Facilităţi pentru achiziţionarea de autovehicule electrice prin Programul Rabla

De AmosNews 20 Aprilie 2011, 22:42 Auto
La iniţiativa ministerelor Mediului şi Pădurilor, Transporturilor şi Infrastructurii şi a Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitzorizarea Achiziţiilor Publice, în cadrul şedinţei de guvern de miercuri, 20 Aprilie, Guvernul României a aprobat ORDONANŢA DE URGENŢĂ privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic.

Actul normativ are ca scop promovarea şi stimularea pieţei vehiculelor nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic şi îmbunătăţirea contribuţiei sectorului transporturilor la politicile Uniunii Europene în domeniul mediului, climei şi energiei.Astfel, este reglementată o obligaţie generală în sarcina autorităţilor contractante şi a anumitor operatori de a ţine cont la achiziţia de vehicule de transport rutier de impactul energetic şi de mediu pe durata de viaţă, inclusiv de consumul energetic, de emisiile de CO2 şi de anumiţi poluanţi.

De asemenea, actul normativ prevede că, în cazul achiziţiei de autovehicule nepoluante, persoanele fizice, unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice beneficiază de facilităţi prin „Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional”:- Persoanele fizice, unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice care predau spre casare  autovehicule uzate în cadrul „Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional” , beneficiază, pentru anul 2011, de un număr de până la 4 tichete valorice, astfel:a) 2 tichete valorice pentru achiziţionarea unui autovehicul hibrid, în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat;b) 4 tichete valorice pentru achiziţionarea unui autovehicul electric, în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat.- Persoanele fizice, unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice care nu casează autovehicule uzate, dar care achiziţionează autovehicule hibrid sau electrice beneficiază de:a) o reducere de 10%, dar nu mai mult de 1.800 de euro din preţul de comercializare a autovehiculului hibrid achiziţionat;b) o reducere de 20%, dar nu mai mult de 3.700 de euro, din preţul de comercializare a autovehiculului electric achiziţionat.

Facilităţile acordate celor care achiziţionează acest tip de autovehicule urmăresc stimularea achiziţiei, atât de către persoanele fizice cât şi de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale de maşini hibrid şi electrice, în vederea creării unui mediu nepoluant şi care să respecte normele europene referitoare la poluare.

 

Autor AmosNews 20 Aprilie 2011, 22:42 Auto
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii