Procesul înfaptuirii Marii Uniri în anul 1918 (I)

De Redactia 24 Noiembrie 2013, 22:04 Atitudini
În pofida numeroaselor vicisitudini prin care trecea poporul român, determinate de ocuparea a doua treimi din teritoriul national de catre trupele germano-austro-ungare, anul 1918 a marcat intrarea procesului de faurire a statului national unitar într-o etapa decisiva.

Factorul hotarâtor care a impulsionat lupta pentru întregire, canalizând eforturile întregului neam românesc în directia realizarii Marii Uniri l-a reprezentat declansarea unor ample miscari populare pentru autodeterminare politica, national-statala, în toate provinciile românesti aflate sub dominatie straina.

Pentru amplificarea eforturilor privind înfaptuirea idealului national, la 21 ianuarie/3 februarie 1918 s-a constituit la Iasi, devenit principalul centru al vietii noastre statale si al rezistentei nationale, Comitetul românilor refugiati din Austro-Ungaria. De asemenea, ziarele si revistele ce apareau la Iasi, si-au intensificat activitatea de propaganda în directia afirmarii si sustinerii dezideratelor nationale. O activitate sustinuta desfasoara în acest sens si ziarele refugiatilor din Transilvania si Bucovina: „România mare”, „Lupta Ardealului”, „România noua” s.a. La 24 ianuarie/6 februarie 1918 a fost data publicitatii Declaratia românilor din toate provinciile istorice românesti prin care se releva hotarârea nestramutata de a milita pentru înfaptuirea Marii Uniri.

Desavârsirea unitatii national-statale a poporului român, expresie a unei necesitati obiective, deziderat pentru care au luptat si s-au jertfit nenumarate generatii de înaintasi, s-a realizat procesual, în etape, în cursul anului 1918. Aceasta a început prin proclamarea Unirii Basarabiei, la 27 martie/9 aprilie 1918, urmata de cea a Bucovinei la 15/28 noiembrie 1918 si apoi de cea a Transilvaniei la 1 Decembrie 1918 la alba Iulia.

Desigur, factorul intern, national, respectiv lupta hotarâta a întregului popor român, eroismul si jertfele sale legendare au jucat un rol determinant, decisiv în înfaptuirea marelui act istoric al fauririi statului national unitar român. La rândul lor factorii externi, situatia internationala au favorizat împlinirea idealului national al poporului nostru. Altfel spus, în contextul acestor evenimente cruciale, istoria poporului nostru, lupta sa de eliberare si unitate nationala s-au integrat organic în Istoria europeana si universala. Miscarea noastra nationala a actionat în anii primului razboi mondial si îndeosebi în anul 1918, caracterizat prin puternice procese revolutionare, în deplina concordanta cu celelalte miscari de eliberare si unitate nationala ale popoarelor oprimate din Imperiul austro-ungar si tarist. Dupa ce presedintele S.U.A., Woodrow Wilson, a pus, în ianuarie 1918, la baza conditiilor de negociere a pacii cu Puterile Centrale, principiul nationalitatilor, miscarea de eliberare a popoarelor oprimate, a marcat un avânt fara precedent, în cadrul careia un loc proeminent l-a ocupat  lupta poporului român pentru întregirea unitatii national-statale.

Rând pe rând, între anii 1917 si 1918, cehii, slovacii, polonezii, croatii, slovenii, letonii, estonii, lituanienii, finlandezii s.a. si-au proclamat si impus independenta, si-au înfaptuit aspiratiile lor nationale, în aceasta miscare a popoarelor care s-a desfasurat pe largi spatii în conditiile degringoladei imperiilor multinationale s-a înscris si lupta românilor pentru desavârsirea unitatii national-statale, prin alipirea la Patria-mama a Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei.

Ca si în alte parti ale continentului, miscarea nationala a cuprins si masele populare românesti din teritoriul situat între Nistru si Prut3, în conditiile puternicului proces revolutionar ce se, desfasura pe întreg teritoriul Rusiei, precum si ale principiilor de libertate sociala si nationala, a dreptului la autodeterminare pâna la separare, proclamate si revendicate de fostele natiuni asuprite de regimul tarist. La 3/16 aprilie 1917 s-a constituit Partidul National Moldovenesc, în al carui program se preconiza ca Basarabia „sa-si cârmuiasca singura viata ei dinlauntru tinând seama de drepturile nationale ale tuturor locuitorilor ei”.

În cadrul primelor sale sedinte consacrate dezbaterilor programatice au fost aprobate obiectivele imediate ale partidului si anume:
1. autonomia completa a Basarabiei pe baza dreptului de autodeterminare;
2. libertatea cultelor si a învatamântului;
3. restituirea pamânturilor expropriate românilor;
4. eliberarea detinutilor politici etc.

Aceste prevederi programatice aveau sa constituie premisa altor decizii politice mai radicale menite sa pregateasca conditiile actului istoric de deplina vointa nationala prin care Basarabia s-a unit cu România.

Gazeta „Cuvânt moldovenesc”, publicând programul acestui partid si comentând obiectivele sale politice, în cadrul carora, pe primul plan era statuat dreptul la autodeterminare a populatiei din Basarabia, adresa chemarea: „Moldoveni, tinând minte ca în unire sta puterea, adunati-va în jurul steagului care va fi degraba ridicat de Partidul National Moldovenesc si în rânduri strânse, porniti la lupta pentru înfaptuirea în viata a slobozeniilor si a drepturilor fagaduite”.

Este deosebit de elocvent faptul ca articolul cu îndemnul mentionat a aparut în ajunul declararii autonomiei Basarabiei. Desi în climatul politic creat de miscarea revolutionara din Rusia au mai fost create si alte partide si grupari politice revolutionare, iar populatia Basarabiei, în imensa ei majoritate, a sprijinit activitatea Partidului National Moldovenesc.

În cursul anului 1917 si începutul anului 1918 în Basarabia au avut loc importante manifestari si actiuni revolutionare, consfatuiri si confruntari politico-nationale, în scopul stabilirii cailor si formelor de folosire a dreptului la autodeterminare care sa duca la „pregatirea marelui act al unirii acestei provincii românesti cu patria mama”.

O contributie importanta la trezirea si dezvoltarea constiintei unitatii nationale a românilor din Basarabia a avut-o, între anii 1917 si 1918, grupul de refugiati transilvaneni si bucovineni8 alcatuit din militanti patrioti de prestigiu, în frunte cu Onisifor Ghibu, Octavian Goga, I. Nistor s.a. Ca luptatori încercati si cunoscatori competenti ai psihologiei si intereselor poporului român ei s-au aruncat din primele zile în valurile miscarii pentru autodeterminare „pe care împreuna cu patriotii basarabeni din jurul gazetei «Cuvânt Moldovenesc», au îndrumat-o pe linie nationala”9 , pentru fructificarea dreptului la libertate, democratie si unitate politico-statala. Un rol însemnat l-a avut în acest sens si organul de presa al emigrantilor transilvaneni si bucovineni care initial a purtat denumirea semnificativa „Ardealul (Transilvania)” si care si-a început aparitia la Chisinau de la data de l oct. 1917.

Dovada strânsei colaborari a ardelenilor si bucovinenilor cu Partidul National Moldovenesc, precum si cu gazeta „Cuvântul moldovenesc” este si faptul ca aceasta din urma, publica în numarul 45, din 6 iunie 1917, în alfabet latin, anuntul: „La, 1 iulie (l917)10 va aparea la Chisinau, revista «Ardealul» (Transilvania), gazeta saptamânala pentru românii ardeleni aflatori în Rusia. Redactor: Dr. Onisifor Ghibu - fost inspector al scoalelor românesti din Transilvania”.

Arhimandritul Gurie al Basarabiei aprecia astfel colaborarea dintre românii basarabeni si refugiatii români transilvaneni si bucovineni, precum si rolul jucat de ziarul „Ardealul (Transilvania)” în formarea constiintei nationale si mobilizarea multimilor (din Basarabia, n.ns.) la lupta pentru Marea Unire a poporului român: „Ne-a adunat în jurul sau cum aduna pasarea puii sai, sub aripile sale, a îndemnat pe cei molatici, a sprijinit pe cei ce se clatinau, a întarit pe cei slabi, a încurajat si a insuflat îndrazneala în cei timizi si punându-i la lucru, i-a facut pe toti sa simta bucuria copilului care începe a umbla pe picioarele sale proprii, fara sprijinul tatei sau al mamei”.

La 18 aprilie/1 mai 1917 comitetele revolutionare ale soldatilor români din fosta armata tarista împreuna cu Partidul National Moldovenesc au organizat la Chisinau o adunare la care au luat parte peste 10.000 de ostasi.

La scurt timp, în luna mai, s-au desfasurat Congresul taranilor, precum si Congresul învatatorilor moldoveni din Basarabia (între 25-27 mai 1917). Rezolutiile acestor congrese (ca si al cooperatorilor, studentilor si preotilor) au exprimat vointa de autodeterminare a românilor, de autonomie teritoriala si politica, precum si dorinta de a se înfaptui largi reforme sociale.

În vara aceluiasi an a fost creat Sfatul împuternicitilor soldatilor si ofiterilor moldoveni de pe frontul românesc, organ central de coordonare a activitatii organizatiilor ostasesti moldovenesti din întreaga Rusie.

În toamna anului 1917, exponentii maselor populare din Basarabia, inclusiv militarii, voiau sa se întruneasca într-un congres care sa dezbata viitorul acestui teritoriu. Guvernul rus revolutionar condus de Kerenski, refuzând aprobarea pentru organizarea unui Congres militar moldovenesc, Gherman Pantea, reprezentantul Partidului National Moldovenesc, a fost împuternicit sa obtina, totusi, aprobarea autoritatilor. El a mers sa se consulte în prealabil cu Lenin, la începutul lunii octombrie 1917, în calitatea sa de exponent al opozitiei, în legatura cu dorinta de autodeterminare a Basarabiei.

Din raspunsul lui Lenin rezulta ca el sustinea, în acea perioada, autodeterminarea tuturor natiunilor din fostul imperiu tarist. „Aceste natiuni au dreptul - arata acesta - la autonomie si independenta, mergând chiar pâna la despartirea de statul nostru daca interesele lor nationale cer acest lucru. Voi ati gresit ducându-va la Kerenski, caci acest avocatel marunt si guraliv, care a pus mâna pe putere peste capetele maselor si care doarme în patul fostului tar rus, este preocupat numai de gloria lui si nu a natiunilor oprimate. Sfatul meu pentru voi este sa convocati Congresul în mod revolutionar, samavolnic si sa va hotarâti soarta voastra dupa cum vor dori ostasii moldoveni veniti de pe fronturi, care prin suferinte groaznice au capatat acum mari experiente si curaj. Voi trebuie sa va smulgeti drepturile voastre cu forta si sa nu cersiti de la un aventurier pe care popoarele îl vor goni, în curând, de unde este, pentru totdeauna”.

Încurajat si de aceste consultari, Sfatul împuternicitilor soldatilor si ofiterilor moldoveni de pe frontul românesc a initiat convocarea la 20 octombrie/2 noiembrie 1917, la Chisinau, a Congresului soldatilor moldoveni la care au participat circa 800 de delegati. Acestia au votat în numele a peste 25.000 de ostasi basarabeni de pe toate fronturile o rezolutie prin care hotarau autonomia teritoriala a Basarabiei si formarea Sfatului Tarii, ca organ suprem de conducere a destinelor românilor de aici. Alegerea acestui organism politic s-a facut prin vot universal, egal, direct si secret, deci pe baze democratice.

Un moment deosebit de important l-a constituit deschiderea lucrarilor Sfatului Tarii, care în lumina principiilor privind dreptul popoarelor la autodeterminare a luat în discutie soarta Basarabiei, statutul ei politic.

Sfatul Tarii a adoptat o „Declaratie solemna”, în care se preciza ca: „Basarabia, sprijinita pe trecutul sau istoric, se declara de azi înainte Republica Democratica Moldoveneasca care va intra în alcatuirea Republicii Federative Democratice Rusesti ca partas cu aceleasi drepturi”.

În conditiile deosebit de complexe si dificile ale vietii politice din Rusia din iarna anului 1917, aceasta hotarâre reprezenta primul pas în lupta românilor basarabeni pentru autodeterminare. Desigur, pasul urmator pe care-l doreau ca si fratii lor din celelalte provincii înstrainate era unirea cu Patria-mama, România.

Momentul avea sa se creeze peste scurt timp, deoarece situatia Republicii Democratice Moldovenesti se agrava de la o zi la alta. Astfel, dupa încheierea pacii de la Brest-Litowsk, s-a declansat o puternica criza pe teritoriul Basarabiei ca urmare a faptului ca atât trupele, cât si prizonierii rusi întorsi din Germania si care se retrageau prin Basarabia spre Ucraina si Rusia, precum si trupele si prizonierii germani si austro-ungari care se îndreptau spre patriile lor încalcau ordinea si legalitatea, provocau numeroase dezordini, acte de violenta, distrugeri de bunuri materiale, ceea ce a destabilizat viata social-economica si politica.

In aceasta situatie deosebit de grava, Consiliul de directori, organ al Sfatului Tarii, s-a adresat guvernului român de la Iasi, cerând ajutor militar pentru restabilirea ordinii. Dupa ample deliberari si consultari ale guvernului român cu generalul H. M. Berthelot, seful Misiunii militare franceze, precum si cu generalul rus D. G. Scerbaeev, comandantul trupelor rusesti de pe frontul din Moldova, s-a convenit, de comun acord, „preluarea de catre români a pozitiilor de la Socola (Iasi) si supravegherea de catre trupele române a caii ferate Ungheni - Chisinau - Bender, precum si a depozitelor române din Basarabia”.

Totodata, de comun acord cu generalul Berthelot, s-a ajuns la întelegerea ca reprezentantul Misiunii militare franceze la Chisinau, maiorul D’Albiat, „sa fie intermediarul dintre Directoratul Moldovenesc (organ executiv al Sfatului Tarii, n.ns.) si comandantul trupelor române de etape”.

Presedintele guvernului român s-a decis greu la aceasta, deoarece vroia sa pastreze relatii bune cu guvernul rus. Trupele române aveau o misiune limitata la supravegherea transporturilor si a depozitelor românesti si aceasta misiune era controlata de Aliati prin intermediul Misiunii militare franceze. „Intrând în Basarabia, trupele române, cu caldura primite de populatia româneasca, nu s-au amestecat în treburile interne ale Republicii Moldovenesti”.

Desi a adoptat o pozitie corecta fata de trupele rusesti aflate în retragere din România, pe rutele stabilite prealabil, guvernul român a constituit obiectul unor amenintari si ultimatumuri venite din partea autoritatilor ruse.

În ultimatumul remis de organismul politic reprezentând puterea sovietica din Ucraina, se cerea guvernului român „sa dea ordin categoric trupelor române care au ocupat teritoriul Republicii Federative Ruse sa se retraga în granitele României”, în decurs de 48 de ore. În caz contrar, se sublinia în acest ultimatum, împotriva României urma sa se declanseze o actiune militara deosebit de puternica. Pe lânga ca se denaturau scopul patrunderii unitatilor militare românesti în Basarabia, precum si caracterul ei legal, intervenita la cererea Sfatului Tarii (organul suprem al Republicii, ales democratic) si cu acordul Misiunii militare franceze, nota diplomatica nu tinea seama de un fapt esential (politico-diplomatic) si anume ca România nu avea atunci frontiera comuna cu Republica Federativa Rusa, între cele doua state existând la acea data Republica Democratica Moldoveneasca - care se proclamase stat independent si suveran.

În pofida acestor realitati, guvernul de la Petersburg a rupt relatiile diplomatice cu România, la 13/26 ianuarie 1918, hotarând expulzarea reprezentantilor nostri diplomatici în frunte cu C. Diamandy. Cu toate aceste represalii, activitatile politico-nationale ale populatiei din Basarabia au continuat sa se desfasoare cu puternica simtire patriotica, în sprijinul idealului de unitate nationala româneasca, atât în organismele democratic constituite pe plan central si local, cât si în cadrul unor puternice manifestatii de masa.

O contributie importanta în initierea si înfaptuirea marilor acte politice care aveau sa pregateasca unirea Basarabiei cu România, în martie 1918, a adus-o si Comitetul National al românilor emigranti din Austro-Ungaria care s-a constituit la 2 ianuarie 1918, la Odessa.

În mod semnificativ, în ziua de 24 ianuarie 1918, când întregul nostru popor aniverseaza, prin traditie, Unirea Principatelor, (Sfatul Tarii a proclamat independenta Republicii Democratice Moldovenesti si separarea ei de Republica Federativa Rusa. Evenimentul a avut loc la scurt timp dupa ce si Ucraina se constituise într-o Republica Democratica si se proclamase independenta.

În Declaratia de la Chisinau a Sfatului Tarii se mentiona ca în aceste conditii istorice „ne proclamam, în unire cu vointa norodului, Republica Democrata Moldoveneasca sloboda, de sine statatoare si neatârnata, având ea singura grija de a-si hotarî soarta în viitor”. Aceasta mentiune din finalul Declaratiei prefigura si anticipa pasul urmator, decisiv, ce avea sa-1 faca, doar peste aproape doua luni populatia Basarabiei, dând curs aspiratiilor sale de unire cu Tara.

Tot în ziua de 24 ianuarie 1918 a fost elaborata Declaratia unui grup format din 24 militanti provenind din toate teritoriile locuite de români, publicata în „România noua” de la Chisinau. Aceasta (împreuna cu Declaratia de Unire a tuturor românilor) avea sa exercite o puternica influenta asupra mintilor si constiintelor românilor din Basarabia aflati în plin proces de exercitare a dreptului la autodeterminare si de hotarâre a Unirii cu Patria-mama. Plecând de la ideea ca „nimeni nu ne poate tagadui dreptul asupra pamânturilor, în care noi suntem cei mai vechi locuitori”.

În Declaratie se sublinia ca „numai ratacitii si vândutii nu vor sa înteleaga aceasta si staruie mai departe ca pamânturile noastre stravechi sa ramâie si de aici încolo pe mâna strainilor... Nu, mântuirea este numai în unirea noastra într-o singura tara”. Acest document de mare valoare politico-nationala demonstra, în continuare, ca nu este posibila dezvoltarea normala a natiunii române în provinciile dezmembrate, separate una de alta si facând parte din state multinationale, opresive: „Teama de straini trebuie sa piara odata! Destul ne-au asuprit pâna au fost ei stapâni pe soarta noastra, de acum trebuie sa ne fim (noi) însine stapâni si sa nu ne mai uitam la ce spun ei. Caci stim bine ca nu pentru binele nostru vorbesc, ci pentru al lor”. Declaratia se încheia printr-o vibranta chemare adresata tuturor românilor de a-si intensifica eforturile, staruintele si straduintele pâna la jertfirea de sine pentru înfaptuirea Marii Uniri, „în aceasta credinta ei (autorii Declaratiei, n. ns.), se adreseaza tuturor românilor [...] ca sa se strabata de însemnatatea acestor vremuri unice în felul lor si sa faca tot ce este omeneste cu putinta pentru înfaptuirea scopului celui mare. Fiecare sa-si dea seama ca mântuirea noastra este numai într-o Românie a tuturor românilor. Pentru înfaptuirea acestei Românii vom lucra, pentru înfaptuirea ei vom trai, pentru înfaptuirea ei vom muri daca va fi nevoie”.

Aceasta declaratie, publicata de gazeta „România noua”, a avut o rezonanta puternica în constiinta românilor basarabeni. a miscarii acestora pentru unitate nationala ca si asupra românilor din celelalte provincii istorice.

La 27 martie/9 aprilie 1918, întrunit la Chisinau în sedinta solemna, Sfatul Tarii a adoptat o Declaratie în care era exprimata dorinta arzatoare si vointa neclintita a românilor basarabeni de a se uni cu fratii lor din România. În acest document de inestimabila valoare istorica se subliniau urmatoarele idei si principii care au stat la baza hotarârilor democratice de la Chisinau: „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Tarii declara: Republica Democrata Moldoveneasca (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunare, Marea Neagra si vechile granite cu Austria, rupta de Rusia acum o suta si mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric si al dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure sa-si hotarasca soarta lor, de azi înainte si pentru totdeauna se uneste cu mama sa România”. Un numar de 86 deputati au votat pentru, 3 împotriva si 29 s-au abtinut cu motivarea ca nu aveau mandat pentru asemenea hotarâre.

Semnificativ este faptul ca Hotarârea de Unire de la Chisinau a românilor din Basarabia preconiza, cu opt luni înaintea celei ce avea sa se adopte la Alba Iulia, importante reforme si obiective profund democratice si anume: respectarea drepturilor minoritatilor; acordarea votului universal, egal, secret si direct; libertatea personala, a tiparului, a cuvântului, a credintei, a adunarilor si asigurarea tuturor libertatilor obstesti garantate prin constitutie; reforma agrara în conformitate cu nevoile si cererile natiunii; recrutarea în armata pe baza principiului teritorial etc.38

Hotarârile de la Chisinau au constituit începutul procesului istoric de împlinire apoteotica a dezideratului fauririi statului national unitar român. La aflarea acestei decizii de Unire cu Tara a românilor din Basarabia, masele populare din toate provinciile românesti au organizat manifestari de sarbatorire a evenimentului.

Asemenea întruniri festive, de puternica solidaritate nationala s-au desfasurat într-o atmosfera de puternica vibratie patriotica la Bucuresti, lasi, Botosani, Craiova, Pitesti, Brasov, Arad, Lugoj, Timisoara, Cluj, Oradea si alte localitati. Oratorii îsi exprimau în numele miilor de participanti speranta Unirii neîntârziate cu Tara si a Transilvaniei si Bucovinei. Dar cele mai impresionante manifestari populare consacrate aniversarii evenimentului Unirii din 27 martie 1918 au avut loc în satele, comunele si orasele Basarabiei.
         
Acad. Constantin MARINESCU

Sursa: revista "Dacoromania"


 

Autor Redactia 24 Noiembrie 2013, 22:04 Atitudini
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate