Concursul „Peisajul de pe strada mea” și-a desemnat câștigătorii

De Redactia 15 Iunie 2018, 14:16 Cultura Brailei

foto concursÎn cadrul manifestărilor asociate Zilei Internaţionale a Mediului şi Zilei Dunării, în 12 iunie s-a desfăşurat, în organizarea Şcolii Gimnaziale „Stăncuţa” şi a Asociaţiei ARIN, cu sprijinul Scolii gimnaziale „Mihai Vireazul”, al Inspectoratului Şcolar Judeţean şi al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Brăila, finala concursului şcolar „Peisajul de pe strada mea”.

Aflat la cea de a şaptea ediție, concursul urmăreşte să sprijine implementarea Conventiei Europene a Peisajului.

După ce o primă ediţie s-a desfășurat într-o singură școală (”Mihu Dragomir”), concursul s-a dezvoltat în mai multe școli din oraș, extinzându-se, începând din 2016, şi în mai multe localităţi din judeţ iar începând din 2017 este inclus pe lista oficială de proiecte ale Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila.
 
La  această ediţie s-au înscris 12 echipe, dintre care patru din localităţi din judeţ.
Pe parcursul activităţilor, elevii au învățat să identifice elemente caracteristice pentru peisaj şi să propuna modificări  în sensul regenerării acestuia. Participanţii dezvoltă competențe în privința lucrului manual (echipele realizeaza machete), a utilizării calculatorului, a utilizării de materiale reciclate și a lucrului în echipă. Machetele realizate de ei reprezintă “viziunea” şi aspiraţiile acestora referitoare la “peisajul” în care ar dori să trăiască.

foto 2 concursFinala s-a desfășurat la Centrul de Informare al comunei Stăncuţa, astfel participanții având ocazia să şi cunoască o parte din judeţ, cu atât mai mult cu cât au avut şi o deplasare la Dunăre pe raza Parcului Natural “Insula Mică a Brăilei”.

Câştigătorii concursului sunt următorii:
Clasa a V-a
- Locul I: Şcoala gimnazială Mihu Dragomir, cu proiectul „Pe apele Dunarii” al echipei „Micii Creativi”;
- Locul al II-lea: Şcoala gimnazială Stăncuţa, cu proiectul „Tradiţii dunărene” al echipei „Inimoşii”;
- Locul al III-lea: "Rolenda" (Şcoala Gimnazială Mihu Dragomir)  cu proiectul "Casa Ecologiei".
Clasa a VI-a
- Locul I: Liceul Pedagogic D.P. Perpessicius, cu proiectul „Căpitania” al echipei „Micii curajoşi”;
- Locul al II-lea: Colegiul Naţional „Gh. M. Murgoci”, prin „Micul Feudal”, cu proiectul „Cetatea”.
- Locul al III-lea: Şcoala gimnazială „Aurel Vlaicu”, cu proiectul „Noi Orizonturi” al echipei „Micii arhitecţi”

Premiile au fost acordate de  SELGROS Braila si Asociaţia ARIN.
Din juriul concursului au făcut parte un reprezentant al APM Brăila, un reprezentant al cotidianului "Obiectiv, Vocea Brăilei", un reprezentant al Asociaţiei ARIN şi un elev din partea echipei câştigătoare în anul precedent.

Participanţi: Școala Gimnazială Stăncuța, Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” – Brăila, Școala Gimnazială „Mihu Dragomir” – Brăila, Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” – Brăila, Liceul Pedagogic "D.P.Perpessicius", Brăila, Colegiul Naţional "Gh. M. Murgoci" - Brăila, Școala Gimnazială Siliștea.

 

Autor Redactia 15 Iunie 2018, 14:16 Cultura Brailei
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii