Biblioteca ”Panait Istrati” în finala Galei Naționale a Voluntarilor

De A.Frangu 08 Decembrie 2015, 00:03 Cultura Brailei

Luni, 14 decembrier 2015, la București, va avea loc festivitatea de premiere a voluntarilor, proiectelor de voluntariat, coordonatorilor de voluntari și a centrelor de voluntariat cu rezultate deosebite în anul 2015.

In acest an, în finala Galei Naționale a Voluntarilor la secțiunea ”Proiecte de educație” a intrat și ”Clubul de vacanță 2015" al Bibliotecii Județene ”Panait Istrati" Brăila. Națională a Voluntarilor 2015 se desfășoară în cadrul proiectului ”Voluntariatul prinde VOLUM în România” finanțat prin Granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România.

După cum precizează în comunicatul de presă dat publicității de Biblioteca Județeană ”Panait Istrati”, ”Clubul de vacanță 2015", ajuns la a treia ediție, a reușit pentru șase săptămâni să aducă la Bibliotecă 300 de copii pe zi pentru a se distra și a învăța prin joc lucruri noi. Cele 43 de ateliere propuse de 50 de voluntari au fost atât de diversificate, încât fiecare copil a găsit cu siguranță ceva pe gustul lui: ateliere de croitorie, quilling, sticlărie, ceramică etc., activități sportive: majorete, șah, GO, tenis, zumba, balet, dansuri populare și sportive etc.

”Toate cele 43 de ateliere au fost susținute de voluntari, inclusiv categorii profesionale foarte ocupate, precum medici, instructori pe diferite discipline sportive, iar categoria profesională cea mai activă în rândul voluntarilor a fost dată de cadrele didactice. 50 de voluntari au fost implicați  în cadrul acestui proiect, fiind nevoie de 1000 de ore de voluntariat pentru buna desfășurare a Clubului de vacanță” se mai precizează în comunicat.

”Ne dorim să câștigăm marele premiu și este important că munca noastră este apreciată la nivel național. Le mulțumim tuturor celor care au făcut posibil acest lucru: voluntari, colegi-bibliotecari implicați în echipa de proiect, bunici, părinți, copii" declară Eduard Claudiu Brăileanu, șef serviciu Relații cu Publicul, coordonator de voluntari la nivelul Bibliotecii.

 

Autor A.Frangu 08 Decembrie 2015, 00:03 Cultura Brailei
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii