Clasicii literaturii franceze : Victor Hugo - 210 ani de la nasterea scriitorului - expozitie documentara-

De Frimu Ghinea 24 Februarie 2012, 14:40 Cultura Brailei
În perioada 27 februarie - 9 martie 2012, in holul Bibliotecii Judetene "Panait Istrati" Braila va fi  deschisă o expoziţie de carte menită a celebra creaţia scriitorului romantic francez Victor Hugo, la 210 ani de la nasterea sa.
             
Victor Hugo s-a născut în Besançon, oras din nordul Frantei,  la 26 februarie 1802, fiu al unui general din armata lui Napoleon şi guvernator al Madridului. În tinereţe a fost monarhist, dar a trecut treptat de partea mişcării democratice şi revoluţionare.

Adversar al împăratului Napoleon al III-lea, a trăit 18 ani în exil, dar proclamarea celei de-a treia republici franceze l-a determinat să revină în Franţa, fiind ales senator.
            
Victor Hugo a murit la Paris pe 22 mai 1885, la vârsta de 83 de ani. Două milioane de oameni au participat la funeraliile naţionale organizate de către statul francez, fiind înmormântat în celebrul Panthéon din Cartierul Latin al Parisului.
Revolta împotriva societăţii aristocratice franceze şi indignarea la adresa raţionalizării ştiinţifice a naturii sunt două dintre caracteristicile cele mai pronunţate ale vastei opere a lui Victor Hugo. Poezii, eseuri, romane, piese de teatru, toate au înregistrat reprezentaţia extraordinară a minţii scriitorului avand la baza motto-ul sau " Cine elibereaza cuvantul, elibereaza gandul".
          
A debutat în 1822 cu volumul „Ode şi poezii diverse” iar primul său roman, "Han din Islanda" l-a publicat în 1823, la numai 21 de ani.
Prefaţa dramei „Cromwell” (publicată la doar 25 de ani) a devenit manifestul romantismului, iar în urma polemicilor stârnite de reprezentaţia piesei „Hernani” (1830) a fost adoptat ca teoretician al romantismului.

Dintre operele lui Hugo  expuse si care pot fi  consultate in biblioteca noastra la Sala de Lectura, Sectia de Colectii Speciale precum si la  Sectia de Imprumut pentru Adulti enumeram : „Hernani” (piesă de teatru, 1830), „Ruy Blas” (piesă de teatru, 1837), „Notre-Dame de Paris” (1831), „Mizerabilii” (roman, 1862),  "Anul '93" (roman,1874), "Legenda secolelor" (pamflet,1859).

Punctul de atractie al expozitiei il constituie volumele bibliofile : " Zioa dupe urmă a unui osîndit "     carte în limba română cu alfabet de tranziţie, aparuta la Bucuresti in 1839, Colectia Nelson "Opere complete" in limba franceza, aparuta la Paris din care sunt expuse volumele :L'homme qui rit (Omul care rade, 1869), Les travailleurs de la mer (Oamenii mării” 1866), Les contemplations
(Contemplaţiile 1856).

 

Autor Frimu Ghinea 24 Februarie 2012, 14:40 Cultura Brailei
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate