Calvarele Romaniei si armatei sale in anii celui de al doilea razboi mondial (IV)

De col (r) Vasile Miron 20 Iunie 2013, 05:55 Atitudini
Dar calvarele Romaniei si ale armatei sale se accentueaza. Un episod tragic cu care continua decapitarea Armatei Romane, dupa capturarea celor circa 175.000 de militari romani in Moldova peste data de 24 august 1944, il constituie martiriul de la Oarba de Mures unde au cazut eroic peste 11.000 de ostasi romani din Diviziile 9 Infanterie si 11 Infanterie instructie, pe un front de numai 400 metri, fara sprijin de artilerie si de aviatie.

Solutia de a ataca frontal “Dealul Sangeorgiu” ne-a fost impusa de Comandamentul sovietic, general Trofimenco, caruia i se subordona Armata 4-a romana; acesta fie ca urmarea o razbunare pe romani dupa patru ani de lupta impotriva URSS fie ca nu avea incredere in noi. Acest masacru este si o consecinta a modului cum a fost facut actul de la 23 august 1944.

In aceasta localitate de pe Mures s-a facut si un joc politic. A fost, poate, o incercare a rusilor de a o rupe cu Romania, de a-i demonstra neloialitatea si incapacitatea militara desi contrariul acesteia fusese dovedit in luptele de pana atunci.

In plus, Oarba de Mures poate fi si o provocare. Daca nu ne supuneam am fi pierdut dreptul de a fi a patra putere militara participanta la infrangerea Germaniei, am fi pierdut dreptul de a ne numi aliati, am fi pierdut dreptul nostru istoric asupra Transilvaniei. Comandamentul roman care a condus trupele la acest macel neprevazut a inteles marea miza politica a momentului iar ostasii cazuti la Oarba de Mures sunt martiri ai neamului.

Ridica multe semne de intrebare si faptul ca impotriva trupelor romane, care atacau in valuri dealul Sangeorgiu, au atacat si membri ai unei organizatii fascisto-teroriste si diversioniste maghiare din Rangyos-Garda (Garda Zdrentarosilor), imbracati in uniforme ale Armatei sovietice, voluntari in aceasta armata.

Aceasta organizatie a luat fiinta in toamna anului 1918 care, impreuna cu alte multe organizatii similare din Ungaria, in toata perioada interbelica si-a trimis agenti spioni in Romania iar in septembrie 1944 au actionat impotriva unui Detasament roman constituit dintr-o companie de voluntari comandata de un ofiter de rezerva roman, tatal pictorului Virgil Almasan, trimis cu misiunea de a manevra pe flanc Dealul Sangeorgiu. Acest detasament a fost nimicit in intregime intre linii de catre Garda Zdrentarosilor, fiind atacat din spate.

Luptele si masacrele de la Oarba de Mures pot constitui si un adevarat “KATIN” pentru Armata Romana reprezentand pentru noi ceeace a reprezentat padurea Katin din Ucraina unde au fost impuscati, de catre rusi, ofiterii polonezi prizonieri.

Dupa masacrul de la Oarba de Mures, o Katiusa a executat, timp de trei ore, foc asupra Dealului Sangeorgiu si cei ramasi din trupele noastre au cucerit cota si dealul intr-o zi si o noapte. Situatii similare celei de la Oarba de Mures, in care trupele noastre vor fi nevoite sa actioneze fara sprijinul armamentului greu organic, vor fi frecvente pe toata durata razboiului.

Daca in cea de a doua parte a razboiului, cel din vest, Romania dispunea in organica Armatei sale de un Detasament blindat, ca mare unitate, cu un efectiv de 1027 militari si 79 de tancuri si autotunuri si de un Corp aerian, incepand cu 9 septembrie acestea vor intra si vor actiona in subordinele Armatei sovietice fara a mai sprijini trupele romane.

Pierderile materiale ale Detasamentului blindat, devenit regiment datorita acestor pierderi (Regimental 2 care de lupta), pe toata durata razboiului, sunt deosebit de mari, el pierzand din cele 79 de tancuri si autotunuri, 77.

Calvarele Romaniei continua. Dupa eliberarea orasului Carei si a intregii Romanii de sub stapanirea fascista, generalii romani au considerat ca nu trebuie repetata greseala savarsita in vara anului 1941 prin trecerea Nistrului si ca soldatul roman nu avea nici un interes sa lupte dincolo de hotarele tarii.

Opinia aceasta se radicalizeaza si cuprinde categorii tot mai largi de militari de toate gradele pe masura ce ecoul jafurilor si terorii exercitate de trupele sovietice asupra celor ramasi acasa si asupra institutiilor sociale din tara patrund pana in primele linii ale frontului afectand negativ moralul luptatorilor.

Mai mult, comandamentele sovietice au interzis armatei romane sa-si organizeze colectarea si aprovizionarea cu subzistente pentru luptatori si cai atat pe teritoriul Transilvaniei, Ungariei si Cehoslovaciei cat si completarea din tara a pierderilor in luptatori, munitii si materiale de razboi.

Mijloacele de transport pe calea ferata au fost rechizitionate in intregime la dispozitia trupelor sovietice si nu mai puteau fi folosite pentru nevoile armatei noastre ceeace a afectat grav capacitatea de lupta a trupelor romanesti.

In cele mai multe judete si orase din nordul Transilvaniei comandamentele sovietice au izgonit autoritatile romanesti, au dezarmat si izgonit politia si jandarmeria romana si, in multe locuri, au instalat autoritatile maghiare care au continuat sa ii persecute pe romani. Si aceste actiuni au ajuns la cunostinta militarilor de pe front.

Acestea au fost in linii generale imprejurarile in care comandantii trupelor romane erau obligate sa-si conduca subordonatii la Victoria finala asupra fascismului. Greutatile nejustificate impuse trupelor romane pe front au afectat atat capacitatea de lupta cat si moralul trupelor.

In urma unor asemenea actiuni antiromanesti deliberat create au fost victimizati multi comandanti romani care au luat calea lagarelor de razboi sovietice atat inainte de terminarea razboiului cat si a inchisorilor si lagarelor comuniste din tara dupa razboi.

Semnificativ in acest sens este cazul decapitarii Armatei 4-a romane la 2 martie 1945, aflata pe frontul din Cehoslovacia, cand comandantul armatei, general Gheorghe Avramescu, seful de stat major al armatei, general Nicolae Dragomir impreuna cu alti 36 de generali si ofiteri au fost arestati si au luat calea gulagului sovietic.

Dupa terminarea razboiului numerosi alti generali si ofiteri romani, cu mari merite pe front, au fost internati in inchisorile si lagarele comuniste din tara unde si-au gasit sfarsitul.

Dar orice tradare se plateste; primii care au platit-o destul de scump au fost generalii M. Racovita si Gheorghe Mihail, primul ajuns ministru de razboi iar al doilea sef al Marelui Stat-major, ambii facand parte din organismul militar care raspundea de deschiderea “Portii Iasilor”. Amandoi, impreuna si cu generalul Aldea, au fost intemnitati unde si-au gasit sfarsitul.

Dupa cum vedem elitele politice, culturale, militare romanesti au platit scump “mitul Occidentului” propagat de catre occident prin toate canalele mass-media, acestea, in conceptia noastra de azi, nu pot fi considerate altfel decat incurajari criminale la rezistenta in fata ordinii deja stabilite la Moscova, Yalta si Potsdam, ca toate aceste incurajari au vizat tocmai impingerea in mormant a celor ce le-au dat crezare.

Acelasi Occident ne trimite acum oamenii sai “sa ne invete” “unica democratie” din acele tari ai caror sefi ne-au vandut “in procentaje” Rusiei, ale acelor tari care isi trimit azi “misionari” sa ne crestineze de parca noi n-am fi crestini de doua mii de ani.

Privind retrospectiv, odata cu trecerea timpului, evenimentul de la 23 august 1944 si urmarile lui, se poate aprecia obiectiv ca alta ar fi fost soarta Romaniei si a elitelor sale politice, culturale, militare fara amestecul iresponsabil si criminal al fostului rege Mihai in desfasurarea evenimentelor de atunci si mult mai favorabila ar fi si azi imaginea Romaniei.

 

Autor col (r) Vasile Miron 20 Iunie 2013, 05:55 Atitudini
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate