Alexandru Ioan Cuza, făuritorul statului român modern

De Col.(r) dr. ing. Avădanei Constantin 19 Ianuarie 2017, 18:34 Atitudini

Al.I.CuzaLa 24 ianuarie 2017 se împlinesc 158 de ani de când, în anul 1859, Alexandru Ioan Cuza a urcat pe tronul Moldovei și, la scurt timp, și pe cel al Țării Românești, realizându-se unirea Principatelor Române. Alexandru Ioan Cuza, Domnul Principatelor Române între anii 1859 și 1866, a fost o figură politică de o foarte mare importanță pentru România, iar realizările sale au un ecou foarte puternic chiar și în zilele noastre. Toate schimbările din diferite domenii, care au avut loc în timpul guvernării sale, poartă și astăzi numele de “reformele lui Cuza”.

Conceptul de stat modern pentru România însemna un stat care se guvernează după o constituție, ce prevede drepturi și libertăți cetățenești și separația puterilor în stat, garantează dreptul la proprietate privată și asigură participarea tuturor categoriilor sociale la viața politică, are o industrie dezvoltată și numeroase instituții de cultură. În spațiul românesc modernizarea a presupus în primul rând desființarea privilegiilor feudale, desființarea dependenței țăranilor și împroprietărirea lor, adoptarea unor constituții moderne dar și independența de sub suzeranitatea otomană și unirea românilor într-un singur stat.

Pentru a înțelege continuitatea reformelor domnitorului Cuza, este necesară o incursiune în mersul unor evenimente desfășurate în spațiul românesc, de la începutul secolului al XIX-lea.

Premizele modernizării celor două Principate au apărut pe timpul domniilor fanariote (1711-1821). Cu toate neajunsurile acestui regim, domnitorii fanarioţi au avut şi o contribuţie importantă la începerea procesului de modernizare în Ţările Române. Cei mai mulţi dintre ei erau adevăraţi oameni de cultură, cu studii şi cunoscători ai mai multor limbi străine. Cel mai important domnitor fanariot a fost Constantin Mavrocordat (1731-1749). Acesta a domnit alternativ în Ţara Românească şi Moldova şi a făcut în ambele ţări importante reforme sociale şi administrative: a desfiinţat şerbia, a impus o dare unică pe cap de locuitor, a introdus funcţionarii publici plătiţi, a elaborat chiar un proiect de constituţie.
    
Într-o altă etapă de modernizare s-au adoptat primele coduri de legi: Codul Calimah în Moldova (1817) şi Legiuirea Caragea în Ţara Românească (1818), după numele domnitorilor reformatori. Începe să se manifeste puternic curentul conştiinţei naţionale, apare conştiinţa identităţii de tradiţii, istorie, limbă şi cultură a tuturor românilor. Un rol important în formarea conştiinţei naţionale la români l-au avut reprezentanţii Şcolii Ardelene, Samuil Micu, Gheorghe Şincai şi Petru Maior, ale căror scrieri istorice, literare şi lingvistice au arătat unitatea de limbă şi cultură a românilor. Conştiinţa naţională a apărut mai întâi în rândul elitelor societăţii şi apoi a ajuns, până la 1918, la toate categoriile sociale, prin intermediul şcolii şi al presei.

Zorii unei emancipări naționale  în Țările Române au apărut pe timpul revoluției de la 1821, condusă de Tudor Vladimirescu, având ca scop fundamental răsturnarea ordinii politice existente. Programul revoluției era conținut în ”Proclamația de la Padeș”, și revoluția, deși înfrântă, a marcat sfârșitul domniilor fanariote și revenirea la domnitori pământeni, începând cu anul 1822.

Tot un pas important în netezirea drumului spre modernizarea instituțiilor statale și pregătirea condițiilor pentru unirea de la 1859, l-au avut schimbările din planul geopolitic al spațiului Mării Negre: victoria Rusiei în războiul cu Imperiul Otoman din anul 1829, încheierea Tratatului de pace de la Adrianopol, trecerea Țărilor Române sub protecția Rusiei, elaborarea ”Regulamentelor organice”. Aceste ”Regulamente organice” au constituit primele constituții și acestea prevedeau printre altele separația puterilor în stat.

Avântul revoluționar i-a avânt în cele două țări române pe fondul nemulțumirilor tuturor păturilor sociale, cauzate de domniile prea autoritare. Astfel izbucnirea revoluțiilor de la 1848, s-a petrecut în condiții bine pregătite, cu programe conținând obiective pentru adâncirea reformelor democratice în domeniile: politic, social și național. În Țara Românescă îi găsim în fruntea revoluționarilor pe: Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, Christian Tell ș.a., iar în Moldova pe: Vasile Alecsandri, Al.I.Cuza, Mihail Kogălniceanu. Deși înfrânte, revoluțiile au avut un program unitar care a cuprins, în stadiu de proiect, principalele reforme ce vor fi înfăptuite în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Rusia și Turcia au semnat, în 1849, Convenția de la Balta-Liman care prevedea: reintroducerea Regulamentelor organice, numirea domnitorilor de către Turcia și Rusia pe o durată de 7 ani și înlocuirea Adunărilor cu divanuri ad-hoc alcătuite din boieri numiți de domn. Au fost numiți domnitori, cu un nou statut de funcționari otomani, Grigore Al. Ghica în Moldova și Barbu Știrbei în Țara Românească. Aceștia au continuat însă reformele modernizatoare, asigurând în preajma unirii, instituții statale paralele, echivelente, ușor de contopit la 24 ianuarie 1859.

După înfrângerea revoluțiilor, o parte din participanți au plecat în exil unde au militat pentru unirea românilor într-un singur stat și au făcut cunoscută problema românească în presă și în rândul oamenilor politici din Franța, Anglia și statele italiene. Domnitorul Moldovei a permis revenirea revoluționarilor în țară, aceștia organizând o mișcare unionistă (au creat asociații și au înființat reviste care militau pentru unire).

În urma războiului ruso-turc, 1853-1856 are loc Războiul Crimeei, care se încheie cu înfrângerea Rusiei. În anul 1856, Marile Puteri: Franța, Anglia, Rusia, Turcia, Austria, Prussia, Sardinia s-au întrunit la Congresul de Pace de la Paris pentru a discuta pacea dintre ruși și turci. La propunerea Franței, s-a pus pe ordinea de zi și problema Principatelor. Turcia și Austria se opuneau unirii, Anglia a avut o atitudine neutră, iar celelalte state erau favorabile. În Tratatul de Pace de la Paris (1856) adoptat, exista o secțiune separată pentru Principatele Române, care cuprindea: desființarea protectoratului rusesc și trecerea sub garanția colectivă a celor șapte Mari Puteri, Rusia cedează Principatelor trei județe din sudul Bsarabiei (Cahul, Ismail și Bolgrad), convocarea unor Adunări ad-hoc, prin care românii să fie consultați cu privire la organizarea țării și a unirii.

Proiectul Adunărilor ad-hoc a fost prezentat reuniunii de la Paris din 1858 și prevedea: unirea Principatelor într-un singur stat cu numele de România, conducerea să fie preluată de un prinț din familie europeană, respectarea autonomiei țării și trecerea sub garanția colectivă a celor șapte puteri. Reuniunea Marilor Puteri adoptă un act numit Convenția de la Paris (1858) care va avea rol de constituție pentru Principate. Aceasta prevedea: unirea Principatelor într-un stat, numit Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei, cu domni separați, cu câte o Adunare fiecare, instituții comune stabilite la Focșani, Comisia Centrală și Înalta Curte de Justiție și Casație; puterile în stat să fie: puterea legislativă, puterea executivă și puterea judecătorească; domnul să fie ales pe viață, Adunarea să fie aleasă prin vot pe 7 ani; se mai prevedeau drepturi și libertăți cetățenești și desființarea privilegiilor.

Cu toată opoziția Marilor Puteri, românii au reușit realizarea unirii, profitând de faptul că în Convenția de la Paris nu se specifica interdicția ca aceeași persoană să nu poată ocupa funcția de domnitor în ambele principate. Principalele evenimente care au dus la realizarea unirii au evoluat astfel: la 5 ianuarie 1859, Al.I. Cuza este ales domn în Moldova de către Adunare; la 24 ianuarie 1859 Cuza este ales domn și în Țara Românească (cu unanimitate de voturi); în martie 1859 are loc o nouă Conferință la Paris unde cinci din Marile Puteri recunosc inițial dubla alegere a lui Cuza, pentru ca ulterior să se alăture Austria și Turcia. Astfel domnitorul Al.I. Cuza dobândește autoritatea necesară pentru a trece la desăvârșirea unor reforme aflate în așteptare, pentru modernizarea statului român. În anul 1860, domnitorul hotărăște unificarea Adunărilor și guvernelor, deci realizarea unei uniri depline.

La Conferința de la Constantinopol din 1861, Marile Puteri recunosc unirea deplină doar pe timpul lui Cuza, gest care va fi considerat un amestec brutal în treburile tânărului stat român. Totuși, Cuza va merge hotărât înainte pe calea reformelor progresiste. În ianuarie 1862 este alcătuit primul guvern unic, condus de conservatorul Barbu Catargiu. Adunările se reunesc la București, care devine capitala României. De fapt, Cuza continuă realizarea principalelor puncte ale proiectului pașoptist. În viața politică s-au format două ,,grupări politice”, provenite din Partida națională: conservatorii, reprezentați de marii proprietari funciari, și liberalii (foști revoluționari din 1848). Liberalii și conservatorii nu erau încă partide politice în adevăratul sens al cuvântului, dar aceste grupări erau reprezentate de personalități care aveau în comun aceleași vederi privind organizarea statului.

Proiectul de modernizare gândit de domnitorul Alexandru Ioan Cuza cuprindea rezolvarea a două probleme fundamentale ale societății românești: împroprietărirea țăranilor și extinderea dreptului de vot. Cuza a colaborat la întocmirea acestui program cu liberalii moderați, deoarece liberalii radicali doreau limitarea la minim a puterii președintelui. Conservatorii erau ostili reformelor inițiate de Cuza, și totuși primul guvern a fost conservator, în frunte cu Barbu Catargiu (1862). Acesta refuza realizarea reformei agrare și prin discursul rostit în Adunare și-a exprimat opoziția înverșunată, chiar cu prețul vieții. În aceeași zi el a fost asasinat, cazul fiind până astăzi un mister.

Cel mai important guvern a fost cel liberal moderat condus de Mihail Kogălniceanu (1863-1865), în timpul căruia s-au realizat marile reforme: legea secularizării averilor mânăstirești (1863), reforma agrară (1864), legea instrucției publice (1864): învățământul primar devenea gratuit și obligatoriu. Se înființează universitățile din Iași (1860) și București (1864) și se adoptă Codul civil și Codul penal (1865).

Anul 1864 a marcat o cotitură în domnia lui Cuza. Datorită faptului că Adunarea a refuzat să adopte legea rurală, domnitorul a procedat la dizolvarea acesteia, definită ca o lovitură de stat. În aceste condiții Cuza supune votului popular o nouă constituție și o nouă lege electorală. Noua constituție era numită ,,Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris” și prevedea puteri foarte mari domnitorului, atât executive cât și legislative. Cuza a reușit, prin negocieri dificile, să obțină recunoașterea schimbării constituționale de către puterile garante, dar i-a îndepărtat pe toți oamenii politici de domnitor. În aceste condiții, domnitorul a fost silit să abdice, în februarie 1866, de către o alianță alcătuită din conservatori și liberali radicali, intrată în istorie sub numele de ,,monstruoasa coaliție”. Singura idee comună care le-a unit a fost înlăturarea lui Cuza. După abdicarea lui Cuza, puterea a fost preluată de o Locotenență domnească alcătuită din trei persoane.

Domnia lui Alexanmdru Ioan Cuza a pus bazele statului român modern deoarece în această perioadă au fost create sau reorganizate o serie de instituții fundamentale: armata națională, universitățile, Arhivele Statului, Curtea de Conturi, CEC-ul. S-a introdus sistemul metric și greutăți, s-a creat moneda națională, leul, s-a adoptat o legislație modernă în multe domenii. România a deschis agenții diplomatice în străinătate, fapt care a făcut ca suzeranitatea otomană să fie aproape formală.

Mica Unire de la 1859, înfăptuită sub Alexandru Ioan Cuza, constituie preludiul la evenimentul epocal din viața românilor, realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, dorință de veacuri a poporului de a avea o Românie Mare.

 

Autor Col.(r) dr. ing. Avădanei Constantin 19 Ianuarie 2017, 18:34 Atitudini
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii