Nicolae Balcescu - un simbol al unitatii nationale (partea a doua)

De Redactia 17 Octombrie 2013, 07:57 Atitudini
În anul 1845 N. Balcescu a publicat studiul „Cuvânt preliminar despre izvoarele istoriei românilor” în primul tom al „Magazinului istoric pentru Dacia”. Prin lucrarile sale N. Balcescu, alaturi de M. Kogalniceanu au meritul de a fi deschizatorii de drum ai istoriografiei moderne românesti.

În mai 1845 N. Balcescu face prima calatorie în Moldova, la Mânjina, unde se întâlneste cu Ion Ghica, prietenul sau de-o viata, Ion Ionescu de la Brad, Costache Negri, M. Kogalniceanu, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, unde au discutat despre viitorul natiunii române si constituirea statului modern român.

A doua si ultima calatorie în Moldova o face N. Balcescu în anul 1846, întâlnindu-se cu prietenii sai, constatând ca zorii revolutiei se apropie. Reîntors din Moldova, N. Balcescu a plecat însotit de C. Negri si C.N Filipescu în calatorie pe Dunare, cu vaporul. Motivul plecarii în graba nu se cunoaste precis, el poate fi interpretat: de a face cercetari în biblioteci si arhive legate de preocuparile istorice; aparitia studiilor referitoare la starea taranimii sa fi produs iritari celor de la carmuire sau de a merge la tratament folosindu-se de apele minelare din Germania.

Se opresc la Buda si Pesta de pe cele doua maluri ale Dunarii, viziteaza orasele cu palate si case frumoase, ce aveau pe atunci 100.000 locuitori. De aici se deplaseaza la Viena, un oras impresionant cu catedrale, palate, muzee, gradini, biblioteci, universitati si o populatie de 358.000 locuitori, o adevarata metropola. Pâna la Viena N. Balcescu a fost însotit si de Luxita Florescu. Nu se stie cu precizie traseul parcurs de N. Balcescu de la Viena la Paris. Se presupune ca a trecut prin Praga, Dresda, Hanovra, Köln, si de aici în Franta. Cert este ca pasaportul lui Balcescu a fost de 4 luni, în realitate el se va reântoarce în tara în 1848.

Aflat în cetatea luminilor, tânarul carturar a fost stapânit dominant de problematica româneasca. În acea perioada dominata de ciocnirea ideologica ce avea loc între presedintele Societatii Studentilor Români, Ion Ghica si C. A. Rosetti, secretarul ei, toti considerau ca eminenta izbucnirea unei lupte revolutionare în Europa.

Starea de sanatate a lui N. Balcescu se înrautateste, dar cu toate acestea la 1 ianuarie 1847, în noul local al Bibliotecii române tine discursul intitulat „Privire asupra starii de fata, asupra trecutului si viitorului patriei”, un manifest politic, apel înflacarat, îndrumar de lupta revolutionara, adresat românilor aflati la Paris, punând accentul pe unitatea nationala a românilor. Tot acum începe sa lucreze la „Campania românilor în contra turcilor de la anul 1595”, cel dintâi studiu despre Mihai Viteazul.

Datorita starii sale de sanatate este sfatuit sa plece în Italia si sa stea un timp cu bunii sai prieteni V. Alecsandri si Elena Negri, care era grav bolnava, la Palermo. De aici prin Neapole ajunge la Roma unde gaseste în Biblioteca Vaticana studii despre Mihai Viteazul si lucrarea lui Ciro Spontoni, „Historia de la Transilvania”. N. Balcescu ajunge din nou la Paris în mai 1847, reluându-si activitatea de cercetare pe tarâmul istoric. Aici o va întâlni pe prietena sa Luxita, care a stat câteva luni la Paris. La 15/27 mai 1848 s-a nascut Bonifaciu, fiul lui N. Balcescu si al Luxitei Florescu.

La începutul lunii august 1847, N. Balcescu a avut deosebita satisfactie de a descoperi un portret al lui Mihai Viteazul în cartile lui Hieronymus Ortelius si Joannes Bisselius. Cu aceasta ocazie a scris un studiu intitulat „Buletin despre portretele principilor Tarii Românesti si ai Moldovei, ce se afla în Cabinetul de stampe de la Biblioteca regala din Paris”.

În februarie 1848, în Franta a început revolutia. N. Balcescu scrie ca a avut fericirea de a fi în primele rânduri alaturi de revolutionari si pastreaza ca amintire catifeaua ce acoperea tronul Regelui Louis-Philippe. Alaturi de N. Balcescu au participat la revolutie Dumitru Bratianu, C. Negri, Scarlat Vârnov, Iancu Alecsandri (fratele poetului), V. Malinescu si altii, care au fost martorii demiterii guvernului Guizot si ai rasturnarii regimului Regelui Louis-Philippe.

Imediat s-a trecut la pregatirea revolutionarii Tarilor Române, având loc mai multe întruniri la Paris. În martie 1848, N. Balcescu însotit de A.G Golescu Negru a parasit Parisul si s-au îndreptat spre patrie. Cu trenul prin Belgia, Germania, aflata în plina efervescenta revolutionara, apoi Viena, Buda si Pesta, prin Transilvania a ajuns la Bucuresti.

N. Balcescu a participat activ la întocmirea programului revolutiei, a comitetului revolutionar, la îndrumarea guvernului provizoriu, a avut activitate diplomatica cu Turcia, Rusia, Franta si Anglia. A fost în primele rânduri ale revolutiei, a contribuit activ la întocmirea „Proclamatiei de la Islaz”, vazându-se spiritul vizionar al lui Balcescu.

Sub presiunea Rusiei, Turcia intervine în Tara Româneasca pentru a restabili Regulamentul Organic. La 13/25 septembrie 1848, pe Dealul Spirii are loc o ciocnire între soldatii turci si o companie de pompieri condusa de Pavel Zaganescu. Bucurestiul a fost ocupat si peste 200 de fruntasi ai revolutiei au fost arestati. Armata de la Râureni de 30.000 ostasi sub comanda generalului Gheorghe Magheru a fost dizolvata. Trupele tariste au ocupat Moldova, si în aceste conditii a fost învinsa Revolutia din Principatele Române, dar ideea de libertate si unitate nationala a învins.

Printre cei arestati se afla si N. Balcescu, care va fi exilat departe de hotarele patriei sale. Dupa o calatorie cu „ghimiliile” (ambarcatiuni turcesti primitive, pontoane cu pânze) pâna la Orsova, unde exilatii sunt lasati liberi, N. Balcescu merge la Sibiu, unde s-a interesat de mersul revolutiei în Transilvania. Imediat intra în legatura cu Comitetul National Român, având discutii cu Simion Barnutiu si Avram Iancu.

Din Transilvania N. Balcescu împreuna cu alti exilati au calatorit la Belgrad, Triest, Atena, apoi la Constantinopol. Mersul evenimentelor din Transilvania l-au determinat pe N. Balcescu sa plece în aprilie 1849 la Belgrad si de aici în Banat.

Dupa discutii esuate cu generalul Iosif Bem, are întâlniri la Debretin cu Lajos Kossuth pentru o întelegere româno-maghiara. Încurajat N. Balcescu se deplaseaza la Cluj unde poarta discutii cu guvernatorul Transilvaniei Boczko Daniel si cu lordul John Paget, apoi la Câmpeni pentru a se întâlni cu Avram Iancu.

Intrarea armatelor tariste în Transilvania au zadarnicit întelegerile facute, revolutia din Transilvania a fost învinsa. Din Câmpeni cu mare greutate (deghizat în mot) N. Balcescu ajunge la Pesta, la Viena si de aici în octombrie 1849 ajunge la Paris, unde se ocupa de organizarea revolutionarilor emigranti.

În ianuarie 1850 merge la Londra unde are contacte cu mai multe personalitati din Anglia. Cu mare greutate Balcescu a reusit sa uneasca emigratia revolutionara si sa publice revista „România Viitoare”, care a avut un rol mare si un succes enorm.

Ultimul drum spre patria mult iubita a reusit sa îl faca în vara anului 1852 când i s-a permis ca timp de o ora sa se întâlneasca pe pamânt românesc cu familia si prietenii sai. Cu ultimele forte, fiind grav bolnav de plamâni, a reusit sa termine lucrarea „Românii sub Mihai Voevod Viteazul”, o lucrare monumentala, un mesaj adresat generatiilor ce aveau sa-l urmeze, la unitatea nationala a românilor.

De la Neapole se îmbarca în octombrie 1852 pe nava „Ercolano”, plecând pe cel din urma drum la Palermo. Gazduit în camera 26 a Hotelului „Alla Trinacria”, constient ca i se apropie sfârsitul, cu un scris ilizibil a solicitat a avea în preajma sa vreun prieten. Printre ultimele vesti bune a fost scrisoarea primita de la Luxita Florescu, iubita de-o viata, prin care îi aducea la cunostinta ca fiul sau, Bonifaciu, în vârsta de patru ani îl iubeste.

Marele carturar a murit în ziua de 17/29 noiembrie 1852, la ora 19.30. N-a avut mângâierea sa moara sub cerul patriei, pe care a iubit-o atât de mult si n-a avut nici un prieten alaturi de el. A fost înmormântat în Cimitirul Capucinilor. Dupa trei ani a fost exhumat si depus într-un osuar comun, fapt ce a facut imposibile încercarile de repatriere din 1863 ale lui Nicolae Ionescu si 1977 de catre o expeditie stiintifica.

Aceeasi soarta ca a lui Balcescu au avut-o mai târziu si alte personalitati românesti: Alexandru Ioan Cuza, Ion Luca Caragiale, Nicolae Titulescu, George Enescu, Constantin Brâncusi, Mircea Eliade si multi altii, care si-au gasit somnul de veci departe de pamântul scump al patriei. Ulterior la Palermo a fost ridicat un bust al lui N. Balcescu, cel care era socotit eroul conducator, speranta tarii.

Alaturi de toti marii barbati ai Neamului Românesc, N. Balcescu este un erou al poporului român care si-a jertfit viata în lupta pentru a fauri o Românie moderna, fericita. Sarac „ca Iov”, cum singur se caracteriza, a murit la vârsta de 33 de ani, ca si Iisus Cristos, dar opera si idealul sau ramân nemuritoare.

Ioan Galdea
Alba Iulia


 

Autor Redactia 17 Octombrie 2013, 07:57 Atitudini
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate