Cine îşi permite să profaneze o cruce de eroi aviatori?!

Evenimentele sângeroase din decembrie 1989 au lăsat multe enigme pentru români şi urmaşii lor. Una din acestea este legată de doborârea elicopterului IAR-330, nr. 72 din Regimentul 58 elicoptere Sibiu. Echipajul acestuia era format din: mr. Nicolae Tudor-pilot, cpt. Victor Motica - pilot secund şi maistru militar cl. a III-a Nicolae Galaftion, mecanic de bord.

Modul în care s-au desfăşurat evenimentele a fost consemnat de Valentin Vasilescu (romanian .ruvr.ru/2012) în „Din culisele revoluţiei române - Partea a II-a” şi în volumul lui Babiţchi Mihai, Revoltă în labirint. Decembrie 1989, Editura BAB, Alba Mia, 2010.

Succint voi prezenta acţiunea criminală:

În seara zilei de 23 decembrie 1989, echipajul primeşte ordinul transmis de Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului din Capitală de a se deplasa la Deva . Nu li se precizase misiunea. Ajunşi la destinaţie, elicopterul este alimentat cu combustibil. Li se aduc „pasagerii” respectiv, pe generalii Constantin Nuţă (şeful Inspectoratului General al Miliţiei) şi Velicu Mihalea (adjunctul lui Nuţă) care sunt îmbarcaţi în elicopter si legaţi cu cătuşe şi sfoară de scaune. Primesc misiunea: vor zbura de-a lungul văii Mureşului, cu farurile stinse, în zona Blandiana vor vira la dreapta spre Sibiu, apoi, de aici vor trece Carpaţii la Bucureşti, cu cei doi „duşmani ai poporului”

Între timp, în Capitală, se dezlănţuie acţiunea „teroriştii”. Generalul Nicolae Militaru (anchetat anterior de g-lul Nuţă şi col. Gheorghe Trosca în dosarul „Corbii”-1978, scurgere de informaţii către sovietici n.n) preia comanda Armatei. Trosca împreună cu grupul său este chemat în seara zilei de 23 decembrie în faţa sediului Ministerului Apărării Naţionale şi împuşcaţi. Pe trupul acestuia, decapitat ,au pus o inscripţie ca fiind „terorist”. Urma Nuţă. Acesta fusese la Braşov în reprimarea mişcării muncitoreşti din noiembrie 1987 iar apoi, la Timişoara s-a ocupat de recuperarea cadavrelor de pe stradă, transportarea şi incinerarea în cel mai mare secret la crematoriul Cenuşa din Bucureşti. La el avea documente secrete. S-a dat ordin ca nici un mijloc de zbor să nu decoleze de pe aerodromurile României iar dacă vor exista, acestea să fie doborâte imediat.

Elicopterul decolează la ora 19.40 de la Deva şi urmează cursul Mureşului. Trupele terestre şi cele ale apărării antiaeriene din zonă au primit ordinul de deschidere a focului împotriva ţintelor aeriene. În zborul său, elicopterul a zburat şi peste UM.01496 Blandiana. Militarii acestei unităţi fuseseră avertizaţi că va veni spre ei un elicopter cu terorişti. Comandantul unităţii a dat alarma. Şi-a dispus militarii pentru a combate inamicul aerian, în această situaţie, 12 cartuşe de 7,62 mm, reuşesc să atingă rezervoarele elicopterului şi prin scaune , echipajul. Acesta i-a foc şi în jurul orei 20.00 de prăbuşeşte în flăcări, făcând explozie, deasupra viilor, dinspre pădurea Mamut din Alba Iulia. Cei veniţi la fata locului au constatat decesul celor cinci aflaţi în elicopter, arşi de vii.

Au trecut mulţi ani de la acest tragic eveniment. Memoria celor trei membrii ai echipajului a fost imortalizată pe un monument: o cruce de marmură albă care are semnul „Victoriei” în partea superioară, apoi jos, înscrisul: „lt.col. post mortem Tudor Nicolae, mr. post mortem Motica Victor şi slt. post mortem Nicolae Galaftion. Dumnezeu dă-i odihnească!”

Am privit cu emoţie crucea şi m-am gândit, o clipă, la drama celor trei aviatori, sacrificaţi de un general dornic de răzbunare. M-am gândit la toţi cei care sub Tricolor, atunci în decembrie 1989 şi-au făcut datoria, unii sacrificându-şi viaţa.

Dar, am fost şi mâhnit, în spatele crucii, iniţial, a fost pusă şi o jumătate din pala elicopterului căzut. Mâini rele, de oameni iresponsabili, au dat cu barosul, au spart betonul şi au tăiat pala, furând-o. Nişte nemernici care trebuie găsiţi şi aduşi în faţa justiţiei pentru profanare.

Glorie veşnică celor trei aviatori sacrificaţi pe altarul „aşa zisei revoluţii române”!

col.(r) Constantin C. GOMBOŞ

Sursa: revista Dacoromania, nr. 71