MOCANII ÎN CÂMPIA BRĂILEI (III)

De Prof. Adriana Grigorescu 08 Noiembrie 2014, 21:06 Atitudini

Dunarea3. Dunăre și Balta Brăilei (Plasa Balta) cu 13 comune.
Analizate: 8 comune și 7 sate:
Chiscani -  sat Vărsătura
Frecăței - sate: Agaua, Salcia, Stoienești, Titcov
Gropeni
Stanca
Stăncuța
Osmanu (Unirea)
Tichilești - sate Ciucea, Valea Cânepii
Tufești

- Chiscani (10 km sud de Brăila, pe drumul spre Călărași). Numele vine de la așezarea geografică, pe terasa Dunării, într-un promontoriu spre luncă, un fel de pisc, pronunțat de localnici ”chisc”. Satul component, Vărsătura, este la vărsarea apelor luncii în Dunăre. În 1864 au fost împroprietăriți 76 de clăcași.

În bălțile de pe teritoriul comunei sunt iezerele: Borcea, Coțofana, Fundul Mare, Coada Lupului, cunoscute prin bogăția de pește. Mocanii care au trecut prin aceste locuri au lăsat 9 movile și o cruce mare de piatră. De Chiscani aparțineau „Târlele Blasova”.

- Frecăței are ca sate componente: Agaua, Salcia, Stoienești, Titcov, situate pe malul Dunării Vechi (brațul Măcin). Popina Blasova este o stâncă (45 de metri înălțime) având și lacul cu același nume.

Satul Agaua s-a format din unirea târlelor. Mocanii ardeleni au poposit aici, găsind adăpost și pășune pentru oi în timpul iernii. Oierii veneau din partea Brașovului și Făgărașului. Nume ca Băjenaru, veniți aici în ”băjenie” cu turmele de oi din Făgăraș și Orzan de la Brașov. Balta era o sursă de hrană, dar și de adăpost, având un rol asemănător pădurii. Numele de Frecăței are o nuanță satirică, în sensul de „a umbla mult într-un loc”, mișcarea turmelor și a mocanilor.

- Gropeni (23 km sud de Brăila, pe terasa Dunării) este considerată una din cele mai vechi așezări pescărești de pe Dunăre din județul Brăila. A făcut parte din Raiaua Brăilei. Aici, erau două câșle (așezări pastorale ale românilor băștinași) care aparțineau celor doi pași: în partea de nord, târla lui Omer Pașa și la sud, târla lui Soleiman Pașa (numită și Odaia, pentru că aici se afla conacul pașei).

Un alt grup de târle era al celor care au plecat din Gropeni, la vreo 6 km, pe șoseaua Brăila - Viziru, pentru a-și lucra și pământul. În ce privește creșterea animalelor se practica sistemul arhaic de creștere liberă, li se dădea drumul în baltă sau pe câmp, primăvara și erau adunate, toamna.

La Iezerul Babalâc era târla Noroaiele (între canalul Vâlciu și Dunărea Veche) și la Plopu Mare, era târla Bragă.

- Tichilești (18 km sud de Brăila). Numele ar proveni de la „tochilă”, loc îngrădit unde se înmoaie sau topește inul sau cânepa (sat component este Valea Cânepii). La început s-a numit „Frumușica” și se afla via pașalei Chehaia. Se păstrează Movila „Cerdac”. Târlașii se ocupau și cu semănatul inului și cânepii în vale.

- Osmanu (Unirea) - așezarea datează din 1789 și era condusă de Osman Aga. Satul s-a format în jurul Movilei Tâmpul, unde era și casa turcului. După 1828, odată cu eliberarea Brăilei, au venit clăcași, au fost împroprietăriți în 1864.
 Pe teritoriul comunei erau următoarele târle:
    - Imina, pe moșia Morotești, de la vechea cârciumă a turcului Imina
    - Ghiveciu (1845) la locul numit Crucea Cerbului” (primul târlaș Vlad Ghiveci)
    - Arghirești, un arendaș Arghirescu
    - Iordăchești
    - Movila Vamei
    - Movila Mare

- Stanca și Stăncuța (45 km de Brăila). Numele provine de la privalul (canal ce comunică cu iezerele și gârlele) Stanca, lângă care s-au așezat târlele. Satul s-a înființat pe la 1800 de către locuitorii fugiți din Raiaua Brăilei. Legenda spune că erau două surori, Stanca și Stăncuța, care s-au dus la scăldat și s-au înecat.

O altă legendă explică numele de Stăncuța că era fata unui târlaș, care  s-a căsătorit și a făcut gospodărie pe locul de azi al satului. În anii 1820-1823 au venit ciobanii Ion Jurubiță și Roman Purice de la târlele Băndoiu.

Movile din aproprierea satului Stăncuța (1840): Movila Bălan, Porumboiu, a Ursului, Nehoiu (înaltă de 3 metri) și Puțul lui Pârvu.

- Tufești, înființat în 1832 prin adunarea locuitorilor din târlele din împrejurimi: Ibișu (nume de turc), Porumboiu, Cuptoarele, Ceacăru (turc sașiu), Chiurtu, Țibănești (mocanii aveau un câine pe nume Țiban; Țibă - interjecție folosită pentru a alunga câinii).

Numele de Tufești vine de la „arbust mic”, „tufă”. Movilele înconjoară satul și cea mai cunoscută este Movila Calului, unde a plesnit (murit) calul turcului ce stabilea hotarul Raialei Brăila. În sat era o cruce la care, duminica dimineața, înainte de răsăritul Soarelui veneau oamenii, ocoleau și se rugau pentru sănătate. Aduceau și vitele bolnave la cruce.

- Mărașu (cu satele Țăcău și Băndoiu). La Mărașu era o biserică din lemn, nuiele și pământ, care a fost distrusă de inundațiile din 1897-1898. Dar ciobanii de la târle au păstrat icoana, făcută de Moș Niță într-o scorbură de salcie din mijlocul cimitirului unde se rugau.
    
Comunele de la șes aveau târle în Balta Brăilei:
     - Berteștii de Jos - târla „Iapa”;
     - Berteștii de Sus - târla „Cotul Gârlei” și târla „Nedelcu”, care era pe malul stâng al canalului Vâlciu și avea 8 case cu 48 de locuitori. Ca animale: 350 de oi, 114 cornute, 45 de râmători (porci) și 19 cai;
    - Stâncuța - târle la Agaua și Mărașu;
   - Viziru - târla „Cojocaru„

În acest fel s-a îmbinat păstoritul cu agricultura, asigurând un trai îndestulat, obținut prin munca și hărnicia sătenilor, prin credința lor nestrămutată.

4. Șes (Plasa Ianca) cu 15 comune.
Analizate: 10 comune și 11 sate:
Cioara Doicești (Bărăganul)
Făurei
Ianca (satele Perișoru, Oprișenești, Plopu)
Movila Miresii
Salcia Tudor (satele Ariciu, Gulianca, Olăneasca, Cuza Vodă)
Strâmbu
Surdila Greci
Bordei Verde
Traian (satele Silistraru, Urleasca, Căldărușa)
Viziru

- Cioara Doicești (Bărăganul), aflată la 52 km sud de Brăila. Cea mai veche atestare este din anul 1525, în actul dat de domnul Radu de la Afumați, prin care întărea mănăstirii Glavacioc, moșia cu români de la Bărăganul.  Cioara Doicești s-a înființat în 1836 cu locuitori veniți din Cioara Radu Vodă. Familia Tudora și Dinu Doicescu erau proprietarii moșiei. Cele două sate sunt despărțite de o vâlcea, numită Valea Ciorii, locuită de țiganii robi.
fantana
Pe teritoriul comunei a fost târla Gulieni (Gulia), căreia i se mai spunea „Iapa” și „Nisipurile”. Movilele din apropriere sunt: Ivănuș, Movila lui Stăncuța, Trei Movile, iar fântini (puțuri): a lui Leonida, a lui Vlad, a lui Cloșcă și Crucea lui Crăcănatu.

- Făurei (la 3 km de Surdila Greci). Numele așezării ar fi de la Faur, primul târlaș care s-a stabilit cu turma aici. O altă explicație ar fi: faur înseamnă fierar și a nu se uita numele lunii februarie de „Făurar”. Din cercetările făcute de învățătorul Tănase Vlad în „Monografia satului Făurei” spune că satul s-a format pe la 1680, când au venit din Ardeal păstori cu turmele de oi. Primul mocan a fost Faur.

La fel, susține și profesorul Ilie Caraman că ciobanii din Ardeal s-au așezat la „Gârluța Făurei”, conduși de Ioan Faur, econom de vite, care a întemeiat târla și strunga de oi. Din 1872 a devenit important nod de cale ferată.

- Ianca (40 km de Brăila) - cuprinde satele Berlești, Oprișenești, Perișoru, Plopu și Târlele Filiu. În 1835 este menționată în Harta Marelui Stat Major al Armatei Ruse, deci s-a format înainte de acest an prin contopirea mai multor târle.

După povestirile celor bătrâni, primul târlaș stabilit pe malul lacului, a fost Gheorghe Iancu, nepotul cunoscutului haiduc Iancu Jianu. De fapt, numele de Iancu este un derivat de la Ion, Oncu, Oancea.

Satul Perișoru, înființat ca târlă în 1830 de familiile Radu Corciu și Constantin Moroianu, își trage numele de la Movila Părului, pe care creșteau câțiva peri sălbatici.
Satul Oprișenești s-a format din târlele Bălănești (provenite din comuna Bălănești – Buzău) și sunt cunoscuți ca oieri, frații Oprișan. În 1864 au fost împroprietăriți.
În apropiere sunt peste 20 de movile și fânâni: Cucu, Radu Vasile, Mușat, Moș Mitu.
Satul Plopu își trage numele de la Lacul Plopu, înconjurat de plopi mari și bătrâni.
Ianca a fost ridicată la rangul de comună și din 1918 a devenit centrul Plasei Ianca, cu 15 comune arondate.

- Movila Miresii (atestată în 1505 cu numele de Esna). Satul Esna s-a format din unirea târlașilor din Golășei, Plopu și Friguroasa. Târla Golășei (cei săraci) era a oierilor veniți din alte comune mai îndepărtate.

Satul Movila Miresii a luat ființă în 1882 în urma legii de împroprietărire a însurățeilor din anul 1878. Înainte, a existat Târla lui Chiriță Mototolea. Existau trei bordeie ale familiilor Mototolea, zis Sbârcilă, Dobre Cojocaru, zis Mocanu și Ion Săraru. Pe la 1860 au venit și alți târlași, cam 50-60 de familii. Numele satului vine de la o movilă, aflată la 1 km și se cunosc mai multe explicații legendare.

Într-o iarnă pe un vifor mare, prin partea locului trecea o nuntă, cu nuntașii. Într-un car tras de boi erau mireasa cu mirele. Pe drum s-a rupt fundătoarea carului și mireasa a căzut în zăpadă. Era viscol mare și pe înserat, iar nuntașii cu mirele nu au mai găsit-o. Dar, în apropriere era o movilă, unde se adăpostea o târlă de oi și un cioban, care atras de țipetele unei femei și de lătratul câinilor, s-a dus în drum și a găsit mireasa în zăpadă. A adus-o la târlă și a luat-o de nevastă.

Dar, bătrânii povestesc că mireasa era îndrăgostită de acest flăcău, ce avea târle lângă movilă, iar părinții au silit-o să ia pe altul. Pe când se întorceau cu nuntașii dintr-un sat din județul Râmnicu Sărat, de unde era fata, ajungând în dreptul movilei aceasta s-a furișat din car și a fugit la bordeiul iubitului.
Amândouă povestirile sunt frumoase și prezintă aspecte ale vieții acelor oameni și timpuri.

- Salcia Tudor (sate Ariciu, Gulianca, Olăneasca, Cuza Vodă). Numele de „Ariciu” se pare că vine de la numele unuia dintre oieri sau că ar simboliza fuga lor de la munte, furișindu-se cu nasul în cojoc, ca un arici, pentru a nu fi recunoscuți. Este una din cele mai vechi așezări ale zonei de șes, încă din secolul al XVI-lea. Avea o organizare autarhică, fiind condus de sfatul înțelepților, a oamenilor buni și bătrâni. Satul era apărat de un gard înalt și des de dracilă (mărăcini țepoși), având în exterior un șanț lat și adânc, plin cu apă, alimentat de pârâul Buzău. Intrarea în sat se făcea pe o poartă păzită de locuitori, prin rotație și care se numeau jitari.

Aici poposeau carele care coborau din Munții Buzăului la Dunăre pe „drumul boilor”. La sfârșitul secolului al XVIII-lea și până în 1821 s-au așezat în partea de nord târlași din Ardeal: târla lui Olănescu și târla lui Gulianu. Ca puncte deosebite sunt: Fântâna lui Ilie Ștefănescu, a lui Alexandru Grigore, La Iepuraș și Movila Săpată.

- Strâmbu (la 12 km de gara Făurei) este pe malul stâng al viroagei Strâmbu. Din bătrâni se povestește că a fost întemeiat în 1812 de cei din neamul lui „Bou-Negru”. Biserica cu hramul „Sf. Împărați” a fost ctitorită în 1844.

- Surdila Greci (61 km de Brăila și 1 km de Făurei), este pe malul viroagei Făurei. Numele vine de la moșia Surda, numită așa din cauza mărimei, mare ca un pustiu (necultivată). Proprietarul a fost Grecianu Gheorghe. Sunt cunoscute movilele „Târlele Mortului”, a „Găzdarului”, a „Sitarului”, Fântâna lui Tănase, Puțu lui Sandu, Crucea lui Cânjău. În 1864 s-au făcut împroprietăriri.

- Bordei Verde (Constantin Gabrielescu - prefect al județului Brăila 1901-1904).    Într-un hrisov al domnului Țării Românești, Radu cel Mare este menționat în 1583 satul Șchei (Șcheaua), situat la 5 km de Bordei Verde. Satul s-a format pe teritoriul unor târle cu acest nume, ale mocanilor ardeleni. Numele de „Șchei” ne trimite la Brașov.

Localitatea Bordei Verde a fost înființată în 1855 și s-a dezvoltat în urma reformei agrare din 1864 (au fost împroprietăriți 106 locuitori). Numele descinde din legendă, care spune că era un bordei acoperit cu iarbă și mușchi verde, care era han și cârciumă pe drumul Brăila - București.

Cătune componente: Druica (o frumoasă crâșmăriță), Cresteju, Vlădeni (locuitori veniți de la târlele Groseni și Viziru) și Spânu sau „Cinci câini”, de la cei 5 frați târlași, care erau spâni și mai răi decât câinii. Movile sunt peste 15: Mirică, Bătrâna, Matache, Robitu, Lișcoteanca etc.

- Traian (sate componente: Căldărușa, Silistraru și Urleasca). Este menționat din anul 1828 și i se zicea Muftiu, de la turcul Deli Mola, care era ajutorul pașei din Brăila (judecător suprem). Există și Movila Muftiu, unde ar fi înmormântat Deli Mola. După desființarea raialei și prin împroprietărire, a devenit comună în 1880 cu numele de Traian.

Căldărușa a fost întemeiată de un căldărar, „meșter care repară și face vase de aramă”. Silistraru - ar veni de la un turc venit de la Silistra, iar Urleasca, de la terenul necultivat pe care creșteau bălării mari și unde urlau lupii. Până în 1904-1905 sunt cunoscute târlele Chiscăneni și Bălănești, desființate prin împroprietărire. Ca movile: Crivățul, Tăiatului, Șeitan și Hanul Tomei pe drumul Poștei Vechi, Brăila-București.
oi
- Viziru (35 km de Brăila). Istoricul C.C. Giurescu arată că „Odaia Vizirului” s-a format în secolul al XVII-lea din robi creștini, țărani și mocani veniți cu oile în acest loc. „Odaie” este un loc la câmp sau la pădure, unde se adăposteau oile și vitele, păzite de ciobani. Termenul este sinonim cu târlă și câșlă. „Odaia Vizirului” era moșia sultanei, dar din 1765 a fost redată Țării Românești în schimbul unor sume de bani plătite anual.

Târle cunoscute în zonă până în 1896 au fost: Groseni, Băjani, Tâmpu, Câmpeni, Jipa și Bucoveni iar fântinile erau: a lui Pătrașcu, Zăvoianu și Puțul lui Șolcan.

EPILOG

Într-o scurtă prezentare a principalelor sate și comune din județul Brăila cu istoria lor, cu stabilirea mocanilor ardeleni în Câmpia Brăilei, cu viața dusă de cojani (oamenii locului) și cu existența Raialei Brăilei, am reușit să cuprind:
- Plasa Vădeni (din 14 comune - 9 comune și 5 sate)
- Plasa Călmățui (din 13 comune - 12 comune și 11 sate)
- Plasa Balta (din 12 comune - 8 comune și 7 sate)
- Plasa Ianca (din 15 comune - 10 comune și 11 sate)
Deci, un total de 39 de comune și 34 de sate din cele 54 de comune existente în 1892.
Celelalte comune s-au format prin eliberarea și împroprietărirea țăranilor localnici sau din locuitori adunați.

Se păstrează multe nume de familie din Ardeal: Bârsan, Mocanu, Sassu. Se spune că „Transilvănenii au plecat să cerce rotundul lumii” (Ion Codru Drăgușanu) și se pare că l-au găsit prin statornicia lor în Câmpia Brăilei.

 

Autor Prof. Adriana Grigorescu 08 Noiembrie 2014, 21:06 Atitudini
Scrie un comentariu

Comentarii

  1. Ionel Crestez 27 Mai 2017, 17:22

    Interesant modul in care mocanii ardeleni si buzoieni plecati in pribegie in urma cu peste 200 ani, au poposit in judetul Braila gasind adapost si pasune pentru oi,au format mai multe tarle si au reusit sa imbine pastoritul cu agricultura, asigurandu-si un trai decent.Toata admiratia si tot respectul pentru bunicii si strabunicii nostri! Sa avem grija de tot ce ne-au lasat, sa ne bucuram de bogatia si frumusetea naturii cu care ne-a binecuvantat Bunul Dumnezeu cu iubire si darnicie !

Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii