Stoicul

De Virgil Matei 27 Ianuarie 2018, 10:09 Atitudini

L-am întâlnit prima oară, în urmă cu mai bine de 35 de ani, fix pe trotuarul din rondoul Hipodromului, vizavi de Spitalul 3. Mic, prizărit, drept, de neclintit, cu fața-i veșnic lucitoare în bătaia soarelui ori a vântului. În unele ierni se făcea nevăzut, de parcă-l înghițea pământul. Mă înșelam. Cum dădea colțul ierbii, apărea și el, sfidându-i pe toți cei care-i ieșeau în cale, ducându-și mai departe viața solitară. Doar, cine știe cum, câte un câine mai pricăjit îi mai ținea tovărășie. Niciodată nu primea de pomană.

M-am împiedicat de el și azi, în plină iarnă, când mi-a ieșit în cale profitând de prognoza pozitivă a mersului vremii. M-a luat prin surprindere. La fel de înfipt, la fel de neam-prost. Dar și eu i-am răspuns pe loc: l-am gratulat, în timp ce-mi legam șireturile la bocanci, cu o înjurătură asortată cu alesături, descăpăcită din repertoriul nesecat al foștilor mei camarazi de la diribau.

Nu mi-a întors-o. Nici măcar nu s-a sinchist.
Trecătorii ocazionali nici ei nu m-au blamat. Ba, printre dinți, unii chiar m-au acompaniat, ușurându-se și ei de ceva invective la adresa lui.

De-acolo, de jos, ștuțul din țeavă, plantat în asfaltul din mijlocul trotuarului, în urmă cu cine știe câți ani, căci despre el e vorba, cu fața-i mereu zâmbitoare, aidoma stâlpului multimilenar din oțel de pe plaiurile mamei India, de care nu se atinge rugina, continuă să mă sfideze.

Dar, să știe și el: nici eu nu mi-am epuizat registrul cu înjurături…

 

 

Autor Virgil Matei 27 Ianuarie 2018, 10:09 Atitudini
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii