Civilizatii solare în Timp si Spatiu

De Redactia 26 Iulie 2014, 15:21 Atitudini
M-am nascut si am crescut într-o familie crestina unde valorile omenesti începeau cu dragostea pentru Dumnezeu si respect pentru aproapele. ”Iubeste-ti parintii, fratii, ca pe tine însuti si pe Dumnezeu mai presus de toate!”.

Raspândirea neamului românesc

Ascultam seara, înfiorati, povestiri adevarate despre raspândirea neamului românesc. Era firesc sa înteleg ca tot frati buni sunt si ”ungurii” din Câmpia Tisei, chiar daca multi au uitat limba stramoseasca (româna), tot frati erau si cei din sudul Dunarii, acolo unde traia neamul eroic al lui Baba Novac, ajutor de nadejde pentru Mihai Viteazul.

Frati erau si cei din nordul întunecat al Carpatilor Padurosi, din Bucovina si Maramuresul Voievodal. Tot frati erau si moldovenii de peste Nistru si Nipru, pâna departe - getii de la Tyras-Nistru - fiind cu totii supusii lui Burebista.

Portretul moral al poporului român
Parintii ne învatau ca trebuie sa-ti ajuti aproapele si sa ai încredere în dragostea lui Dumnezeu, ca doar dragostea este cea care încalzeste sufletele oamenilor, facându-l pe cel care are sa ofere de bunavoie haina celui care sufera si are nevoie de ea.

Mi-am alcatuit în suflet un portret moral al românului - portretul poporului meu: blând, îngaduitor, saritor la nevoile aproapelui, pastrator de datini si obiceiuri, cald si iubitor cu oamenii si animalele.

”Prietenie fara frontiere”
M-am gândit ca ar trebui sa fie un pod de ”prietenie fara frontiere” între oameni - învatând unii de la altii lucruri frumoase si utile, ca tuturor sa le fie mai bine, iar Pamântul sa devina o Gradina a Tineretii si Iubirii. Pare utopic astazi acest vis, dar nu si pentru cei care pot avea un ideal înalt.

In satul ardelean al bunicilor mei, usile nu se închideau niciodata. Când matura era asezata de-a curmezisul portii atunci nimeni nu intra stiind ca gazda lipseste. Si nimeni nu era bucuros sa se atinga de avutul celuilalt si daca, copii fiind, ne atingeam de un fruct din gradina cuiva, ni se spunea: ”Ai luat cutare lucru de la vecinul cutare. Te rog sa duci de doua ori de la noi si sa-i spui sa te ierte!”. Si se interesa anume daca ai facut asa, cerându-i vecinului sa primeasca dublu pentru copilul neascultator si sa-l ierte.

E asa de greu sa concepi astazi defaimarea si intrigile de tot felul tesute în jurul poporului tau - oportunitatea unora de a se îmbogati din munca celorlalti era o anomalie în satul arhaic, pastrator de legi si datini.

Din lumea portretelor celor mai dragi eroi din istoria neamului, chipuri de voievozi luptatori pentru dreptate, mi-au ramas în inima: Stefan cel Mare si Sfânt, Matei Corvinul, Vlad Tepes, Mircea cel Batrân, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Dimitrie Cantemir. Istoria are cronicari si legende transmise din generatii, duios si tainic.

Basarabia, pamânt românesc

Am aflat astfel ca în 1711 Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei pe scaunul de
domnie al legendarului Stefan cel Mare, a încheiat un tratat de alianta cu tarul Petru I al Rusiei. 20 de ani isi petrecuse Dimitrie Cantemir, capuchehaie si zalog domnesc pentru parintele si fratele sau Antioh; era necesar doar un semn de ”necredinta” din partea acestora si capul lui Dimitrie s-ar fi rostogolit în colbul drumului.

Se va fi înfiorat în repetate rânduri, Dimitrie Cantemir, privind dramaticele executii ale celor care-si ridicau capetele pentru libertate, fiul de domnitor era înfiorat la gândul ca pe lânga robi, aur si care încarcate cu bucate, tarile subjugate trebuiau sa-si trimita si copiii sa moara pentru sultan.

Cel care scrisese ”Incrementa atque decrementa aulae othomanicae” (”Cresterea si descrestea Imperiului Otoman”) studiase temeinic fenomenul expansiunii visând în sufletul sau sa ajunga sa scuture jugul acelei împaratii viclene si nedepte. Cel care era considerat unul dintre cei mai mari umanisti ai Europei îsi cauta un aliat puternic si curajos, credincios cuvântului dat, credincios ca si el ortodoxiei.

Petru I era considerat un spirit înnoitor, un monarh luminat, cu el face Cantemir alianta contra dusmanului comun ce ameninta întreaga Europa. Acordul de fratie între rusi si moldoveni, aflat în Germania, la Berlin, nu prevede ca Rusia sa aiba pretentii teritoriale asupra Moldovei crestin-ortodoxe. Lupta de la 1711, la Stanilesti, a fost un dezastru pentru români si rusi, deopotriva.

Luând calea exilului, Dimitrie Cantemir a ramas alaturi de Petru cel Mare, prin cultura sa vasta si prin prietenia sa fiind consilierul intern al Imparatului, prin activitatea sa a raspândit faima imperiului rus.

Cu pricepere si migala, Cantemir a lucrat la cartografierea tuturor tinuturilor rusesti în sistem mercator, colectia sa de harti în latina uimeste si azi prin exactitate, impresioneaza prin bogata documentare, pentru cunoscatori fiind un adevarat tezaur aflat în Arhiva Cabinetului lui Petru cel Mare, la Petesburg.

Români de valoare în istoria Rusiei
Cronicile vremii redau imagini de români care, prin priceperea si devotamentul lor, prin talent, au contribuit la dezvoltarea culturii ruse sau au luptat cu eroism, alaturi de rusi, pentru libertatea Rusiei.

Mihai Frunza, geniu militar al Armatei Rosii, mort în 1925, la 40 de ani, este cel al carui nume l-a purtat capitala sovietica Kerkiza (Frunze) si Academia Militara U.R.S.S.

In 1796, la Dubasari, s-a tiparit primul volum de versuri în limba româna (originale si traduceri de Ion Cantacuzino) iar în Istoria literaturii ruse se mentioneaza faptul ca poezia ruseasca moderna începe cu Antioh Cantemir.

Se stie ca Petru Movila, mitropolitul român al Kievului, este întemeietorul  Academiei rusesti, iar calugarul român Paul Berânda este întemeietorul lexicografiei rusesti. Un român, Turcu, este autorul codului penal rusesc, iar Mihail Volosaninov (Românul) este organizator al Ministerului de Externe rus.
 
In 1854 se stingea, la Odesa, Al.Sturza, filozoful religiilor, iar Nicolae Donici întemeiaza în 1908, la Dubasarii Vechi, ”Observatorul de astronomie fizica”.

Românii - factori de statornicie si echilibru în Rusia
Caracterul si talentul românesc, prezenta românilor, a fost un factor de statornicie si echilibru în dezvoltarea Rusiei. Rusul Pavel Sumarkov mentioneaza ca în 1799, la Tiraspol, Dubasari, Malaiesti, Oviodiopol, majoritatea locuitorilor transnitreni erau moldoveni. Majoritatea transnistrenilor fiind români, ei vor fi mâna de lucru la ridicarea Odesei, dar si printre fruntasii locali.

Banulescu, românul, este cel care sfinteste temelia orasului Odesa si contribuie la planul de organizare a orasului. Cronicile timpului mentioneaza, de asemenea, faptul ca ciobanii din Ardeal puteau fi gasiti în Crimeea, la Marea de Azov, pâna în Caucaz si Dombas.

Departe de locurile natale, dorul de casa devenea adesea chinuitor. Astfel, se mentioneaza faptul ca diplomatul Milescu Spatarul, trimis în îndepartata China, le cerea la popasuri cazacilor sa-i cânte ”Dunare, Dunare”. Se spune despre el ca a fost învatatorul lui Petru cel Mare, iar moldoveanul Dimitrie Cantemir era prietenul cel mai apropiat si consilierul de taina al Imparatului.

Incalcarea tratatelor fratesti - Lacomia
Se stie ca în 1772 rusii ajung la Bug, în 1792 la Nistru, iar în 1812 se instaleaza pe Prut. Tratatul de alianta si fidelitate dintre armata rusa si moldoveana nu prevedea lacomia rusilor, nici ocuparea teritoriilor fratesti si supunerea populatiei românesti.

Uitând traditiile frumoase dintre prieteni si vecini, urmasii lui Petru I s-au înteles cu sultanul turc asupra jerfirii Basarabiei asa cum, acelasi sultan, ofera abuziv austriecilor Maramuresul si Bucovina (acum în componenta Ucrainei). In 1939 are loc pactul Ribbentrop-Molotov ce prevedea din nou acapararea Basarabiei române de catre rusi. La Malta-Yalta altii decid soarta popoarelor fara a le cere, cel putin, parerea.

Primul lucru facut de rusi, care uitasera cât bine le-au facut lor românii, a fost sa se interzica scrierea latina, iar rusificarea Basarabiei a fost urmatorul pas. In 1905, deputatul rus Novicov, convins de nedreptatea care li se facea românilor, a cerut în Duma de la Sankt Petesburg carti si scoli pentru populatia româneasca. I s-a raspuns cu cinism ca ”nu mai e nevoie, populatia fiind deja rusificata. Oricum acesti locuitori tot n-ar mai întelege româneste”.

Mitul pastorului mioritic
Imi vin în minte versurile poetei Leonida Lari care ilustreaza aceeasi tema cu strabuna ”Miorita”:

”Se vinde Tara, piata se întinde
Pe teritorii zdrumicate bine,
Se vinde Tara, la mezat se vinde
Prin semnaturi de-acasa si straine”.

Un sacrilegiu, act de profund dispret pentru orice valoare morala. Crima este pusa la cale ”la apus de soare” - deci în taina, ca sa nu-si faca probleme de constiinta. Crimele de taina, ascunse chiar de Ochiul Divinitatii. O tara ortodoxa face pact cu Diavolul pentru a ucide un confrate de aceeasi credinta:

”C-are oi mai multe
Mândre si cornute
Si cai învatati
Si câini mai barbati”.

Ce metaforica este descrisa lacomia, cruzimea, invidia, dorul de a obtine bunul altuia ca pe o prada ce ti se cuvine! Cât de diferit de traditia de omenie a românilor, de modul în care am respectat noi, mereu, prietenia, fratia! Sigur, crima din ”Miorita” e planuita, mereu, de doi complici; invidie, lacomie, sadism.

M-am întrebat adesea de ce avea nevoie Rusia de câmpiile Basarabiei când avea în fata nesfârsite stepe întise pe doua continente? Atunci când iti arde casa chemi în ajutor un vecin bun, un prieten apropiat sa stingeti împreuna incendiul. Cazul lui Cantemir! Dar vecinul nu pleaca pâna nu-ti goleste casa ducându-ti bunurile pe care trebuia sa le salveze, omorând si copiii!

Un alt caz dictat tot de neomenie si lacomie exacerbata, de cruzime si nerusinare sfidatoare: tezaurul dat în pastrare în vremuri de razboi, de incertitudine si restriste; ”Prietenul la nevoie se cunoaste” crede poporul român pe buna dreptate.
Ai avut încredere într-un prieten pe care l-ai crezut cinstit, leal. Ce nevoie are un stat puternic de bogatiile mele când are atâtea comori? Astepti cu demnitate sa ti se restituie bunul încredintat dar prietenul se comporta tâlhareste, cautându-si complici la crima, pentru a se face stapân peste ceea ce i-ai încredintat.

Ca un raspuns la reflexiile acestea, poezia lui Leonida Lari pune degetul pe rana. Il întreaba pe devotatul Cantemir, prieten cu Petru cel Mare:

”Iubite printe, amic cu Rusul Petru
Gânditu-te-ai vreodata-n strainie
Ca noi vom pierde-ncet cu milimetru
Moldova prin ruseasca amicitie?

Ilustre carturar din alta vreme
In nostalgia ta tânguitoare
Citit-ai printre carti si teoreme
Si testamentul lui Stefan cel Mare?”

Crucificarea Basarabiei
Numeroase sunt documentele care descriu suferintele Basarabiei rusificate. Atunci când ADEVARUL DEVINE MINCIUNA si MINCIUNA ADEVAR nu mai exista carare luminata iar grupul Ilascu e condamnat.

In lumea paianjenului, ce-si tese cu abilitate pânza, domina aceeasi cruzime: inoculeaza veninul ca sa paralizeze creierul apoi actioneaza nestingherit, linistit, stapân pe situatie. Exista în lume politici sado-masochiste ce induc victimei virusul auto-culpabilizarii; când victima îsi pierde respectul de sine, criminalul e satisfacut pe deplin. Succesul lui este asigurat fiindca nimeni nu mai lupta, organismul e paralizat.

Ion si Doina Aldea Teodorovici au primit numeroase alerte telefonice, amenintari asupra a ceea ce urma sa li se întâmple. Vina lor: constiinta de neam, libertate, suveranitate. Erau în România, la 49 kilometri de Bucuresti. Era noapte (orele 2,30). (Cât de mult iubesc asasinii noaptea!). Un ”ciudat” accident pune capat vietii cântaretilor. Sunt zdrobiti de greutatea masinii si de prabusirea copacilor de pe marginea drumului în timp ce, în fata, soferul si însotitorul sau nu au nici o zgârâietura macar.

Poetul Dumitru Matcovski are acelasi accident straniu. Niciodata nu va mai putea scrie! Are aceeasi vina, vina de a visa ziua Eliberarii patriei strabune. In conditii similare se petrece si accidentul marelui poet Grigore Vieru, prevazut: amenintari repetate, cinice. Multiple plagi toracice, intracraniene, plamânii zdrobiti, poetul rezista pâna a doua zi.

Aceste lucruri nu erau posibile fara evidente tradari de tara. În saptamânile ce preced moartea si învierea Domnului nu pot sa nu ma gândesc la tradatorii Basarabiei. Oare la ce i-au servit lui Iuda cei 30 de arginti dupa ce l-a dat mortii pe cel care atât de mult îl iubise încât l-a hranit la ”Cina cea de taina”, spalându-i picioarele? Oare tradatorii se pot bucura în tihna de foloasele vremelnice pe care le-au obtinut din crima?

Românul, prin constructia lui celesta, e departe de uneltiri, viclenie, invidie, crima. Sufletul lui e curat, luminos. Prin crimele dezlantuite asupra bietei Basarabia, parca întregul Pamânt este desacralizat.

”Vom trai mereu asa cum gândim si actionam” spune învatatul Henry David Thoreau. ”Gândul este sculptorul care te face persoana care vrei sa fii”. Ar fi necesar sa învatam marea lectie de întelepciune a lui Mos Ion Roata la Unirea Principatelor Române. Un manunchi de nuiele, luate împreuna, nu pot fi frânte dar separate, fiecare, sunt usor de distrus.

Ne ramân în suflet sunetele vocii poetilor Reîntregirii, iar versurile lor nu se pot sterge, au trecut dincolo de moarte, în Eternitate si ne învaluie ca niste raze binecuvântate:

”Strain credeam ca sunt
In lumea aceasta
Doamne Isuse
Atunci când
Doar bratele mamei
Pe pamânt coboram
Dar ai intrat!
Tu
In noaptea durerilor mele
Iluminându-ma
Inima lumii întregi
Bate
Iata, la mine în piept”
(Grigore Vieru)

Ne gândim la multiplele drepturi si privilegii acordate tuturor minoritatilor de la noi, unele chiar fara a se osteni sa le ceara! Ar fi fost mai util sa se negocieze aceleasi drepturi si privilegii cu toti cei care stapânesc în teritoriile lor minoritati de români. Acest lucru este adevaratul înteles al prieteniei. Participarea acestora în cele mai înalte foruri, dreptul de autodeterminare, scoli si carti, universitati în limba româna, teatre, scoli, biblioteci - cum am oferit noi altora.

Neexistând toate acestea, unde e civilizatia si democratia pe care unii pretind a le avea? Ca sa faca lobby de defaimare? De ce poporul român este defaimat? De ce nu ne-am reluat numele de daci, patria noastra strabuna fiind Dacia? Cui îi convine confuzia rrom,rromani, român, românesc = tâlhar?

Calatori straini despre România
Arheologul american W. Schiiller considera ca, din timpuri stravechi, tara noastra a fost leaganul civilizatiei mondiale. ”Civilizatie si istorie au început acolo unde locuieste azi, neamul românesc”.

Un alt celebru arheolog american, Michael Robinson, profesor la Universitatea din Ohio, a facut cercetari în apropiere de Insula Serpilor în Marea Neagra. ”In cercetarile mele m-am bazat mult pe textele mistice care arata ca toate civilizatiile îsi au radacinile pe teritoriul patriei dumneavoastra si am avut acces la toate descoperirile facute în România în acest sens, descoperiri de care românii nici macar n-au auzit”.

Numeroase sunt descoperirile arheologice pe care le-a facut în apropierea Insulei Serpilor, aparatura a înregistrat niste constructii ciclopice stranii si piramide ce par de neînchipuit pentru zilele noastre.

E. Reches ”Noua geografie universala, 1875, considera acelasi lucru: ”Dar în ciuda puhoaielor si vâltorilor care, în diferite epoci au inundat populatia acestei tari, românii, datorita probabil culturii superioare pe care o mosteneau de la stramosi, pe care o pastrau în stare latenta, s-au salvat întotdeauna din potop chiar si atunci când pareau înghititi de ape”.

Impresionante dezvaluiri ale celor mai de seama cercetatori!.

prof. Violette Chereches

 

Autor Redactia 26 Iulie 2014, 15:21 Atitudini
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate