Hugo Mărăcineanu - Când se întunecă lumina. Fantezie sau realitate

De Mihai Vintilă 05 Ianuarie 2021, 10:49 Cultura Brailei

Hugo Maracineanu - cand se intuneca lumina

Hugo Mărăcineanu aduce în fața cititorului o proză neconformistă, plină de un realism militant în prima povestire intitutală plastic Când se întunecă lumina. Aventurile unor studenți, îmbrăcate în evenimentele unei epoci plină de constrângeri sunt pretextul afirmării prin intermediul personajelor a unor adevăruri crude.

Aparent, din modul cum se desfășoară acțiunea, ai la un moment dat impresia că acele adevăruri vroite a fi spuse de cât mai mulți români în acele vremuri, chiar sunt spuse în acele timpuri. În fapt nu avem decât o găselniță literară care îmbină în mod fericit povestirea cu jurnalul, timpul prezent cu oniricul și mai ales realitatea cu posibila realitate.

Este o pendulare continuă între real și imaginar între adevăr și vis. Chiar dialogul continuu pe care personajele le au cu ele însele este o formă de a crește tensiunea psihologică. Cele imaginare și reale sunt împletite parcă într-o formă care se încolăcește în jurul evenimentelor strângând din ce în ce mai tare lațul pentru ca într-un final să avem o sugrumare a realității, rămânându-ne doar visul.

De altfel oniricul este cel care pune stăpânire treptat pe autor ducându-l uneori spre zone nebănuite. Dacă prima parte este construită treptat, cu o structurare tematică și temporală, restul părților nu mai urmează același tipar. Suntem brusc aruncați din posibil în probabil și apoi în ce ar fi dacă. Pornind de la realitate suntem plimbați spre zone de fantasy care produc în cititor uneori o stare de nelămurire, de angoasă și disperat acesta încearcă să pășească pe concret, pe o suprafață tare, pe o realitate omenească. Ei bine, totul însă este relativ, uneori însăși viața. În special partea de final al volumului intitulată Atlantida mea care este scrisă în această direcție.

Indiferent dacă proza lui Hugo Mărăcineanu vă place sau nu, dacă ideile sale le găsiți interesante sau simple speculații, de un lucru sunt sigur - vă vor solicita, vă vor scoate din confortul dumneavoastră de cititor pentru a vă pune întrebări.

Autorul chiar lasă uneori impresia că deși dă răspunsuri, acestea poate nu sunt chiar cele adevărate care însă trebuiesc găsite printre rânduri ca și adevărurile din vechile discuții din timpul dictaturii. A nu spune direct lucrurilor pe nume este în fapt chichița acestei cărți. Dacă ați priceput mesajele este foarte bine iar dacă nu, ea poate constitui tocmai borna de plecare a discuției.

Absolvent al Școlii Medii de Arte Plastice București și al Institutului de Artă Plastică a Universității București, Hugo Mărăcineanu scrie folosind expresii vizuale puternice. Imaginația sa, mai ales în ultima parte a cărții, este debordantă și ajutată de o informație diversificată din domeniul pseudo-științelor reușește să plăsmuiască un univers posibil. Alternativa construită de el este nu numai plauzibilă dar și posibilă.

 

Hugo Mărăcineanu - Când se întunecă lumina, Siliștea- Brăila,editura infoEST, 2020, 286 pagini

 

 

Autor Mihai Vintilă 05 Ianuarie 2021, 10:49 Cultura Brailei
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii