O carte document, un manual de istorie: Fereste-ma, Doamne, de prieteni (ultima parte)

De Redactia 12 Octombrie 2013, 17:12 Atitudini
Un caz interesant a fost cel al relatiilor finlandezo-române si al maresalului Carl Gustav Mannerheim, considerat de poporul finlandez fondatorul Finlandei independente si erou al celor doua razboaie mondiale.

Mannerheim a luptat în România, în perioada Primului Razboi Mondial si s-a alaturat României, în calitatea sa de sef al statului finlandez, în 1941, în ofensiva Axei contra URSS, dupa ce aceasta a invadat si si-a anexat teritorii din ambele tari, în 1939 si 1940.

Mannerheim si Antonescu si-au acordat reciproc cele mai înalte onoruri ale tarilor lor iar o unitate speciala de vânatori de munte a luptat chiar pe frontul finlandez. Când oficialitatile române au vizitat Helsinki în 1968, au depus o coroana de flori la monumentul lui Mannerheim, provocând furia conducerii URSS si a presedintelui finlandez Kekkonen. Oficialitatile ungare nu l-au tratat niciodata pe Mannerheim într-o maniera pozitiva si, în tratatele lor istorice, l-au portretizat ca pe un ticalos.

În august 1969 presedintele SUA, Richard Nixon a vizitat România, fiind prima vizita postbelica a unui presedinte american într-o tara comunista. Imediat Moscova a început o campanie în forta de discreditare a independentei României, la Washington. România s-a angajat sa intermedieze contactele chino-americane si a reusit în mod stralucit acest lucru, ceea ce a atras din nou furia Blocului Sovietic, încercând blocarea legaturilor economice româno-americane si a relatiilor României cu Occidentul.

Moscova a început operatiunea de blocare a relatiilor franco-române si a reusit pe deplin, folosindu-se de Mihai Caraman, mergând chiar mai departe când agentii Moscovei l-au asasinat pe colonelul Cheyran d'Abzac, ofiterul de informatii militare francez. D'Abzac si soferul lui au fost ucisi într-un "accident" de circulatie înscenat pe soseaua Bucuresti-Ploiesti, la Baneasa, în 1969, când au fost loviti frontal de un camion cu însemne si numere de înmatriculare militare.

La început s-a sugerat ca Securitatea era cea responsabila. În realitate autocamionul a fost adus din URSS si agentii Moscovei au înscenat si au pus în aplicare accidentul, adevar aflat de francezi dupa 1989. Prin acelasi scenariu identic au încercat agentii sovietici sa-i curme viata lui I.Gh.Maurer pe drumul dintre Covasna si Sfântu Gheorghe, în 1972. I.Gh.Maurer a crezut pâna în ziua mortii, ca N.Ceausescu i-a înscenat accidentul pentru a scapa de el.

Sovieticii au planuit sa-l asasineze si pe N.Ceausescu sau sa îl înlocuiasca de la conducere. Printre cei vizati sa-l înlocuiasca pe N. Ceausescu au fost Chivu Stoica, Gheorghe Apostol, Alexandru Draghici, Emil Bodnaras, toti oameni ai Moscovei, si I.Gh.Maurer, pe care sperau sa-l recruteze mai târziu.

Alexandru Draghici a fost însurat cu o agenta maghiara a AVH (Securitatea de Stat Maghiara). Legaturile lui Draghici cu personaje cheie din DSS (Departamentul Securitatii Statului din România), în special cu seful DIE, Nicolae Doicaru si cu fostul sau adjunct si succesor, Ion Stanescu (care îsi schimbase numele din cel unguresc Szilagy), au conferit spionajului sovietic un acces si o influenta incredibile, în confruntarea româno-sovietica, lovind în apararea intereselor nationale.

Silviu Brucan, care fusese ambasador în SUA, a admis ca a conspirat cu lideri de la Kremlin pentru rasturnarea lui Ceausescu si mentinerea unui regim comunist, dar pro-sovietic. Sergiu Celac, translatorul din Ambasada de la Washington, era fiul unui cominternist, numit de sovietici în diferite functii. Sergiu Celac a fost o sursa importanta care a confirmat toate informatiile date de dezertorul Pacepa, dovedite ulterior complet eronate.

Corneliu Bogdan, ambasador în SUA între anii 1967 si 1978, a fost casatorit cu o bine-cunoscuta cominternista si fosta sotie a unui consilier de informatii sovietic. Victor Dumitriu, ambasador în Franta, a ajutat la acoperirea lui Caraman la Paris si a propagat scenariul KGB, ca Bucurestiul lucra cu Moscova la invazia Cehoslovaciei.

Generalul Ion Serb, în timp ce se instruia într-o "academie militara" în URSS, desi însurat, a avut o relatie cu o rusoaica si a avut un copil cu ea, amanunte care nu au fost dezvaluite superiorilor lui din România. Santajat de sovietici, generalul Serb a înmânat agentilor sovietici multe documente secrete, inclusiv planul de actiune al armatei române, din 1968 si dosarele de cadre ale câtorva comandanti militari, printre care generalul Vasile Milea si generalul Nicolae Militaru. Arestarea generalului Serb, în septembrie 1971 a fost însotita de arestarea altor 40 de ofiteri de stat-major.

În 1971, Nicolae Doicaru (agent sovietic) împreuna cu Ion Stanescu si Alex Draghici ajutati de serviciile "fratesti" au pus la cale o operatiune împotriva lui N.Ceausescu. Drept rasplata, la recomandarea lui S. Brucan, Doicaru a fost reactivat consilier pe probleme de informatii al vicepremierului în ianuarie 1990.

Dupa aceste evenimente N.Ceausescu a fost considerat de catre toti liderii Blocului Sovietic ca este angajat într-un razboi clandestin cu Pactul de la Varsovia. Ceausescu a fost singurul membru al Pactului care nu a beneficiat de o audienta privata cu Brejnev în timpul celui de-al 24-lea Congres al PCUS de la Moscova în aprilie 1971, dupa ce si-a exprimat pozitia sa.

În iunie 1971 Ceausescu viziteaza China, prima vizita a unui conducator de partid din Tratatul de la Varsovia de la sciziunea chino-sovietica. Drept raspuns zeci de divizii sovietice au împresurat România în vederea unei preconizate invazii. În timpul escalei facute la Moscova, pe care Brejnev se gândise sa o anuleze cu totul, Ceausescu a fost mustruluit de seful statului sovietic Aleksei Kosîghin.

La întâlnirea din august 1971 din Crimeea, liderul sovietic Leonid Brejnev a declarat "Ceausescu a mers prea departe" si a vorbit despre prapastia dintre Bucuresti si Moscova. A fost stabilita strategia Moscovei pentru înlocuirea lui Ceausescu si a sustinatorilor sai, folosindu-se si de nemultumirea maselor, speculând greutatile interne ale populatiei, în special aprovizionarea cu produse alimentare. În aceasta strategie aliatul de baza al Moscovei a fost Budapesta, care spera sa între în posesia Transilvaniei.

De remarcat faptul ca în acea perioada Budapesta solicita de la Moscova, nu Regiunea Autonoma Maghiara (RAM), nici Tinutul Secuiesc, ci întreaga Transilvanie. Aceasta era pretentia Ungariei în urma invaziei României de catre Blocul Sovietic.

Pentru a slabi Moscova, România sustinea intrarea Chinei în ONU si mai ales în Consiliul de Securitate, a girat pozitia Germaniei de Vest referitoare la reunificare, a laudat aproprierea dintre China si SUA, dintre Bonn si Beijing, toate pozitiile României erau antisovietice si se situau pe pozitii diametral opuse cu restul Pactului de la Varsovia.

Budapesta prin vocea lui Kadar a condamnat clar tendinta României de a obscuriza "liniile de putere din politica mondiala" vazând cum Moscova pierde teren. În aceasta situatie Ungaria a fost aleasa sa conduca o masiva campanie de masuri active antiromânesti. Budapesta considera alegerea conform cu dezideratul ungar de a recupera Transilvania. Acest obiectiv ramasese, în esenta, neschimbat, începând de la Karolyi, Kun si Horthy pâna la Rakosi, Nagy si Kadar, oferind o continuitate uimitoare pâna astazi operatiunilor de spionaj si propaganda ale Budapestei.
 
În aceasta operatiune Hrusciov, Brejnev, Andropov Cernenko si mai ales, Vladimir Kriucikov au sprijinit permanent Budapesta si au apreciat rolul lui Kadar pentru a reusi operatiunea. Pe plan extern Uniunea Sovietica a dublat numarul personalului ambasadelor ungare în Occident, Moscova finantând cresterea de personal, toate acestea fiind îndreptate împotriva României.

Strategia antiromâneasca a Ungariei a mers atât de departe, încât dupa recensamântul din România din 1977, care arata o minoritate de 1,7 milioane, propaganda de la Budapesta a lansat o cifra mult exagerata, de peste 2 milioane, acuzând autoritatile românesti de, “etnocid”. Plângându-se în toate capitalele occidentale, România a fost facuta responsabila pentru negarea sau distrugerea identitatii etnice a cel putin 300.000 (si posibil a peste 1,5milioane) de unguri lipsa. Cu toate ca recensamântul din 1992 a confirmat statisticile românesti, autoritatile ungare au acceptat acest adevar numai spre sfârsitul anilor’90, iar aceste recunoasteri nu au redresat impactul otravitor si de durata asupra imaginii României si a românilor, iar unii continua si astazi acuzatiile antiromânesti de „etnocid” si "genocid cultural” al minoritatii maghiare în frunte cu Laszlo Tokes. România si-a luat masuri serioase  de aparare, Budapesta ne-a numit nationalisti.

În acest context Ceausescu a adoptat hotarârea de "rotirea cadrelor". Masura s-a dorit sa previna crearea unor baze de putere prosovietice care ar fi putut înlatura conducerea si realinia politica României la preferintele Moscovei. Cu toate ca a complicat posibilitatile sovieticilor de recrutare, consecintele nedorite ale "rotirii cadrelor" s-au dovedit devastatoare pentru interesele României în acea perioada.

Unul dintre cele mai nedorite aspecte ale ”rotirii cadrelor” a fost aceea ca a plasat soarta majoritatii cadrelor la dispozitia sectiei de cadre de partid si de stat a Comitetului Central, aflata sub conducerea "marelui academician si om de stiinta” Elena Ceausescu. Aceasta masura i-a permis sa dicteze schimbari de personal în partid si în guvern. Drept rezultat, numai cadrele în care ea avea încredere personal, indiferent de competenta, de pregatire si aptitudini, erau numite în functii, favorizând eforturile de recrutare sovietice, care încercau serios sa raspândeasca insatisfactia populatiei fata de politica lui Ceausescu. Fundamentul de putere al Elenei Ceausescu era format în majoritate din femei, foste cominterniste precum si agente sovietice si maghiare din vechea garda, ceea ce era pe placul Moscovei.

Aceasta masura, pe lânga faptul ca permitea accesul liber la recrutarea diplomatilor români, a personalului auxiliar si a ziaristilor aflati la post în tarile Blocului Sovietic, a facut posibila aparitia unui grup format din Mihai Caraman, Nicolae Doicaru, Ion Mihai Pacepa, Ion Stanescu si Constantin Iosif, "cei cinci nu prea magnifici" si a fost posibila deturnarea politicii externe si de securitate românesti.

Politica României a fost distorsionata si prezentata de organele de informatii externe ca ostila fata de Occident, în loc de amicala. Aceste cinci personaje au deturnat colaborarea România-NATO în domeniul securitatii, care începuse în 1968, si au reusit sa saboteze promitatoarea evolutie a cooperarii cu Bonnul, Londra si mai ales cu Washingtonul.

La scurt timp dupa 1989, Caraman a fost rapid reabilitat si numit sef al spionajului extern de catre Petre Roman, la propunerea lui Silviu Brucan. Numai dupa schimbarea lui Caraman au început demersurile pentru primirea României în NATO.

România a avut un rol hotarâtor în pierderea Egiptului de catre Moscova. În 1970, Ceausescu a discutat cu prim-ministrul israelian Golda Meir, posibilitatea unei întelegeri israeliano-egiptene si a obtinut asigurarea sprijinului ei pentru o solutie politica, în timp ce Sadat a insistat ca România sa se implice ea însasi în acest proces.

În 1972, Ceausescu îi dadea lui Golda Meir, ceea ce ea a descris ca fiind "cea mai buna veste pe care am auzit-o în ultimii ani". Sadat era "gata a se întâlni cu israelienii". La scurt timp, Sadat si-a eliminat consilierii sovietici, dând Moscovei prima lovitura majora din Orientul Mijlociu, apoi a renuntat la echipamentul sovietic folosit în razboiul din octombrie 1973, înlocuit cu cel din SUA.

Moscova a încercat clar sa submineze eforturile constructive de pace ale României în Orientul Mijlociu. De-a lungul Razboiului Rece, Moscova nu a mai fost capabila "sa-si recupereze pozitia în lumea araba dupa pierderea Egiptului”.

Kremlinul a persistat în tentativele sale de a-i obliga pe români sa înceteze, a încercat sa discrediteze România în fata Israelului, a Egiptului si a celorlalte state arabe. Astfel în 1971 a trimis o echipa de trei palestinieni sa atace Ambasada Israelului si sa-l asasineze pe ambasador. Actiunea terorista a esuat, iar în octombrie 1972, Golda Meir a fost tinta unei tentative de asasinat la Templul Coral din Bucuresti, din partea unei echipe de teroristi. Contraspionajul românesc a descoperit tentativa si i-a arestat pe cei patru asasini.

Prima întâlnire a lui Ceausescu cu liderul palestinian Yasser Arafat a avut loc sub auspicii egiptene, la Cairo, în aprilie 1972. Pentru contracararea eforturilor românesti, Kremlinul a declansat razboiul economic, ce avea scop dublu: sa previna stabilirea unor contacte care ar facilita politici independente ale Bucurestiului în regiune si sa-i blocheze accesul la materiile prime si la produsele care ar fi permis independenta Romaniei de Moscova (mai ales în planul resurselor energetice). Între timp Ceausescu a avut întâlniri cu Sadat si cu liderii iordanian, algerian, libian, tunisian, sirian, irakian, întâlniri care sfidau Moscova.

Prima întâlnire dintre Anwar El Sadat si Menahem Begin a fost posibila datorita rolului cheie jucat de Ceausescu. Ulterior, Ariel Sharon, avea sa confirme ca Sadat i-a explicat ca „ceea ce îl facuse sa se decida sa vina la Ierusalim” a fost insistenta lui Ceausescu.

Jimmy Carter a recunoscut deschis rolul României si beneficiile pe care le adusese SUA de-a lungul câtorva administratii. În timpul vizitei oficiale de stat din aprilie 1978 cea de-a treia din 1970, presedintele Jimmy Carter a subliniat ca "Ceausescu fusese esential în stabilirea vizitei istorice a presedintelui Sadat al Egiptului în capitala Israelului”, si ca ambele tari "gasisera, prin România, o cale de comunicare si întelegere". Evgheni Primakov (viitor sef al KGB si SVR (Serviciul de Informatii Externe rus post-comunist) a fost numit responsabil pentru orchestrarea comunicatului comun, iar Kremlinul si-a iesit din fire când, prin bunele oficii ale României, Sadat s-a dus brusc la Ierusalim pentru a începe convorbirile directe cu liderii israelieni.

În memoriile sale Primakov a exclus orice mentionare a Romaniei în ciuda declaratiilor publice ale SUA, Egiptului si Israelului, cu o singura exceptie: denaturarea clara ca, „atunci când Pactul de la Varsovia înca exista”, în timpul prabusirii Blocului Sovietic, în 1989, „într-un exces de isterie, N. Ceausescu a poruncit ca trupele sovietice sa fie trimise în România”. Tot serviciile de informatii sovietice îl portretizau pe Ceausescu ca pe un megaloman brutal si un xenofob antisovietic.

Moscova a plasat România alaturi de SUA, NATO, China si Germania de Vest ca fiind regimuri nedrepte, chiar criminale. Asa se explica de ce Grechco si alti lideri de la Moscova sprijineau idea unei interventii militare în România. România  continua sa reprezinte „cea mai dificila problema a sovieticilor”.

N. Ceausescu a colaborat cu Nixon, Ford si Carter si în procesul Conferintei pentru Securitate si Cooperare în Europa (CSCE), având meritul de a aduce SUA la masa tratativelor, în ciuda opozitiei Blocului Sovietic. Moscova a prezentat România ca ar fi contra procesului CSCE, ceea ce a fost o minciuna. Pozitia României a fost atât de diferita de cea a Uniunii Sovietice si a partenerilor loiali, încât ea nu a fost inclusa ca parte în Tratatul de la Varsovia în timpul negocierilor.

În perioada 1974-1978 Ceausescu a pus bazele parteneriatului strategic România-SUA. Conform acordului militar România-SUA, Washingtonul ne-a vândut avioane comerciale Boeing 707-320 C, care au fost dotate ulterior cu un sofisticat echipament de comunicatie si care aveau sa formeze flotila oficiala a conducerii României. În 1975, Ion Coman s-a întâlnit cu partenerii americani pentru achizitionarea de armament, inclusiv, de avioane cu reactie F-5. Armata româna a solicitat 12 tipuri de armament, dar Washingtonul se temea ca ar putea provoca un raspuns sovietic catastrofal.

Washingtonul aprecia faptul ca pâna în 1978, România se dovedise un prieten de nadejde în cadrul eforturilor americane de mediere în Laos, Vietnamul de Nord, Coreea de Nord, China si un colaborator eficient în Procesul de la Helsinki si în Orientul Mijlociu, care au coincis cu interesele americane.

Administratia Carter, convinsa ca România era singura din Tratatul de la Varsovia care poseda capacitatea si dorinta de a parasi Blocul Sovietic, a decis sa-i ofere posibilitatea sa faca acest lucru pentru un viitor economic si politic total diferit. Oferta a fost facuta în timpul vizitei în SUA din aprilie 1978 la întâlnirea la care au participat numai presedintele Carter, Zbigniew Brzezinschi, Nicolae si Elena Ceausescu si translatorul român Sergiu Celac. Carter s-a oferit sa listeze la Bursa industria României, evaluata atunci la aprox. 147 miliarde de dolari.

Elena Ceausescu a reactionat violent la propunere, clamând ca americanii „vor sa cumpere România pentru 147 miliarde de dolari”. Cei doi au petrecut toata noaptea la Hotelul Blair Hause, argumentând pro si contra, o dezbatere între soti si colideri, în care nu au îndraznit sa intervina nici unul dintre specialistii calificati din delegatia româna, dar fara sa realizeze ca atunci puteau schimba în bine soarta si destinul României.
 
Se schimbasera multe în ultimii ani fata de vremurile în care Ceausescu lua deciziile vitale din politica de securitate. Atunci, în aprilie 1978, cel mai apropiat si influent consilier al lui era nevasta, care nu avea nimic din abilitatea lui înnascuta si foarte putin din orientarea lui nationala, din experienta sa în problemele securitatii nationale, a relatiilor internationale sau din viziunea sa. Faptul ca discutia a fost asa de lunga si aprinsa sugereaza ca N. Ceausescu s-a pozitionat în favoarea ofertei americane, împotriva lui Elena Ceausescu, si ca ajunsesera la o rascruce. A doua zi, N. Ceausescu a declinat oferta, Elena Ceausescu a iesit învingatoare, deja era mai puternica decat sotul ei. În decursul anilor au existat momente când Elena Ceausescu s-a aratat dispusa sa-i succeada la conducere sotului ei.

Oferta lui Carter a fost repetata în iunie 1978 cu ocazia vizitei în Marea Britanie. Vizitele în SUA si Marea Britanie au fost deosebit de populare în România. Pentru multi ele au simbolizat un pas spre dezideratul, vechi de secole, de integrare în Occident si deci al unei mai mari securitati si prosperitati. Nici  un conducator român nu mai fusese atât de renumit, iar României nu i se mai oferisera vreodata asemenea oferta de nerefuzat, din partea râvnitilor parteneri occidentali. Pacat ca s-a ratat o asemenea oferta, ivita o data în viata lui N. Ceausescu, dar atunci in 1978, Elena Ceausescu era mai puternica decât sotul ei.

Nu a durat mult ca vestea despre oferta lui Carter sa ajunga la Moscova si nici nu a fost o surpriza ca a ajuns acolo, deoarece adjunctul DIE, Pacepa, cu toate ca fusese exclus de la discutia lui Ceausescu cu presedintele Carter si cu consilierul sau, Zbigniew Brzezinschi, a fost membru al delegatiei române atât la Washington, cât si la Londra, si a primit un raport extins al tuturor discutiilor din partea translatorului român Sergiu Celac. Pacepa a recunoscut ulterior ca „petrecuse 27 de ani” ca agent sovietic, primind „ordine de la KBG”, pe întreaga durata a carierei lui în organele de securitate ale României.

Trebuie remarcat si faptul ca atunci în aprilie si iunie 1978, N. Ceausescu prin deciziile luate a hotarât atât soarta si destinul României, cât si pe a sa si a sotiei sale, deoarece nu dupa mult timp au sfârsit în gloantele militarilor de la Târgoviste, într-o zi de Craciun, a anului 1989, fara a mai apuca sa primeasca multumirile pe care le merita pentru eforturile sale depuse pentru destindere si pace pe plan mondial. A platit cu viata faptul ca a pus mai presus cauza comunismului decât interesul national si a ascultat de sotia sa.

N. Ceausescu ramâne în istorie ca cel mai mare si mai puternic dusman al Blocului Sovietic. Rusii se pot lauda ca l-au lichidat pe Gheorghiu-Dej în 1965 si deasemenea ca au dat o mâna de ajutor si la lichidarea lui N. Ceausescu în 1989.

Aceasta lucrare monumentala, care aduce multe clarificari în ce priveste istoria contemporana a României, este o bijuterie de carte, în care adevarul istoric este esenta ideilor, a principiilor expuse, a viziunii autorului.

Merita din plin toate multumirile noastre, îl felicitam calduros pe istoricul, scriitorul Larry L. Watts. Cu acesta ocazie sugerez tuturor celor în drept, de a-l rasplati pe autor cu cele mai înalte distinctii, ordine, medalii, diplome, titluri, premii, deoarece le merita.

Desigur as fi dorit ca toate acestea sa i le spun personal autorului cartii, dar nu se poate. Am scris acest articol, tocmai pentru a-i face publicitate cartii, si pentru ca multi care citesc aceste rânduri, sa citeasca si cartea, care trebuie sa fie nelipsita din bibliotecile noastre.

Deasemenea îi sugerez autorului ca în vitor, sa faca o documentare identica, precum a facut pentru a scrie aceasta carte, si în privinta personalitatii maresalului Ion Antonescu. Despre Ion Antonescu în ultimii 23 de ani au aparut multe carti, la loc de frunte sunt cele ale academicianului Gheorghe Buzatu. Dar nici una nu a reusit sa impuna autoritatilor române, asa cum aceasta carte va intra în constiinta românilor, sa afle adevarul istoric despre Ion Antonescu. Cu alte cuvinte sa scoata în evidenta ce a facut bine, precum si greselile si erorile facute.

Un autor american, devenit celebru prin scrierile sale, deci neutru, are posibilitatea printr-o carte foarte bine documentata sa duca la începerea procesului de reabilitare a maresalului Ion Antonescu. Viata si cariera lui Antonescu sunt asemanatoare cu a maresalului Mannerheim, care este un erou al Finlandei.

Nu trebuie sa ne speriem deloc pentru aflarea adevarului istoric, acesta sa fie scos la lumina, toate acestea sa le facem cu demnitate, sa fim mândri de istoria neamului românesc si sa ne cinstim cum se cuvine eroii.

Ioan Galdea

 

Autor Redactia 12 Octombrie 2013, 17:12 Atitudini
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate