Bătălia de la Sântimbru, 18 martie 1442

De Col.(r) dr. ing. Avădanei Constantin 06 Februarie 2017, 18:58 Atitudini

Iancu de HunedoaraAcum 575 de ani avea loc la Sântimbru una dintre cele mai sângeroase bătălii purtate de voievodul Transilvaniei, Iancu de Hunedoara, împotriva turcilor.

În prima jumătate a secolului al XV-lea coeziunea socială între locuitorii Transilvaniei a fost șubrezită de evenimentele majore care au avut loc în acea vreme. După cum este cunoscut, răscoala ţărănească de la Bobâlna (1437-1438) a avut drept urmare uniunea dintre marea nobilime şi cler, patriciatul săsesc şi conducătorii secuilor, cunoscută sub numele de Unio Trium Nationum. Răsculaţii au fost înfrânţi şi puterea nobililor s-a consolidat. Aceştia, în cazul unor invazii otomane (akânuri), se adăposteau în castelele şi fortificaţiile lor, restul teritoriului fiind lăsat fără apărare.

Un alt aspect important al istoriei Transilvaniei era discriminarea românilor, care nu se bucurau de drepturi politice, economice sau confesionale. Cultul ortodox nu era legal, iar cnejii români (chinezii, în documentele vremii), pentru a ajunge la rang nobiliar, trebuiau, pe lângă fapte de arme merituoase, să treacă la catolicism. Însuși sultanul Murad al II-lea, profitând de această situație, a întreprins o expediție împotriva Transilvaniei, în lunile iunie-iulie 1438. Acesta fiind ajutat și de oștenii munteni a lui Vlad Dracul.

Regatul apostolic al Sfântului Ștefan se afla într-un grav pericol. Imperiul Otoman își propusese să cucerească  Europa centrală și de vest, făcând dese incursiuni de jaf și pustiire peste teritorii din Serbia și Transilvania. O zonă vulnerabilă în fața turcilor s-a dovedit a fi Banatul Timișoarei, fiind lipsită de o apărare pe măsură. În aceste condiții Iancu de Hunedoara a fost numit (1438) ban de Severin, pentru a apăra linia Dunării, iar în anul 1441 a devenit voievod al Transilvaniei.

A fost un exemplu strălucit de comandant de oşti, provenind din familia românească a Corvineştilor, și care a respins atacurile otomanilor, aflaţi în plină expansiune. A câştigat o victorie împotriva beiului de Semendria, Ishak, lângă Belgrad (1441). Riposta nu s-a lăsat aşteptată. Comandantul garnizoanei otomane din Vidin, Mezid Bey, a organizat o expediție în toiul iernii, a pătruns prin surprindere cu akângii săi prin Țara Românească, pe Valea Oltului, în Transilvania. O parte din oaste s-a detașat cu scopul de a asedia orașul Sibiu, iar Mezid Bey a continuat pătrunderea pe Valea Secașului până la Sebeș, unde asediază cetatea din oraș. Potrivit surselor istorice, traseul urmat până la Sântimbru de oastea otomană ar fi fost prin culoarele dintre Sebeș și Mihalț, cu scopul de jaf și ditrugeri și continuarea traseului Alba Iulia-Deva.

În aceste condiții Iancu a proclamat mobilizarea generală, curierii au mers în toate colţurile voievodatului anunţând primejdia. Dispozitivul de luptă al turcilor, la Sântimbru, era dispus pe înălţimile de la apus de Mureş (aripa lor dreaptă), iar în sat, pe malul râului, se aflau aripa lor stângă şi rezervele de luptă. Deşi oastea voievodului nu era încă adunată, Iancu s-a decis totuşi să dea lupta. Confruntarea a avut loc la nord-est de Alba Iulia, în ziua de 18 martie 1442.

Potrivit izvoarelor istorice, oastea otomană cuprindea circa 80.000 de oameni. Iancu iese în faţa invadatorilor în apropiere de Alba Iulia. Adoptă tactica ofensivă şi atacă spre Sântimbru (jud. Alba). Otomanii contraatacă, sparg centrul oastei ardelene, şi o obligă să se retragă şi să se refugieze în cetate, pentru a cere noi întăriri și a relua lupta. În acţiune a fost prins şi ucis episcopul de Alba Iulia, Gheorghe Lepeş, care contribuise prin măsurile sale la izbucnirea răscoalei din 1437. În luptă și-a găsit sfârșitul și fratele mai mic al voievodului Iancu, Ioan Miles, care a fost înmormântat în catedrala romano-catolică din Alba Iulia.

Sursele istorice, relatează modul în care episcopul și-a pierdut viața. Fiind primăvară, apele râului Ampoi au crescut peste măsură și era aproape imposibilă traversarea de către luptătorii care se refugiau după luptă. Podul peste râu nu putea face față aglomerării și, în aceste condiții, episcopul echipat cu armură greoaie, a hotărât traversarea călare pe cal. La contactul cu apa rece calul a avut momente de ezitare și episcopul a plonjat în apă. Din cauza armurii acesta nu s-a putut salva și astfel s-a înecat în apele vijelioase ale râului Ampoi.

Recurgând la chemarea generală la oaste, voievodul Iancu a primit ajutoare din comitate, de la secui şi saşi. O nouă luptă a avut loc la 22 martie, aproape de Sibiu. Cu efectivele mult întărite, oastea lui Iancu, însumând circa 10.000 de ostaşi, a atacat cu putere pe otomani. După o încleştare înverşunată de câteva ore între grosul oştilor, apărătorii din cetatea Sibiului, asediată de otomani, au atacat prin surprindere şi au reuşit să străpungă încercuirea, eliberând pe robii capturaţi, împreună cu aceştia au atacat flancul drept al lui Mezid Bey, iar oastea voievodului a atacat frontal şi flancul stâng al oastei otomane, care a fost nimicită în mare parte, în luptă a căzut însuşi comandantul oastei otomane, Mezid Bey, şi fiul acestuia.

Fugarii au fost urmăriţi de un detaşament condus de un fiu al lui Dan al II-lea, viitorul domn al Ţării Româneşti Basarab al II-lea (1442-1443). Se creau astfel premisele unei alianţe antiotomane între voievodul Transilvaniei şi domnul Ţării Româneşti şi ale trecerii de la un război defensiv, combinat cu puternice contraatacuri, la ofensiva împotriva Imperiului Otoman, într-o epocă în care acesta ameninţa însăşi existenţa statelor aflate la nord de Peninsula Balcanică.

În amintirea fratelui său Ioan Miles (Ioan cel Tânăr) căzut eroic în lupta de la Sântimbru, Iancu de Hunedoara reface biserica din această localitate, căreia îi adaugă un altar şi îi supraînalţă nava în stil gotic, prevăzându-i şi un sistem de apărare.

Bătălia de la Sântimbru are și o puternică semnificaţie de natură politică. După mulţi ani de la bătălia de pe şesul dintre Sîntimbru-Bărăbanţ-Alba Iulia, figura lui Iancu Corvinul apare în chip simbolic al unui vultur cu o aripă frântă, aşa cum era frânt atunci şi sânul cald al neamului din care îşi luase zborul îndrăzneţ.

 

Autor Col.(r) dr. ing. Avădanei Constantin 06 Februarie 2017, 18:58 Atitudini
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii