Interviu cu domnul Ciobică Grigore, președintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic - filiala Brăila (partea a doua)

De Ionel Lazarică 14 Noiembrie 2016, 07:37 Atitudini

Grigore CiobicaÎntrebare: Aţi avut momente în care aţi fost în pericol să vă pierdeţi viaţa, din cauza bătăilor, torturilor?
Răspuns: Evenimentele se produceau des iar cele noi luau repede locul celor vechi, fără multă greutate. Dar legat de cazul Vişinescu vă voi povesti un moment crucial în sensul că, odată am fost şi eu la un pas de zona zero. Prin şaizeci şi trei eram în lagărul de exterminare numit Grădina, din Insula Mare, la muncă cu roaba pe dig. Patru metri cubi de pământ trebuia să cărăm de la peste o sută cincizeci de metri distanţă, aceasta fiind zona de protecţie a digului. In lagăr în acea vreme s-a zvonit că vin iar americanii. Menţionez că de-a lungul anilor „au mai venit americanii de vreo două - trei ori” şi ne-am ales cu bătăi, schingiuri, foamete şi teroare. Era şopârla lansată de grupul de securişti sosiţi în garnizoană. Acest lucru ştiam ce înseamnă. L-am mai trăit: mâncare redusă, dublarea si triplarea pazei în lagăr şi pe câmpul de muncă, bătăi amplificate seara în poartă, la întoarcerea de pe dig, pentru neîndeplinirea normei, înjurături, strigăte de durere şi uneori totul se sfârşea prin „bombardarea” cantinei şi suspendarea mesei de seară. Toate acestea erau mizilic pe lângă dezastrul psihic trăit de cei peste cinci mii de deţinuţi în sensul că dorinţele lor de eliberare, amplificate de zvonul că vin americanii, căpătau valenţe înzecite, sufletul fiecăruia zbătându-se în piept de bucurie. După o săptămână sau două se făcea iar linişte, iar oamenii noştri se prăbuşeau fizic şi moral, îngroşând numărul morţilor. Toate acestea se sfârşeau cu zece până la cincisprezece morţi. întreaga dramă era atent studiată de grupul securiştilor care erau iniţiatorii acestor fapte şi care ştiau foarte bine efectul zvonului.

Întrebare: Aveţi tăria sufletească să mergeţi mai departe cu destăinuirile? Aţi detectat turnători printre deţinuţi?Gardienii erau toţi la fel?
Răspuns: Mă străduiesc să redau întocmai evenimentele. Ei bine, atunci în şaizeci şi trei când se zvonise că vin americanii iar, am hotărât să mă implic şi mai mult. Să dau peste cap planurile mârşave. Trebuie să ştiţi acum un lucru deosebit. Cât era teroarea de mare existau şi miliţieni, care nu suportau asemenea fapte. Erau puţini. Foarte puţini. Ca să-şi spună părerea, făceau lucruri care puteau să-i ducă la moarte. Nici vorbă de condamnări la închisoare; în rândul deţinuţilor erau mulţi turnători de care trebuia şi miliţianul să se ferească. Se mai ferea şi de cei foarte mulţi, majoritatea dintre ei tăceau şi nu ştiai ce au de gând să facă. Era însă un grup redus în rândul deţinuţilor politic care nu-şi pătaseră demnitatea de om în orice împrejurare trăită. Şi atunci, soarta hotăra totul. Miliţianul se apropia tăcut de deţinutul care îl interesa, căruia îi citise trecutul din închisoare şi chiar viaţa dinaintea acesteia. Abia când se convingea de calitatea sufletească a acestuia, uita lângă el, „din întâmplare” ziarul în care avusese împachetată mâncarea de prânz. In felul acesta legătura era gata. Increderea era reciprocă. Informaţiile puteau să se scurgă nestingherit. Menţionez că cel care era cel mai mult expus, era chiar el, miliţianul. El era acela rămas cu pistolul la tâmplă, noi deţinuţii puteam doar, să mai primim o condamnare. Făceam parte din acest grup de oameni. Am cerut celui care îmi acordase încredere să-mi aducă ziarele pe ultimele două, trei zile. Le-am avut din prima zi. Le purta la el. In acel moment, ştiind ce înseamnă zvonul că vin americanii, ştiam ce va urma. Am luat ziarul, l-am citit, am memorat ce trebuia şi l-am distrus. Lagărul era tot în alarmă. Alarma se prelungea pentru ca dorul de libertate să lovească şi mai crunt sufletele prăbuşite deja. Cu multă precauţie am transmis celor cu care colaboram, situaţia reală a ultimelor evenimente, iar ei, să le transmită mai departe oamenilor noştri, precum şi invitaţia ca în aceeaşi noapte, la ora 12, să fie toţi în salonul patru, la mine, la etajul trei. Pretextul era că voi povesti romanul „Lumină din Lumină”.

(va urma)

 

Autor Ionel Lazarică 14 Noiembrie 2016, 07:37 Atitudini
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii