Cetăţeni străini depistaţi că desfăşurau activităţi lucrative fără forme legale pe raza judeţului Brăila

De IPJ Braila 15 Mai 2012, 16:03 Comunicate
În cadrul unei acţiuni desfăşurate în data de 14 mai 2012, la o societate comercială din judeţul Brăila, poliţiştii Biroului pentru Imigrări Brăila şi funcţionari din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă, au identificat doi cetăţeni din Turcia care desfăşurau activităţi lucrative fără a deţine autorizaţii de muncă.

Având în vedere cele constatate, pe numele străinilor au fost emise decizii de returnare de pe teritoriul României, prin care aceştia sunt obligaţi să părăsească ţara, în termen de 15 zile, şi le-a fost instituită măsura de nepermitere a intrării în România, pentru o perioadă de 6 luni.

Pentru angajarea fără forme legale a celor doi cetăţeni străini, societatea comercială în cauză a fost sancţionată contravenţional de către inspectorii ITM, cu amendă în valoare de 20.000 lei, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.56/2007, privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările şi completările ulterioare.

Biroul pentru Imigrări Brăila va continua activităţile de prevenire şi combatere a muncii ilegale a străinilor, utilizând toate resursele proprii de care dispune pe acest segment de activitate şi cooperând cu toate instituţiile abilitate în menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii noastre.

 

Autor IPJ Braila 15 Mai 2012, 16:03 Comunicate
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate