Încercarea de a spune adevărul despre evenimentele din decembrie 1989 (II)

De col (r) Vasile Miron 18 Februarie 2016, 06:47 Atitudini

”Jurăm să spunem adevărul și
Numai adevărul”

Criza socială actuală și consecințele ei

Toate faptele și evenimentele cu care se confruntă azi țara scot în evidență faptul că societatea românească post-decembristă se află într-o profundă criză de identitate. Cauzele și manifestările ei sunt multiple. Una din cauzele crizei sociale actuale constă în neclarificarea conținutului etapei în care ne găsim, în nefundamentarea științifică a acesteia.

Perioada actuală este denumită greșit de ”tranziție la economia de piață” deoarece orice economie este, în ansamblul său, economie de piață, altfel ea nu poate exista și funcționa. Ceea ce diferențiază economiile se referă la mecanismele interne de funcționare și mai puțin la abaterile sau la încălcările unor legi economice. Corect, perioada actuală poate fi definită ”ca tranziție la economia post-industrială sau informațională”.

Nu ne poate fi indiferent cum este denumită perioada actuală deoarece din definiție rezultă și procesele ce ar urmă să aibă loc pentru realizarea etapei. Dacă o definim ”etapă de tranziție la economia de piață” plasăm România undeva către începutul secolului XIX și urmează să parcurgem toate etapele de dezvoltare de atunci și până azi și să construim un capitalism care nu mai există nicăieri în lume.

Procesul de reformă și tranziție, început odată cu anul 1990, este un proces de lungă durată, poate douăzeci-treizeci de ani dacă nu și mai mult dar, din păcate, cel pe care îl înfăptuim din 1990 încoace, nu a fost și nu este fundamentat științific, nu este un proces național, nu are obiective strategice și etape clare de parcurs și precis determinate iar înfăptuirea unei ”reforme” necunoscută încă ne reamintește de greșelile din procesul de colectivizare. În puține cuvinte, criza de identitate a societății românești actuale ar mai putea fi definită și ca o criză de model a tranzației.

Măsurile luate, atât de către fosta dar și de către actuala putere, ce ar urma să dea conținut procesului de tranziție, dincolo de încălcările unor principii elementare ale democrației participative, sunt un fel de ”muzică după ureche” la fel ca și managementul de tipul ”văzând și făcând” practicat, toate sunt neștiințifice, toate fac ca tranziția să fie lipsită de perspectivă.

Pentru ca România să intre cu adevărat într-o nouă etapă națională de dezvoltare pozitivă este obiectiv necesară elaborarea și implementarea unui nou program de reformă și tranziție de către specialiști români, a unei noi strategii naționale de reformă și tranziție care să fie aprobat prin referendum național iar actualul proces de ”reformă de tranziție” să fie oprit. Mobilizarea populației în direcția înfăptuirii reformei necesare în România nu se poate face fără să existe un program clar și bine fundamentat.

Criza de identitate a societății românești are urmări negative și în activitatea organizațiilor politice (partide), dar și în organizațiile societății civile, creându-se o stare de instabilitate, de nesiguranță, de provizorat. Astfel, nici unul din multele partide din întregul spectru politic românesc nu are clarificate îndeajuns probleme esențiale ale vieții de partid proprii care țin de doctrină și de programul politic propriu, nu percep în mod realist conținutul etapei pe care o străbatem și, tot din această cauză, majoritatea partidelor sunt fărâmițate din interior de diverse grupări de idei și interese, de diferite fracțiuni, îndepărtându-le sau chiar trădând interesul național. Toată această vânzoleală duce la o și mai mare adâncire a crizei societății românești și impune implicarea societății civile în asigurarea stabilității actului național de conducere politică.

Adâncirea crizei societății românești are repercursiuni negative și la nivelul vieții democratice. Sistemul democratic post-decembrist din România este deficitar în principalele sale laturi și manifestări iar preocupările pentru a-l perfecționa lipsesc. Principiul călăuzitor al democrației participative, ce cere ca oamenii a căror viață este afectată de o decizie să participe la procesul care conduce la luarea acelei decizii, a fost total ignorat ceea ce a avut și are urmări negative atât în planul vieții cât și al imaginii României în lume.

A fost și este grav încălcat principiul democrației în domeniul marii privatizări. Poate fi oare ceva mai nedemocrat decât să se adopte acte normative care privesc uriașa avere a României fără ca poporul român, proprietarul acesteia, să fie consultat în vreun fel? Ce poate fi mai antidemocratic decât lipsa de orice drepturi a salariaților din întreprinderea de stat în ce privește decizia și controlul asupra privatizării averii pe care ei au creat-o? Ce poate fi mai nedemocratic decât să dai întreaga avere de stat în mâinile unor instituții monopoliste hipercentralizate create prin Legea nr. 58/1991, lege de inspirație străină, criticată vehement de către Vatra Românească ca lege antidemocratică, antisocială, antieconomică și antinațională cerând anularea ei. Din acest punct de vedere criticăm și privatizarea actuală care încalcă interesul național.

Slăbiciunile sistemului democratic sunt vizibile și în activitatea organelor statului român, centrale și locale, iar alegătorii, cărora nu li se respectă promisiunile făcute în campania electorală, văd că în jocul politic, inclulsiv în criza politică actuală, sunt sacrificate interese naționale superioare pe altarul intereselor de partid.

N-ar fi oare mai democratic, mai normal, ca în epoca pe care o străbate țara și în care se prefigurează viitorul României pentru o lungă perioadă de timp, ca răspunsurile pentru făurirea acestui viitor să fie purtate de către toate forțele politice naționale? Ar fi, credem, mai democratic ca atât guvernul cât și celelalte organe ale statului până jos să fie alcătuite din reprezentanții tuturor partidelor parlamentare, deci o conducere de unitate națională. Ar fi un pas important pentru depășirea crizei politice. În această viziune menținerea actualei coaliții majoritare o considerăm depășită și chiar contrară interesului național.

Într-o democrație dezvoltată societatea civilă repreezintă un element esențial al tuturor proceselor cu care se confruntă țara. O garanție a înfăptuirii pozitive a acestora și o condiție pentru consolidarea unei democrații pluraliste și a statululi social de drept, după cum existența și nivelul funcționării societății civile constituie un etalon al democrației. Cât de deficitar este sistemul democrației din România putem deduce atât din lipsa preocupărilor pentru adoptarea unei legi a societății civile cât și din nivelul scăzut al antrenării organizațiilor societății civile la dezbaterea și adoptarea măsurilor care vizează progresul țării.

Scopul revoluției din decembrie 1989 (atât cât a fost revoluție) a fost, indiscutabil, construirea unei societăți democratice și a statului social de drept de care societatea românească a fost frustrată înainte de decembrie 1989 și mai puțin, sau deloc, construirea unei economii capitaliste. Sub acest aspect revoluția din decembrie 1989 a fost numită ”revoluție spre democrație”. Nimeni nu a dorit atunci întoarcerea la situația de dinainte de război iar stindardul sub care s-a înfăptuit schimbarea a fost cel al democrației și nu cel al întoarcerii la capitalism, după cum considerăm că o gravă greșeală este identificarea democrației cu economia de piață sau cu capitalismul.

Construirea statului social de drept în România, ca obiectiv prioritar al strategiei de reformă, este, după părerea noastră, opțiunea principală, de fapt, singura alternativă atât la capitalismul clasic cât și la socialismul birocratizat, osificat. Dacă de la trecut trebuie să luăm focul iar nu cenușa atunci nu putem să nu luăm în considerare, în acest sens, faptul că socialismul a realizat bazele statului social fără însă a-i asigura latura sa esențială, de drept, ceea ce a reprezentat o mare frustrare.

Spre dezvoltarea statului social pe care l-a moștenit (și nu spre subminarea și demolarea lui cum s-a procedat după decembrie 1989) și ridicarea acestuia la nivelul standardelor europene de stat social de drept ar trebui să fi fost și să fie îndreptat efortul general național, inclusiv al societății civile, în procesul de reformă, aceasta constituind de fapt principala exigență la care să ne aliniem.

Din nefericire pentru țară, la presiunea cercurilor financiare internaționale și a unor mari puteri economice, România a fost obligată să părăsească calea vindecării sociale prin democrație și să aplice calea ”vindecării prin economie” practic, o diversiune, urmând distrugerea economiei românești. S-a urmărit și s-a reușit, și cu mână românească, nu numai distrugerea acelor ramuri care erau concurențial/competitive atât din industrie cât și din agricultură, ci și înapoierea cu decenii a structurii economiei românești.

Dacă în industrie numai câteva ramuri erau concurențial competitive pe plan mondial, agricultura era în întregime concurențial/competitivă ceea ce stârnea îngrijorare îndeosebi pentru piața comună. Hrana este o armă, și încă o armă puternică, în lupta pentru apărarea și păstrarea independenței naționale. Se știe, pentru cine vrea să știe, că în ultimii 50 de ani, până în decembrie 1989, numai 9 țări ale lumii produceau mai multe alimente decât consumau iar în Europa erau două țări: Franța și România. Prin ”revoluția economică” am ajuns din țară exportatoare de cereale și produse agroalimentare în țară importatoare a acestor produse.

Dacă ne-a furat cineva revoluția, acela este capitalismul în forma sa mondializată de corporații tradiționale iar vârful de lance a acestei veritabile contrarevoluții îl constituie F.M.I. și Banca Mondială care duc o politică discriminatorie față de România impunându-ne rețetele lor de reformă economică și întrerupere a reformei democratice, morale și sociale.

În cadrul ”revoluției economice” (tip F.M.I. și Banca Mondială) este vorba nu de privatizare ci de internaționalizarea capitalului românesc, în special asocierii și integrării, Uniunea Europeană urmărește anexarea cât mai avantajoasă a economiei românești ceea ce lasă fără obiect programul de privatizare al guvernului. La deturnarea ”revoluției spre democrație” au o contribuție importantă și partidele politice românești, unele acceptând doctrinar construirea capitalismului deci și restaurația, celelalte, deși cu doctrine social democrate sau socialiste, l-au acceptat contrar prevederilor propriilor doctrine și interesului național, aceasta scoțând în evidență pe de o parte atât lipsa de clarificare teoretică a procesului de reformă și tranziție din România cât și criza de identitate a societății românești postdecembriste iar pe de altă parte, fragilitatea și imaturismul sistemului politico-democratic românesc, teama de aplicare a principiilor democrației participative.

Deturnările revoluției nu vor fi fără consecințe grave. Aceste ”revoluții neterminate”, chiar și dacă asigură victoria capitalismului, vor avea prețurile lor: renașterea mișcărilor extremiste de dreapta și de stânga, renașterea antisemitismului, șovinismului, rasismului și xenofobiei, creșterea resentimentelor față de occident, dar mai ales, apariția și intensificarea acțiunilor teroristo-diversionisto-mafiote care vor aduce atingere securității naționale a României.

Deja au fost semnalate în țara noastră filiale și nuclee ale unor organizații teroriste de anvergură mondială și un anumit prozelitism în rândul autohtonilor față de acestea. Între aceste organizații se pot număra: ”Frații musulmani”, ”Hezbollah”, ”Frontul de Vest”, ”Abu Nidal”, ”FDLP”, ”Al Fatah”, ”2 Iunie”, ”Brigăzile Roșii”, ”ETA”, ”Ordine Nuova”, ”IRA”, ”ASALA”, ”Triadele Chinezești”, ”Racheții” combinații din fosta Iugoslavie, familiile mafiote italiene, grupurile mafiote autohtone, chiar și unii conaționali ai noștri de origine maghiară, armeană, bulgară, persoane care se consideră respectabile.

Iată în rezumat consecințele deturnării ”revoluției democratice” prin care s-a creat nu numai o succesiune tulbure, dar au fost condamnate și generațiile viitoare ipotecându-le viitorul pentru o perioadă nedeterminată de timp.

Documentar realizat de Uniunea Vatra Românească Alba și Asociația Județeană Alba ”Cultul Eroilor”.

 

Partea I a materialului poate fi citita pe :

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/adevar-revolutie-decembrie-autor-col-miron-vasile.htm

 

 

Autor col (r) Vasile Miron 18 Februarie 2016, 06:47 Atitudini
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii