ROMÂNIA E ACASĂ. Expoziția fotodocumentară „Panait Istrati”

De Redactia 09 Mai 2018, 20:41 Comunicate

Muzeul Brăilei organizeaza luni, 14 mai 2018, ora 12, la Casa Memorială „Panait Istrati” din Grădina Publică, la lansarea proiectului „România e acasă”, în cadrul Centenarului României Mari, cu expoziția fotodocumentară „Panait Istrati”.

Proiectul cultural „ROMÂNIA E ACASĂ. Program expozițional național dedicat unor mari valori românești consacrate în afara țării: Ioan Petru Culianu, Eugen Ionescu, Ștefan Baciu, Emil Cioran, Panait Istrati” este implementat de Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov cu finanțare din partea Administrației Fondului Cultural Național și cu sprijinul partenerilor săi: Biblioteca Județeană Astra Sibiu, Muzeul Brăilei „Carol I”, Complexul Național Muzeal Moldova Iași, Muzeul Județean Olt, Muzeul Național al Unirii Alba-Iulia.

Proiectul derulat în aria Promovarea Culturii Scrise propune un program expozițional complex, la nivel național, dedicat unor personalități marcante și reprezentative pentru cultura românească care s-au consacrat în afara țării, născute în localități din toate provinciile istorice ale țării: Ioan Petru Culianu (născut la Iași), Eugen Ionescu (născut la Slatina), Ștefan Baciu (născut la Brașov), Emil Cioran (născut la Rășinari – Sibiu), Panait Istrati (născut la Brăila).

În contextul Centenarului României Mari itinerăm în perioada mai-noiembrie 2018 cinci microexpoziții dedicate celor cinci mari personalități în fiecare din orașele în care funcționează instituțiile de cultură partenere (câte o microexpoziție timp de o lună la sediul fiecărui partener). În ultima etapă a proiectului, cele cinci microexpoziții vor fi reunite într-una singură care va fi expusă în orașul Marii Uniri, Alba-Iulia, în perioada premergătoare zilei de 1 Decembrie 2018.

Fiecare partener local va organiza activități educaționale complementare, adresate tinerilor cu vârsta între 14 și 19 ani: ateliere de scriere creativă, de desen inspirat din creația personalităților culturale vizate de proiect, cluburi de lectură și interpretare.

 

 

Autor Redactia 09 Mai 2018, 20:41 Comunicate
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii