100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial (V)

De Redactia 19 Aprilie 2016, 12:28 Atitudini

Batalia MarasestiExecutată de o armată puternică, dispunând de avantajele iniţiativei şi lovind duşmanul prin surprindere, bătălia de la  Mărăşti se anunţa sub cele mai frumoase auspicii şi făgăduia cele mai bune rezultate. Pregătirea de artilerie a început pe 22 iulie şi a ţinut până pe 24 iulie. La ora patru dimineaţa s-a declanşat un asalt furibund asupra liniilor germane. Satul Mărăşti formidabil fortificat şi transformat în întregime într-o redută inexpunabilă a trecut rapid în mâinile românilor apoi au căzut Dealul Poiana Încărcătoarea şi Dealul Momâia.

Ziua de 24 iulie se încheia cu un bilanţ foarte mulţumitor. Frontul duşman fusese rupt şi străpuns pe o lărgime de 10 km, germanii fiind obligaţi să se retragă în dezordine. În plină înaintare victorioasă, Armata a II-a primeşte fatalul ordin de suspendare a operaţiilor din cauza situaţiei generale de pe frontul rus. Rareori, o armată victorioasă a primit o lovitură morală mai puternică decât cea primită de Armata a II-a.

După şase luni de viaţă chinuită, susţinuţi numai de nădejdea zilei celei mari, care a şi sosit pentru a gusta bucuria izbândirii şi să fii deodată oprit de dezerţiunea aliatului rus, era cea mai grozavă amărăciuine pe care ne-o sortise desfăşurarea războiului nostru, atât de darnic în decepţii de tot felul. Totuşi, s-a  revenit asupra ordinului, dându-i posibilitatea lui Averescu să poată executa urmărirea. În scurt timp românii au eliberat Soveja, Rucăreni, Dragoslavele, Negrileşti, centre străvechi ale Vrancei, iar după câteva zile ocupă dealul Baba Maria, satul Ţopeşti, valea Putnei, şi Bârseşti. Armata a II-a română repurtase o biruinţă strălucită. Frontul duşman fusese sfărâmat pe o lungime de 30 de km şi împins pe o adâncime de 20 km, iar 30 de localităţi fuseseră recucerite de români.

Între timp înfrângerea ruşilor se transformase în dezastru, la 19 iulie 1917, frontul rus din Galiţia era rupt la Zloczow, iar peste cinci zile, la 24 iulie, ziua izbânzii de la Mărăşti, Tarnopolul cădea în condiţii care aruncau, pentru întâia oară, un văl de ruşine peste armata revoluţionară rusească. Armata rusă era în plină descompunere, puterea militară rusă se prăbuşea, unităţi militare întregi dezertau.

În această situaţie, germanii plănuiesc cucerirea Moldovei. Marea ofensivă proiectată de germani avea să se desfăşoare în două bătălii: bătălia de la Mărăşeşti şi bătălia de la Oituz. În seara zilei de 5 august, Mackensen părăsea Bucureştiul ca să ia, personal conducerea bătăliei ce spera să-i dea Moldova şi Basarabia.

În noaptea de 5-6 august 1917 artileria germană începu un puternic bombardament asupra poziţiilor româneşti, după care asaltul germanilor a fost furibund. Forţele ruseşti erau spulberate, asistam la cel dintâi act de laşitate săvârşit de trupele ruseşti pe frontul român. Victoria germanilor părea iminentă. Alarmaţi de dezastrul de pe front, chiar în timpul luptelor unităţile româneşti au umplut golul lăsat de ruşi. Mareşalul Mackensen cuprindea cu privirea câmpul bătăliei şi-şi făcea iluzii că victoria nu-i putea scăpa, chiar în ziua de 6 august, dar când i-a văzut pe români cum luptă, în amurgul însângerat, gloriosul mareşal şi-a citit limpede apusul propriei sale faime de militar care nu cunoscuse până atunci înfrângerea.

Bătălia de la Mărăşeşti a continuat până în ziua de 21 august şi s-a terminat cu victoria categorică a forţelor româneşti. De multe ori duşmanul a reuşit să străpungă liniile româneşti, dar de fiecare dată s-au lovit de eroismul soldaţilor români; au fost 61 de contraatacuri care au produs germanilor pierderi considerabile. În aceste zile crâncene de lupte, Mackensen şi-a găsit formula tactică, ce spera să-i aducă victoria, evitarea românilor şi atacarea ruşilor, dar de fiecare dată românii apăreau ca din pământ şi băgau groaza în germani. În multe situaţii soldaţii români atacaţi cu gaze, îşi leapădă bluzele, îşi azvârle căştile de metal, rămaşi în cămăşi cu mânecele suflecate, înegriţi de gaze şi cu capetele goale, ei de reped asupra duşmanului. Germanii surprinşi de neaşteptata apariţie fug îngroziţi crezând că sunt soldaţi africani.

Bătălia de la Mărăşeşti a fost, prin durata, proporţiile şi intensitatea ei, cea mai mare bătălie care s-a dat pe frontul românesc în decursul războiului mondial. Singura bătălie de pe Neajlov şi Argeş ar putea să-i fie comparată ca întindere de front şi ca număr de unităţi participante. Pentru noi, Românii, care am făurit victoria cu priceperea comandanţilor, cu vitejia şi sângele îmbelşugat vărsat al trupelor, Mărăşeştii vor rămâne pagina cea mai strălucită a marelui nostru război naţional. Biruinţa de la Mărăşeşti a stârnit admiraţia în rândul aliaţilor şi a avut un puternic ecou peste hotarele ţării. Numeroase personalităţi politice şi militare, ziare, posturi de radio, corespondenţi de război au subliniat eroismul ostaşilor români.
Cu Mărăştii şi Mărăşeştii luam iarăşi loc, cu fruntea sus, în rândul prietenilor şi aliaţilor noştri.

Ultima mare bătălie pentru cucerirea Moldovei de către germani, a fost cea de la Oituz. Ofensiva austro-germană a început în ziua de 8 august cu un bombardament violent asupra liniilor ocupate de ruşi. La începutul bătăliei s-a observat că aceasta lua un curs din ce în ce mai primejdios pentru noi, deoarece inamicul dispunea, aici de forţe covârşitoare, care întreceau cu mult puterea de rezistenţă a armatei noastre. De aceea Marele Cartier Român a hotărât regruparea forţelor noastre. Rând pe rând în atacurile de la Cireşoaia şi Coşna trupele române au ieşit victorioase, iar la 22 august 1917 s-a confirmat izbânda puterii de rezistenţă a soldaţilor români. Marele plan strategic al germanilor s-a prăbuşit în august 1917 în cel mai complet eşec.

Cleştele celor două armate austro-germane, care trebuia să opereze în Moldova, zăcea la pământ cu braţele sfărâmate. La Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, soldatul român a reuşit să zădărnicească marele plan strategic al duşmanului, a salvat Moldova de catastrofa invaziei şi a ocupaţiei inamice şi a adus o nouă consacrare gloriei armatei române, cu preţul sângelui vărsat pe câmpul de luptă.

O încetare definitivă a ofensivei pe frontul român a început să intre în socotelile comandamentului german. Această eventualitate era supărătoare şi jignitoare, ofensiva pentru curerirea Moldovei prea tare trâmbiţată, pentru ca renunţarea, venită după sângeroasele bătălii date, să nu echivaleze pentru toată lumea Ecaterina Teodoroiucu mărturisirea umilitoare a înfrângerii. De aceea comandamentul german se decise să facă o nouă şi ultimă încercare. În bătăliile de la Ireşti, Varniţa, Dealul Porcului, Muncelu, Cireşoaia, armata germană a făcut ultimele sforţări de care mai era capabilă pentru ocuparea Moldovei.

Învinsă şi epuizată ea trebuia să încheie operaţiunile războinice pe frontul Moldovei şi să renunţe la orice ofensivă. În ziua de 3 septembrie a murit eroina Ecaterina Todoroiu, când trei gloanţe pe fruntea fecioarei de la Jiu au aşezat cununa nemuririi. Panteonul eroilor războiului nostru ar fi fost sumbru fără această floare gingaşă, răsărită în vâltoarea bătăliilor, spre a fi smulsă de suflarea vijelioasă a celei din urmă încăierări.

Campania română din 1917 a ţinut 50 de zile, începuse la 22 iulie în bombardamentul năpraznic de la Nămoloasa şi Mărăşti şi s-a sfârşit la Cireşoaia. Din punct de vedere strategic, campania din 1917 a fost o dublă victorie a românilor. Ea a avut două etape, una ofensivă la început, când iniţiativa a fost de partea noastră şi una defensivă la urmă, când a trebuit să parăm lovitura inamicului. Cu aceasta s-a încheiat definitiv campania română din 1917. De partea noastră, ruşii nu voiau să mai lupte, iar românii singuri nu erau aşa de puternici, încât să poată întreprinde acţiuni ofensive cu perspective mari.

La începutul lunii septembrie 1917, împăratul Wilhelm II a venit  în teritoriul ocupat pentru a vizita frontul român. El a trecut pe la Curtea de Argeş, pentru a depune o coroană pe mormântul Regelui Carol, a vizitat terenurile peroliere de la Câmpina şi a fost primit la Cernavodă de ţarul Ferdinand al Bulgariei, pe un pământ pe care Ţarul l-a numit bulgăresc. Apoi a vizitat frontul din Moldova. De pe înălţimea Măgurii Odobeştilor, Kaizerul a ascultat explicaţiile înfrângerilor suferite, făcute de comandanţii săi. Mareşalul Mackensen era stânjenit când privirile împăratului au fost pironite pe zidul de netrecut de către maşina de război germană şi simţea cum cariera sa glorioasă se încheie aici. El va rămâne în postul lipsit de primejdie şi glorie, de comandant al armatei de ocupaţie din România.

Poziţia geografică a României şi combinaţiile politico-strategice ale războiului legaseră soarta ţării de Rusia. Ochii conducătorilor politici şi militari ai României, urmăreau cu o nelinişte din ce în ce mai crescândă procesul de descompunere ce se petrecea în armata rusească, ce se precipita tot mai neindoios spre desnodământul fatal. Germanii, conştienţi de avantajul pe care-l puteau trage de pe urma celor ce se petreceau la adversarii lor, au organizat în modul cel mai dibaci şi mai activ un serviciu de propagandă, menit să distrugă şi umbra de disciplină ce mai rămăsese în trupele ruse, spre a le împinge la părăsirea frontului şi la trădare. Deja marile unităţi ruse au început să încheie cu germanii înţelegeri scrise, în care şi-au luat angajamentul să nu mai lupte.

La 7 noiembrie 1917 a izbucnit în Petrograd revoluţia bolşevică iar în mai puţin de o săptămână, Kerenski se recunoaşte înfrânt şi fuge. La 3 decembrie, Şcerbacew comunică mareşalului Mackensen propunerea de a intra în tratative pentru încheierea unui armistiţiu. Această hotărâre o împărtăşi şi comandanţilor de armate ruse şi Marelui Cartier Român. Brătianu arată personal, lui Clemenceau, într-un memoriu, situaţia dramatică în care se găseşte ţara şi-i cere ca să aibă toată încrederea în România şi intenţiile ei. Prim ministrul francez mărturiseşte că Soarta României îi smulge lacrimi.

La 4 decembrie 1917 s-a ţinut la Iaşi un consiliu de miniştri, prezidat de Regele Ferdinand, la care au asistat: Principele Carol, şeful Marelui Stat Major, cei doi comandanţi de armate şi preşedinţii Corpurilor legiuitoare. Consiliul a hotărât că armata română, constrânsă de necesitate, trebuie să ia parte şi ea la tratative, spre a încheia un armistiţiu cu caracter pur militar, excluzând orice consideraţiuni politice pe durata cât va ţine armistiţiul cu ruşii.

La 7 decembrie au început la Focşani tratativele. Delegaţia română era condusă de generalul Lupescu subşeful Marelui Cartier General Român, însoţit de 11 ofiţeri, şi era independentă de delegaţia ruşilor. Armistiţiul s-a încheiat la 9 decembrie. Armistiţiul de la Focşani era o crudă lovitură pe care o primea naţiunea şi armata română, deoarece am fost trădaţi de aliatul nostru. Revoluţia rusă admisese împărţirea Rusiei vechi în state naţionale federalizate, ceea ce a dat naştere la ucrainizarea frontului român. Statul şi armata română erau un pericol care trebuia înlăturat din calea revoluţiei  ruseşti. Agenţii bolşevici au început o propagandă aprinsă pentru schimbarea regimului politic din România.

Încă din luna septembrie 1916 sub ameninţarea invaziei teritoriului român, guvernul ţării, la îndemnul aliaţilor, a mutat la Iaşi sediul si avutul Băncii Naţionale. În luna decembrie, situaţia militară fiind gravă, România a fost sfătuită să-şi mute Tezaurul Băncii Naţionale la Moscova. Tezaurul consta din suma de 314.580.456 lei în aur şi giuvaerurile Reginei României evaluate la 7.000.000 lei aur. În iulie 1917, gravitatea situaţiei militare în timpul primei etape a bătăliilor de la Mărăşeşti, a silit guvernul român să trimită în Rusia şi restul valorilor din Moldova care aparţineau statului, unor instituţii şi particularilor în valoare de un 1.600.000.000 lei, aparţinând Băncii Naţionale.

Dezagregarea armatei ruse şi transformarea ei în cete prădalnice au umplut paharul amărăciunilor ce înduram de la ruşi, astfel că încet, încet din aliat ne vor deveni duşman. În incidentul de la Socola, când ruşii au instalat baterii de tunuri îndreptate asupra Iaşilor, l-au obligat pe Brătianu să intervină şi să-i dezarmeze pe ruşi. Take Ionescu şi-a dat demisia din guvern. Situaţii grave de dezertare a unităţilor militare ruseşti au fost consemnate la Galaţi, Paşcani, Spătăreşti, Mihăileni, încât am ajuns în stare de război cu Rusia bolşevică. La sfârşitul lunii ianuarie 1918 nu mai exista armată rusească în Moldova.

La 13 ianuarie 1918, bolşevicii l-au arestat  pe Diamandi, ministrul ţării la Petrograd, chiar în localul legaţiei române, şi-l închid împreună cu întreg personalul legaţiei în fortăreaţa Petropavlowsk, Bastilia rusească. La 26 ianuarie 1918, în urma intervenţiei trupelor române în Basarabia, guvernul sovietic rus rupe relaţiile cu România. Iar Trotzki declară că: Tezaurul în aur al României care se găseşte la Moscova, nu va mai putea fi obţinut de oligarhia română. Consiliul comisarilor şi-a asigurat răspunderea pentru conservarea acestui fond, care va trebui să fie remis în mâinile poporului român. Generalul Şcerbacew este declarat duşmanul poporului şi pus în afara legii.

Declaraţia de război a Rusiei către România era incontestabil un eveniment de o excepţională gravitate. Aveam în sudul Rusiei parlamentari, înalţi magistraţi, funcţionari, ofiţeri superiori, gărzi militare, refugiaţi ardeleni şi un mare număr de familii şi persoane particulare. În unele oraşe funcţionau şcoli româneşti cu profesori din ţară. Pentru salvarea românilor din Rusia, încep tratativele între guvernul român şi autorităţile ruse. În martie 1917 s-a încheiat cu bine odiseea românilor din Rusia, victime ale răzbunării lui Racowski.

Ioan Galdea

se continuă

 

Autor Redactia 19 Aprilie 2016, 12:28 Atitudini
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii