Festivalul Luminii

De Redactia 02 Iunie 2016, 12:22 Comunicate

„Redescoperă Bucuria Lucrurilor Mărunte!” este motto-ul evenimentului denumit în mod simbolic „Festivalul Luminii”, care este un proiect cu tradiție al Organizației Naționale Cercetașii României; Centrul Local Brăila, împreună cu mulți alți cercetași din Romania hotărând, ca anual, timp de câteva ore să amintească membrilor comunității locale de bucuria lucurilor mărunte și împreună, să transforme orașele în care trăiesc într-un spațiu magic, în care fiecare dintre noi să redevină copii sau să descopere ca tineri sau adulți, lucrurile care ne fac mai fericiți. Astfel, pe 11 iunie, începând cu ora 17, cercetașii brăileni vă invită în Grădina Publică să vă deconectați de la agitația vieții de zi cu zi într-un spațiu magic, în care să vă bucurați de o plimbare liniștită, timpul petecut cu cei dragi, și, de ce nu, programul cercetașilor.

Anul acesta, membrii Centrului Local Brăila și-au propus să serbeze cea de-a VI-a ediție a festivalului printr-o adaptare la poveștile zeilor din Olimp, întâlnirea cu Zeus, Hera, Poseidon, Hades, Atena, Hestia, Afrodita, Apollo, Hefaistos, Artemis și Hermes dorindu-se a fi una interactivă, participanții învățând despre ce înseamnă să fii un zeu în Grecia Antică și fiind premiați simbolic pentru meritele lor. Cele 12 ateliere tematice au ca scop dezvoltarea de plan personal a participanților, acestea fiind amplasate în tot perimetrul Grădinii Publice. Pentru cei curioși, un punct de informare se va afla la intrarea principală, unde se poate afla despre mișcarea cercetășească, alte proiecte, detalii privind festivalul ș.m.d. Ceea ce face ediția de anul acesta mai interesanta este implicarea celor 30 de voluntari liceeni, cât și programul artistic care are la bază melodii folk, ce ne însoțesc în toate campurile cercetășești.

Vă așteptăm să va bucurați alături de noi de magia gulguțelor (element specific acestui eveniment) și să vă petreceți o seară cercetășească alături de noi. Gata oricând!

Echipa de organizare „Festivalul Luminii”, CL Brăila

 

Autor Redactia 02 Iunie 2016, 12:22 Comunicate
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii