrări în care au fost imortalizate, prin mijloacele artei plastice, de la obiective turistice până la lucrări arhitecturale, statui ale unor personalităţi ale zonei sau, pur şi simplu, râuri şi peisaje din judeţul Cluj, toate obiectivele bucurându-se de o binemeritată notorietate, precum: Complexul Muzeal „Octavian Goga” - Ciucea, Castelul Bánffy de la Bonţida, Biserica de lemn de la Nicula, Complexul arhitectural de la Tăuşeni - comuna Bonţida, Cetatea Dăbâca, stufărişurile de la Sic, Crişul Repede, lacul Tarniţa, cascada „Vălul Miresei” din Răchiţele, Catedrala armeano-catolică „Sfânta Treime” din Gherla, Barajul Tarniţa, Cheile Turzii, lacul „Laguna Albastră”, Salina Turda, Mormântul lui Mihai Viteazul etc.

Expozanţii sunt următorii - foşti sau actuali - cursanţi ai Şcolii de Arte „Tudor Jarda” Cluj: Felicia Răcean, Albert Mezei, Ligia Drăgan, Iuliana Pop, Mihaela Criste Pocol, Adina Târţ Cătinaş, Dorina Gliga Graur, Vasile Marina, Cecilia Rusu, Delia Petre, Martin Bozbics, Violeta Pop Popescu, Maria Duşa, Ioan Coloji, I. Călinean, Dumitru Bujovski, Marcela Oltean, Iosif Stegaru, Mihaela Cojocaru, Theodor Romilă, Camelia Fărcaş, Alexandru Sima, Rodica Petruş, Paulina Pop, Daniel Ioan Cosma, Elena Marinca, Iulia Cimpoiaş, Bogdana Milea, Irina Isoc”.
    
Manager,
Gigi-Cristian Morozan

 

Autor A.Frangu 29 Octombrie 2018, 19:17 Cultura Brailei
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii