Activitati preventive in cadrul campaniei Scoala altfel

De IPJ Braila 05 Aprilie 2012, 16:17 Comunicate
În perioada 2- 6 aprilie, la nivel national, în toate unitatile de învatamânt se deruleaza o serie de activitati educative adresate elevilor, care se vor desfasura sub alta forma decât procesul clasic de învatare. Inspectoratul de Politie Judetean Braila, Inspectoratul Scolar Judetean Braila, Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Braila si Agentia Nationala Împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Galati au încheiat un Acord de parteneriat pentru desfasurarea campaniei de prevenire a delincventei juvenile si a victimizarii minorilor „Scoala altfel”.
   
În cadrul activitatii organizate în colaborare cu Colegiul National „Gh. M. Murgoci”, politistii de la Serviciul Criminalistic si cei la Serviciul de Interventie Rapida vor explica elevilor care sunt atributiile acestor structuri si le vor prezenta o serie de instrumente utilizate în activitatea curenta.

Transmiterea informatiilor se va realiza într-un mod interactiv care sa ofere posibilitatea elevilor sa se implice în discutii, sa formuleze puncte de vedere si sa adreseze întrebari. Temele abordate vor fi dintre cele mai diverse: prevenirea delincventei juvenile si a victimizarii minorilor, respectarea regulilor de circulatie si adoptarea unei conduite preventive în trafic, prevenirea consumului de alcool, tutun, droguri sau plante etnobotanice si prevenirea traficului de fiinte umane.
 
În prima zi din „Scoala altfel”, politistii de la compartimentul Analiza si Prevenirea Criminalitatii, Biroul de Proximitate, Serviciul Rutier si reprezentantii Agentiei Nationale Împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Galati au participat la activitati alaturi de elevii de la Colegiul National „Ana Aslan”.

Totodata, politistii de la Biroul de Proximitate au stat de vorba cu elevii de la Grupul Scolar „P. Istrati” cu privire la „tentatiile adolescentei”, iar politistii de la Serviciul Rutier au fost prezenti si la Scoala cu clasele I-VIII „Ecaterina Teodoroiu”.

În cea de-a doua zi, politistii de la compartimentul Analiza si Prevenirea Criminalitatii si Biroul de Proximitate s-au întâlnit cu elevii de la Colegiul Tehnic „C.D. Nenitescu” si de la Liceul Pedagogic „D.P. Perpessicius”, iar politistii de la Serviciul Rutier au fost prezenti la  Liceul Teoretic „N. Iorga”. La activitatea derulata la Liceul Pedagogic „D.P. Perpessicius” au participat si specialisti de la Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog.

Activitatea desfasurata la Liceul Teoretic „N. Iorga” a avut în centrul atentiei un invitat surpriza care a stârnit simpatie si emotie, agentul sef adjunct de politie Dobrila Georgian Cristian. Tânarul politist a avut prilejul sa le împartaseasca adolescentilor gândurile si experienta sa. Le-a spus elevilor ca este convins ca meseria de politist este una eterna, iar cei care o urmeaza din pasiune, ramân tributari ei, indiferent de greutatile si barierele pe care însasi îndeplinirea cu devotament a acesteia le ridica la un moment dat.

Atât elevii prezenti la întâlnirea cu politistul model al Serviciului Rutier, cât si cadrele didactice si reprezentantii conducerii unitatii de învatamânt au înteles ca avem o singura viata si o integritate corporala  fragila, care foarte usor pot fi zdruncinate daca fiecare participant la trafic nu respecta regulile rutiere.
   
Sprijinul formativ al politistului Dobrila Georgian Cristian va continua în cursul acestei saptamâni si în alte unitati de învatamânt din municipiul Braila, initiativa laudabila a omului mereu la datorie, gândind pentru binele semenilor si considerându-se prietenul lor, atragând respectul nostru, al tuturor.

 

Autor IPJ Braila 05 Aprilie 2012, 16:17 Comunicate
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate