Nevoia de BLAGA pentru români

De Col.(r) dr. ing. Avădanei Constantin 15 Aprilie 2018, 22:31 Atitudini

Lucian BlagaNe aflăm în anul 2018 și încă mai reverberează prezența pe pământ românesc a acestui mare filosof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar, academician și diplomat român. Personalitate impunătoare și polivalentă a culturii interbelice, Lucian Blaga a marcat perioada respectivă prin elemente de originalitate compatibile cu înscrierea sa în universalitate.

În acest demers al urmașilor acestor buni români, care au luptat pentru reîntregirea neamului, ne alăturăm celor care luptă pentru neuitarea trecutului nostru de cultură și civilizație. Să nu-l uităm pe Blaga, în anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, care a fost prezent și a trăit emoțiile înfăptuirii actului Unirii, la Marea Adunare de pe Câmpul lui Horea de la Alba Iulia.

Iată mărturiile poetului, care au rămas memorabile în timp: „Era o dimineaţă rece, de iarnă. Pe o parte a şoselei se duceau spre Alba Iulia, scârţâind prin făgaşele zăpezii, căruţele româneşti. Buchete de chiote şi bucurie, alcătuind un singur tir, iar pe cealaltă parte se retrăgea în aceeaşi direcţie, armata germană ce venea din România, tun după tun, ca nişte pumni strânşi ai tăcerii. La Alba Iulia, nu mi-am putut face loc în sala Adunării. Aveam în schimb avantajul de a putea colinda din loc în loc, toată ziua, pe câmpul unde se aduna poporul. Era o roire de necrezut. Pe câmp se înălţau, ici-colo, tribunele de unde oratorii vorbeau naţiei. Pe vremea aceea nu erau microfoane, încât oratorii, cu glas prea mic pentru atâta lume, treceau de la o tribună la alta. În ziua aceea am cunoscut ce înseamnă entuziasmul naţional, sincer, spontan, irezistibil, organic, masiv, al oratorilor de la tribună”.

Era nevoie de un român ca Lucian Blaga pentru a sintetiza și înțelege trecutul, prezentul și a oferi o viziune către viitor spre dezvoltarea civilizației românești pentru un popor reunit într-o țară, România Mare. Scriitorul, filosoful și profesorul Lucian Blaga a fost una dintre cele mai importante figuri ale culturii românești contemporane. Sistemul său filosofic, este comparabil ca anvergură și ca arhitectură cu ideile lui Hegel, iar ca expresie literară cu opera lui Nietzsche sau Bergson.

Filosoful și poetul Lucian Blaga și-a ordonat creația sa filosofică în trei trilogii:
1943 - Trilogia cunoașterii în trei volume: Eonul dogmatic, Cunoașterea luciferică, Cenzura transcendentă.
1944 - Trilogia culturii in trei volume: Orizont și stil, Spațiul mioritic, Geneza metaforei și sensul culturii
1946 - Trilogia valorilor, Știință și creație, Gândire magică și religie, Artă și valoare.
Cea de-a patra, Trilogia cosmologică, a rămas în stadiu de proiect.

Într-un concept original autorul explică relativitatea existenței și a cunoașterii, acesta fiind creatorul unui sistem filosofic propriu și considera că „prin artă, religie și filosofie, omul năzuiește spre relevarea misterului, dar intervine cenzura transcedentă, care așezată de Marele Anonim între el și omenire, împiedică cunoașterea esenței existenței”.

Atmosfera din familie, dar și școlile în care a învățat i-a format modul de gândire și abordare filosofică, lirică a problemelor existenței umane pe pământ și în Univers. Ca să înţelegem mesajul operei sale, este necesar să-i înţelegem personalitatea, deoarece prin aceasta și-a manifestat reacţia la problemele existenței umane. Experiențele personale îi creeazã anumite structuri spirituale care vor deveni permanenţe în opera sa. Procesul său de formare este unul extrem de original.

Lucian Blaga s-a născut la 9 mai 1895, în localitatea Lancrăm, lângă Sebeș, și a decedat la 6 mai 1961 la Cluj, fiind înmormântat în satul său natal chiar în ziua când trebuia să-și serbeze ziua de naștere.

A urmat cursurile liceale la Brașov și a făcut trei ani de teologie la Sibiu. Studiile filosofice le-a făcut la Universitatea din Viena, unde a obținut și titlul de doctor, cu teza „Kultur und Erkenntnis” (1920). Între anii 1926 -1939 a îndeplinit diferite funcții în diplomație (Varșovia, Praga, Viena, Berna, Lisabona). A fost numit profesor la Universitate din Cluj la o catedră creată în mod special pentru el (Filosofia culturii).

Deși a avut probleme de vorbire la începutul vieții, Lucian Blaga era înzestrat cu un extraordinar spirit al percepției lumii înconjurătoare, cu o capacitate deosebită în prelucarea intensă a impresiilor în adâncul sufletului său, și din care a rezultat o exprimare pe măsură în operele sale.
 
Blaga a fost pasionat de astronomie și îi abordează în operele lui pe: Goethe, Schiller, Alecsandri, Eminescu, Caragiale. Elementele de filosofie din care se inspiră le găsește în operele lui: Spinoza, Conta, Schopenhauer sau Platon. Îl interesează de asemenea darwinismul şi psihologia. Îl influențează operele lui Kant, în raport cu care îşi va dezvolta propriul sistem de gândire.
Debutul în filosofie îl va face cu eseul “Reflexii asupra intuiţiei lui Bergson”, publicat în 1914. Ca poet debuteazã în 1910, cu poeziile “Pe ţãrm” şi “Noapte”, publicate în “Tribuna” din Arad.
Datorită sănătăţii sale precare, sentimentul fragilităţii vieţii, izolarea și interiorizarea ocupă un loc important în opera sa.

Activitatea publicistică o începe după terminarea liceului, când publică în publicã în Gazeta Transilvaniei şi Românul eseuri precum “Câte ceva despre filosofia lui Bergson”, “Mister”, “Criticism istoric”, “Eroism în gândire”, “Concepţia despre lume şi ştiinţa”.
 
În plan literar Lucian Blaga preferă poezia clasică şi romantică. În 1919 apare volumul “Poemele luminii”. Apreciat de Vianu, Iorga şi Agârbiceanu, cucereşte de la bun început lumea literară. În 1921, după publicarea volumului “Paşii profetului” şi a piesei “Zamolxe”, primeşte premiul Academiei şi premiul Universitãţii din Cluj.

Creaţia lui Blaga se produce între cele două războaie, o epocă de criză a lumii care îşi va găsi reflexia într-o operă care depăşeşte cu mult biografia sa.  În 1920 se căsătoreşte cu Cornelia Brediceanu şi se mută la Cluj, unde publică la Voinţa, Patria, Gândirea, Adevărul literar etc.
 
În 1926 devine funcţionar al ministerului de externe şi e trimis ca ataşat de presă la legaţia română din Varşovia, apoi la Praga şi Berna. Este consilier de legaţie la Viena. Când este ales membru al Academiei române, în 1936, ţine un discurs cu tema “Elogiul satului românesc”. Din 1938 este profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj.

In 1956 este propus pentru premiul Nobel,dar obţine cu câteva voturi mai puţin decât J.R. Jimenez.
Poeziile sale poartă un mesaj tulburător de trăiri intense, de înțelegere a sensului lumii în intuiții metafizice, cosmice și globale. Opera sa este un tot organic, armonios, dinamic, pe de o parte o lamentaţie aproape tragică, o izolare, o putere covârşitoare a timpului, iar pe de alta un sentiment al unirii desăvârşite cu universul în tot ce are el mai frumos.

Lucian Blaga dă un sens filosofic în poeziile sale asupra trecerii timpului: timpul devorează iar existența este o mare trecere, de aceea este definit ca un poet extraordinar al timpului: „încă un an, o zi, un ceas/ şi drumuri toate s-au retras/ de sub picioare, de sub pas./ încă un an, şi-un vis, şi-un somn/ şi-oi fi pe sub pământuri domn/ al oaselor ce drepte dorm”.

În poezia sa găsim și abordări despre sensul iubirii. Dragostea devine o posibilitate de integrare în viaţa universală. Iubirea poate invada ființa umană ca un flux cosmic, o lumină primordială. Abordarea trecerii timpului apare și în contemplarea satului românesc: „eu cred că veşnicia s-a năcut la sat/ aici orice gând e mai încet/ şi inima-ţi zvâcneşte mai rar, / ca şi cum nu ţi-ar bate în piept/ ci adânc în pământ undeva” (“Sufletul satului”).

Lucian Blaga a deslușit la poporul său de români sensul existenței milenare pe acest pământ, a aflat misterul rezistenței peste timp, care la bază are doi piloni: limba și credința. Tudor Vianu spunea despre poet și poezia sa: „…și dacă poezia sa nu cucereşte prin senzualitatea ei, ea vorbeşte puternic printr-o substanţă făcută din cele mai înalte nelinişti din câte pot atinge sufletul omenesc”.

Poetul și filosoful Lucian Blaga a înțeles trecutul și prezentul, pe care le-a proiectat într-un mers al civilizației românești spre viitor, în acest sens fiind edificator „Cântecul pentru anul 2000”:

Vulturul ce roteşte sus
va fi atunci de mult apus.
Lângă Sibiu, lângă Sibiu, prin lunci
numai stejarii vor mai fi şi atunci.
Mai aminţi-mă-vă un trecător
vreunui străin, sub ceasul lor?
Nu cred să mă vestească cineva
căci basmul ar începe-aşa:
Pe-aici umblă şi el şi se-ntorcea mereu,
contimporan cu fluturii, cu Dumnezeu.

Acum, în anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, se cuvine ca toți românii să se apropie de opera lui Lucian Blaga, să o cunoască și să o înțeleagă ca pe un fundament al unității de neam și țară, care este ca un far în luminarea mersului poporului spre viitor.

 

Autor Col.(r) dr. ing. Avădanei Constantin 15 Aprilie 2018, 22:31 Atitudini
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii