Manifestul către românii de pretutindeni care va fi prezentat de delegația din Alba Iulia la Viena

De Alexandrina Iordache 22 Mai 2018, 14:48 Atitudini

siglăÎn perioada 25-27 mai 2018, la Viena, va avea loc un eveniment cultural sub genericul “Centenarul Marii Uniri”, prin care se va celebra grandioasa împlinire istorică, a neamului românesc – MAREA UNIRE a ROMANILOR, desăvârșită la ALBA IULIA, în decembrie, 1918. La manifestările organizate cu ocazia acestui eveniment va lua parte și o delegație, formată din nouă membri, a Grupului de Inițiativă  „Centenar -Marea Unire-Alba Iulia” condusă de președintele acestuia Col(r)dr.ing. Constantin AVĂDANEI.

Programul activităților pe care le va desfășura delegația din Alba Iulia cuprinde și citirea unui manifest către românii de pretutindeni. Prezentăm mai jos conținutul manifestului:

MANIFEST către românii de pretutindeni

ALBA IULIA – Capitala MARII UNIRI de la 1 DECEMBRIE 1918
Unul dintre cele mai adânci sentimente, coagulate de-a lungul vremii într-o biografie de excepție a românității, a fost și rămâne sentimentul unirii, lăsat ca demnitate și înțelepciune din tată-n fiu. El este calendarul nostru de trudă și jertfă, care s-a închegat cu strălucire la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, această vatră de lumină a Europei, cu aromă daco-romană.

Unitatea națională a românilor, rod al unei lungi evoluții istorice, pregătită cu tot ce a fost mai curat în sufletul românesc, săvârșită cu jertfa celei mai bune părți a acestui neam, este astăzi comoara noastră cea mai de preț, care a fost stropită cu sânge și sfințită cu lacrimi, demonstrându-se că merităm menținerea măreței zile de „1 Decembrie 1918”.

Este de neconceput să întâmpinăm Centenarul Marii Uniri, fără a trăi la Alba Iulia, respirația Marii Uniri Naționale, pentru care au fost sacrificate deopotrivă vise și speranțe, nopți albe ale sufletului românesc, în care să se recunoască românitatea, dorința întregului popor român pentru veșnicia lui.

Membrii Grupului de Inițiativă „CENTENAR-MAREA UNIRE-ALBA IULIA-2018” fac un apel solemn către românii de pretutindeni pentru unitate în gând și faptă în organizarea și desfășurarea activităților de sărbătorire a Centenarului Marii Uniri, în transformarea fiecărei zi în momente de cunoaștere a istoriei neamului românesc, de cinstire a eroilor care s-au jertfit pentru unitatea românilor de pretutindeni.

Totodată este necesar să cunoaștem și istoria celor 100 de ani a evoluției societății românești, să cunoaștem prezentul și proiecția spre viitor a dezvoltării unei Românii moderne în cadrul Uniunii
Europene.

Vă așteptăm cu aleasă prețuire să participați la 1 Decembrie 2018 la marea sărbătoare a Centenarului Reîntregirii, să simțiți respirația și bătăile de inimă ale capitalei Marii Uniri, ALBA IULIA.
                                                                  
                                                
GRUPUL DE INIȚIATIVĂ „CENTENAR-MAREA UNIRE-ALBA IULIA-2018” 

 

Autor Alexandrina Iordache 22 Mai 2018, 14:48 Atitudini
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii