PĂMÂNTUL!!! Adună-ţi, ţară, fiii acasă şi fă-i stăpâni pe pământ!

De Redactia 27 Februarie 2014, 10:27 Atitudini
Aflată într-un semicerc al celui mai mare fluviu vest-european, cu un teritoriu străbătut de ape generoase, izvorâte din pântecele Carpaţilor, ale căror debite îl sporesc considerabil pe cel al faimosului fluviu, România deţine partea Europei cu cele  mai multe şi variate bogăţii.

De aceea, în momentul sfârşitului de  an 1989, când s-a schimbat regimul, la graniţele ţării stăteau şacali care aşteptau ahtiaţi să pătrundă, să distrugă, să se înfrupte.

Şi au distrus tot. Ne-a rămas pământul, un bun de identitate şi siguranţă a ţării şi a neamului, cel care ne păstrează valorile şi dedesubt şi deasupra.  Evenimentul ne-a surprins nepregătiţi în faţa unei asemenea invazii a capitalismului consolidat, pentru care nu există toleranţă, corectitudine, omenie, ci doar lăcomie, necinste, înşelăciune, hoţie.

Atunci, am ieşit din alianţa Tratatului de la Varşovia, unde ne-am opus pretenţiei de superstat a Uniunii Sovietice, iar  acum facem parte din altă alianţă  care ne ţine la periferie, ca ţară în curs de dezvoltare, expusă unor continue ameninţări şi obstrucţionări, de câte ori produsele româneşti se afirmă prin calitate şi structura sănătoasă. Şi aceasta se întâmplă cu o ţară care, cu toate carenţele conducerii, atinsese înalte culmi de industrializare: trimitea tractoare în toată lumea, planta tehnologie petrolieră în ţările bogate în această sursă, hrănea arii întregi de populaţii cu produse agrozootehnice.

Alinierea la cerinţa europeană de a vinde pământul către pretendenţi străini reprezintă cea mai periculoasă expunere spre destrămarea ţării, o gravă ameninţare asupra drepturilor românilor în propria ţară, cu preponderenţă în Transilvania.

Tot atât de grav ar fi procesul de E-urizare inconştientă a pământului de către străinul care nu-i cunoaşte glasul, nu-i poate distinge cerinţele şi ne vom trezi şi în România cu ardei bomfi, cu roşii tari, acre şi fără gust, cu mere ca pepenii, acre şi ele, pe care nu le mai cumpără nimeni. Pofta pământului românesc numai românul o cunoaşte, el îi descifrează semnele, el ştie când şi cu ce să-l hrănească.

Libertatea de a distruge,  aşa cum s-a întâmplat cu multe unităţi industriale, deţinute de străini, se va manifesta şi în cazul pământului. Cu naivitate, credem în continuare că investiţiile străine ne vor salva, deşi am asistat neputincioşi la atâtea demolări în batjocură.

Nepătrunsă în toate subtilităţile, legea nu ia în calcul gravele consecinţe ce ar decurge din aplicarea ei, iar, din punct de vedere al verticalităţii româneşti, aleşii noştri s-au dus în Parlament parcă pentru a servi Europa, nu România. Ne aşteptam ca, după aceşti peste douăzeci de ani, să fi învăţat să ne apărăm, să avem curajul să ne impunem, să avem demnitatea de a ne proteja propriile interese  în desfăşurarea vieţii interne.

Printr-o analiză incitantă, ajungi a te întreba de ce nu am putea răbda încă un timp şi cu mineritul, şi cu gazele de şist, şi cu vânzarea pământului la străini, spre a ne revigora forţele şi a ne recrea tehnologie pentru a exploata în folosul nostru toate aceste bogăţii. Cu răbdare şi cumpătare, am salva muntele din pericolul de a deveni mormânt pentru fauna şi flora Apusenilor, ar rămâne curată pânza freatică în locurile ameninţate, am salva câmpia de la deşertificare.

Se ştie ce s-a întâmplat după marea distrugere a celui de al Doilea Război Mondial, când, prin naţionalizare, ne-am luat destinele în propriile mâini şi am pornit procesul industrializării, ducând în spate, ani buni, şi plata despăgubirilor de război către Rusia. Atunci, până s-a lansat industria, ne-a salvat pământul. El ne-a fost sursă de viaţă, mijloc de regenerare a forţelor ţării, chiar dacă, până la cel mai mic proprietar de pământ, eram nevoiţi să contribuim cu  împovărătoare cote  de produse agricole, iar pământul, la început, era lucrat cu mijloace modeste.

Acum, industrie românească nu mai avem, patronilor străini nimeni nu le poate impune nimic. Dacă nici pământul nu va mai fi al nostru, pe ce fundament se va reaşeza viaţa noastră?

De ce ar fi rău dacă am reactiva pe toţi inginerii agrozootehnicii româneşti sub conducerea cărora ţara îşi crease mari combinate de creşteri de animale, întinse livezi, veşminte viticole pe dealuri, iar câmpia  era traversată de o bogată reţea de irigaţii care hrăneau grânele prin tehnică românească, toate fiind ale noastre, ale românilor. Atunci aveam relaţii cu alte state pe picior de egalitate, nu de solicitare umilă către investitorii străini, care impun ce preţuri vor ei.

Teritoriul Transilvaniei se află în triplu pericol, constând în perspectiva vânzării pământului către pretendenţii unguri, în continuarea retrocedărilor cu acte false a fostelor proprietăţi pentru care România a plătit despăgubiri în aur la retragerea lor după preluarea teritoriului de către români, iar al treilea, cererea revanşardă de autonomie a maghiarilor, sub acoperirea drepturilor secuieşti.

Cei care concep legea vânzării către unguri să aibă în vedere ce ar putea să mai fie România fără Transilvania! Ameninţarea e mult prea mare, dacă nu piere ”iarba rea din holdă”, mai ales că asistăm cum fiara însetată de orori şi-a arătat din nou colţii.

Se impune imperios să fie anulată în totalitate legea retrocedărilor către unguri şi chiar să fie cercetate în toate detaliile cele care au fost deja efectuate, până la a se dovedi că foştii proprietari au fost despăgubiţi atunci.

Pe lângă faptul că ar fi nu numai corect, dar şi demn pentru noi, ca naţiune, ca legea vânzării pământului către străini să fie scoasă definitiv din dezbatere, considerăm  că ar fi salvatoare împroprietărirea tinerilor români cu pământ sub impunerea obligativităţii de a nu-l înstrăina, de  a-l lucra împreună cu familiile, asigurându-li-se la început mijloacele spre a o face.

Aşa am readuce tinerii din starea de umilinţă din străinătatea arogantă şi le-am asigura sursă de viaţă şi stabilitate în ţară, la care se adaugă sentimentul bucuriei unui câştig din postura de stăpân şi nu slugă în fermele Europei unde dorm în grajduri şi se spală la un robinet cu apă rece. De ce salariaţi în fermele Europei, când pot să fie ”salariaţi” în propriile ferme? Ne împieptoşăm  că ţara îşi sporeşte bugetul cu euro trimişi de la aceşti rătăciţi. Doamne, ce fală înjositoare pentru această ţară, unde ni se lipeşte aurul de tălpi!

Cu o agricultură în totalitate reactivată, cu tineri prinşi în o nouă dezvoltare a ţării, cu minţile strălucite care uimesc lumea cu performanţele unei înalte pregătiri şi spirit inventiv, România ar discuta altfel cu Europa, cu toate forurile financiare. Suntem ţinuţi la periferie pentru că există teama că am putea să fim primii! Iată un motiv pentru care  românii responsabili ar trebui  să-şi învingă timiditatea, să-şi apere ţara şi să hotărască singuri pentru revigorarea ei ! Să ne întrebăm ce sancţiuni primeşte Polonia pentru îndrăzneala de a face cum  consideră că le e mai bine polonezilor? Noi tremurăm în faţa financiştilor, care au tot interesul să ne îndatorăm!

Să-l declarăm erou pe cel care va găsi o soluţie rezonabilă de a aduce pe români acasă, de a-i ajuta să lucreze pământul, chiar dacă va dura un timp!

Sursa: revista Dacoromania nr. 68


 

Autor Redactia 27 Februarie 2014, 10:27 Atitudini
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii