Sfera publică şi construcţia identitară

De Cătălina Stanciu 07 Iulie 2019, 20:24 Atitudini

Politicile democratice presupun implicarea în mod colectiv a indivizilor unei societăţi, cu privire la guvernare. Astfel, opiniile private devin opinii publice, care se formează în sfera publică, numită astfel de Jurgen Habermas. În secolul al XVIII-lea, ziarele din Anglia au început să ofere şi opinii, critici şi comentarii, prin urmare, putem plasa dezvoltarea sferei publice şi transformarea mass-media în intermediar între guvernaţi şi guvernanţi, la acea vreme.

Astăzi, mass-media este un intermediar între conducători şi cetăţeni. „Acest rol de mediator este general recunoscut, astfel că mass-media a devenit principalul mijloc de comunicare politică.”2 Campania electorală este mijlocul de propagandă prin care candidaţii pot influenţa votanţii să îi alegă. Nu ne-o putem imagina fără intervenţia ei, televiziunea având cel mai important rol. Majoritatea alegătorilor deschid televizorul mai des decât ziarul şi, cum încă există persoane care sunt alfabetizate cu ajutorul acestui mediu social, campania este transmisă pe înţelesul tuturor. Mass-media are rolul de a-i informa şi educa (juranlistul are rol de educator) pe cetăţeni şi de a crea o platformă publică prin care să poată transmit informaţii legate de activitatea instituţiilor unei societăţi.

Prin urmare, mass-media este necesară în scena politică şi din acest motiv i se acordă o foarte mare importanţă şi se investeşte foarte mult în ea. De aici şi termenul de „spaţiu mediatic”. Media are un rol foarte important în favorizarea comunicării dintre cetăţeni şi conducători, între care se stabilesc adesea raporturi conflictuale. Conducătorii pot transmite, prin mijloace media, opinii în ceea ce priveşte interesele societăţii. Prin urmare, mass-media are datoria de a explica şi promova, pe înţelesul cetăţenilor, acţiunile puterii, de a modifica sau a susţine un anumit comportament ideologic (de exemplu, în regimurile comuniste), să asigure circulaţia ideilor în favoarea unei cauze şi să privilegieze interesele cetăţenilor înainte de toate.

Laura Marcu consideră că mass-media a devenit o putere independentă întrucât rolul său important este acela de control în interesul cetăţenilor. Prin urmare, are un rol decisiv în ceea ce priveşte viaţa politică. „Noţiunea de «a patra putere» este utilizată de către mass-media din modelul liberal, care au capacitatea de a reprezenta toate poziţiile şi opiniile politice importante, fără a fi subordonate vreuneia dintre ele; toate puterile sunt obligate să recurgă la presă dar fără a o putea subordona.” Prin urmare, mass-media nu este o alternativă, este un necesar în orice acţiune politică, însă poziţia sa nu poate fi influenţată decât în cazul în care aceasta are un interes sau în cazul în care este folosită drept instrument al puterii.
În prezent, interesul cetăţenilor pentru politică a crescut datorită influenţei exercitate de mass-media. Explicate pe înţelesul lor, problemele de ordin politic au ajuns printre interesele omului de rând. Această tehnică a presei de a prezenta cât mai simplu o problemă ce vizează societatea, îi lasă impresia cetăţeanului că informaţiile îi sunt prezentate cât mai adevărat întrucât este capabil să le înţeleagă. În ceea ce priveşte cetăţenii care au cunoştinţe în politică şi sunt capabili să filtreze informaţiile, lectura ziarelor şi ascultarea radioului nu sunt doar alternative. Cert este că mass-media, consumată sub orice formă, implică publicul în viaţa politică.

Candidatul care comunică cu cetăţeanul prin intermediul mass-media trebuie să fie pregătit corespunzător pentru apariţiile sale. De cele mai multe ori, candidatul care şi-a construit o imagine atractivă a fost şi preferatul publicului. Candidatul care, deşi a fost mult mai instruit decât concurenţa sa, a afişat o imagine neîngrijită, vulnerabilă, şi-a pierdut alegătorii. Prin urmare, prezenţa contează mai mult decât pregătirea.

Comunicarea prin intermediul mass-media presupune atât o adaptare a vestimentaţiei, cât şi a discursului şi comportamentului. Imaginea pe care acesta decide să o afişeze trebuie să rămână constantă şi să răspundă cererilor publicului înainte de toate. În ceea ce priveşte look-ul, candidatul trebuie să îşi adapteze ţinuta, chiar coafura în funcţie de evenimentul la care ia parte. Apariţiile sunt pregătite în detaliu, de la modul de exprimare, la gesturile lipsite de orice formă de agresivitate sau agitare şi vocabularul care trebuie să conţină cuvinte cât mai simple şi uzuale.

De cele mai multe ori este întâlnită adresarea directă către fiecare telespectator care stă acasă, în faţa televizorului. Imaginea frontală este cel mai des folosită, însă în cazul candidatului care nu vorbeşte cu publicul, filmarea se face din profil. Nu doar privirea este îndreptată către public, ci şi discursul în sine. Subiectele discursului sunt stabilite înainte împreună cu consilierii în comunicare, iar posibilele teme abordate de adversari sau jurnalişti sunt anticipate pentru a formula răspunsuri cât mai potrivite. Cu toate că totul este planificat, confruntarea trebuie să se desfăşoare într-un mod spontan, care să atragă publicului.

Timpul acordat fiecărui candidat diferă în funcţie de mediul în care se desfăşoară dezbaterea. Argumentării i se acordă mai multă importanţă în cazul emisiunilor radio. În cazul emisiunilor televizate, candidatului i se poate negocia un timp, această sarcină revenindu-i consilierului. Cu toate acestea, accentul tindă să cadă de cele mai multe ori pe viaţa invitatului, de cele mai multe ori devenită subiect tabu, care interesează mai mult decât intenţiile în ceea ce priveşte cariera politică. Viaţa privată nu este însă lipsită de importanţă, aceasta servind de cele mai multe ori drept platformă pentru personalitatea lui.6 Neplăcut este momentul când moderatorii încearcă să recreeze anumite momente din viaţa acestuia, chiar din campania electorală şi îl trag cumva la răspundere în faţa publicului său numeros. Din acest motiv, orice candidat este antrenat să reacţioneze şi să răspundă cu calm oricărei provocări lansate de jurnalişti. Cu atât este mai bună relaţia candidatului cu presa, cu atât îi este favorizată imaginea.

Cadrul, deşi este ales neutru, se adaptează în funcţie de fiecare candidat. Înălţimea nu mai reprezintă o problemă atunci când imaginea este controlată. Filmat din unghiul potrivit, un candidat nu mai trebuie să îşi facă griji în ceea ce priveşte particularităţile sale fizice.

Cercetătorii consideră că unghiurile din care se filmează, tunsoarea sau vestimentaţia contribuie la manipularea impresiilor publicului şi la influenţarea alegerii votanţilor. În acest sens, a fost realizat un studiu asupra unui grup de studenţi americani cărora li s-au prezentat fotografii cu candidaţi fictivi. Chiar şi după expunerea liniei politice adoptate de către fiecare candidat, studenţii au rămas influenţaţi de fotografia prezentată.8 Prin urmare, criteriile estetice ale unui candidat contribuie la influenţarea deciziei de vot. Din acest motiv, publicitatea este o componentă esenţială a politicii moderne şi se investeşte foarte mult în ea.

În ceea ce priveşte afişele, acestea trebuie să fie cât mai simple şi cât mai originale, astfel încât să rămână imprimate în mintea oricărui trecător grăbit. De eficienţa afişului sunt legate textul şi imaginea, care trebuie să fie concise pentru a obţine rezultatul mult dorit. Iar de cele mai multe ori, imaginea spune mai multe decât textul, acesta devenind cu timpul doar „un accesoriu”9 al celei din dintâi. Însă, imaginea trebuie să fie pusă în legătură cu textul afişului. Simplitatea afişului este dată de cuvintele simple, uzuale, originalitatea şi evitarea contracampaniei adversarului. Sloganul trebuie să comunice tuturor cititorilor acelaşi mesaj, să fie original, credibil, să nu lase loc de interpretări din partea adversarilor şi să fie uşor de reţinut (să nu conţină mai mult de 6-8 cuvinte). Prin urmare, un afiş pentru o campanie electorală trebuie să transmită esenţialul.

Logo-ul ales este şi el important întrucât poate îmbunătăţi imaginea candidatului. Din acest motiv, oamenii continuă să asocieze candidatul cu logo-ul de campanie chiar şi după alegeri. Fie că este realizat 3D, sofisticat, fie că este creat manual, acesta trebuie să fie o creaţie originală şi să inspire mesajul central al campaniei. Culoarea este de cele mai multe ori cea prestabilită de partid şi amestecată cu modelul Old Glory, care reprezintă succes, dreptate şi suveranitate. În schimb, fontul este vocea candidatului şi majoritatea aleg majusculele pentru a atrage atenţia. Însă există şi alte variante precum title case sau lowercase şi site-uri care oferă modele, aşa cum face www.wordmark.it. În funcţie de reputaţie, fiecare va alege dacă logo-ul campaniei sale va conţine numele complet, doar numele, doar prenumele sau chiar porecla. Un candidat cunoscut la nivel naţional se va baza pe familiaritatea numelui său, în timp ce un candidat nou va dori să se facă remarcat.11 Prin urmare, alegerea logo-ului este unul dintre cei mai importanţi paşi într-o campanie politică întrucât contribuie la construirea imaginii candidatului.

Evoluţia tehnologică şi activitatea crescută a oamenilor în mediul online face această misiune mai dificilă decât în trecut deoarece orice greşeală este sesizată imediat şi criticată prin intermediul platformelor de socializare.

Un exemplu semnificativ este logo-ul lui Hilary Clinton pentru campania prezidenţială, un H străpuns spre dreapta de o săgeată roşie. Acest logo a fost interpretat ca o dorinţă a lui Hilary de a conduce America spre dreptate, iar culoarea roşie este cu siguranţă inspirată de partidul Republican. Însă, imaginaţia oamenilor a adus altă simbolistică şi reacţiile au devenit virale. O mulţime de oameni au văzut o imagine sinistră în logo-ul ei, cea a turnurilor gemene atacate de un avion, şi au împărtăşit această viziune prin intermediul Twitter. The Guardian a scris un articol în care apar fotografii editate de câţiva utilizatori ai acestei platforme şi a obţinut răspunsul unuia dintre ei. Chris Humphrey a declarat că design-ul logo-ului i s-a părut ironic şi că versiunea editată de el face referire la politica lui Bill Clinton, care a contribuit la dezastrul din data de 11 septembrie 2001.

Un alt exemplu care a atras atenţia este logo-ul ales de preşedintele Donald Trump şi Mike Pence, vicepreşedintele Statelor Unite. În acest caz, interpretarea a stârnit o mulţime de râsete deoarece aceştia au ales ca T-ul lui Trump să pătrundă P-ul lui Pence. The Guardian a descris acest design ca pe o combinaţie erotică şi lipsită de creativitate, la fel de jenantă ca momentul în care Trump a ţinut un discurs în faţa unui perete de gunoaie.13 Un exemplu de reacţie venită din partea unui utilizator este cea postată de Judd Legum.

Cea mai veche tehnică de influenţare a publicului este modelul stimul – răspuns, cartea lui Serghei Ceahotin, Violul mulţimilor prin propaganda politică, fiind reprezentativă. „Aceasta este lumea în care trăim. O lume în care nici măcar curcubeul nu-şi mai poate păstra puritatea. El trebuie sau să facă reclamă la ceva, sau să devină, dacă nu instrument, măcar argument de propagandă politică.”

Acesta demonstrează faptul că succesul propangandei este dat de un public uşor de impresionat, prin formule ce inspiră sentimente de teamă, de speranţă, de ură, ş.a. Acest lucru poate fi influenţat de educaţia fiecărui om. Cu cât un om este mai învăţat, cu atât este mai greu de manipulat şi, din acest motiv, este vizat un anumit grup de oameni, uşor de subordonat, format din majoritatea cetăţenilor. Fie că este folosit pentru a influenţa publicul, fie că este folosit în urma unor catrastrofe, acest model poate fi aplicat cu succes mai ales în campaniile electorale, unde scopul nu este o schimbare radicală, ci mobilizarea cetăţenilor pentru obţinerea unui vot.

Rolul jucat de mass-media în influenţarea populaţiei poate fi observat încă din perioada primului război mondial, telegraful, radio-ul, cinema-ul şi telefonul reprezentând mijloacele de propagandă menite să influenţeze atât propriul neam, cât şi neamul inamic.

-Modelul dependenţei demonstrează faptul că mass-media joacă un rol foarte important în generarea şi distribuirea informaţiilor cu ajutorul cărora populaţia poate înţelege realitatea şi poate acţiona în consecinţă. Poporul este cu atât mai dependent de mass-media cu atât instituţiile sunt mai slabe, în zonele puternic industrializate;
-Modelul hegemonic, al cărui pincipală reprezentantă este şcoala de la Birmingham, arată faptul că dominaţia este asigurată de transferul de valori, cunoştinţe şi simboluri cu ajutorul mass-mediei. Scopul acestei teorii este acceptarea unei ideologii;
-Modelul knowledge gap demonstrează faptul că mass-media accentuează diferenţele dintre grupurile sociale şi cultural;
-Modelul spiralei tăcerii se bazeaza pe relaţia dintre mass-meida şi opinia publică, ce acceptă orice teorie sau informaţie propusă de mass-media în numele majorităţii. Există o tendinţă a oamenilor, de a se conforma pentru a nu fi excluşi. Aceştia îşi doresc să fie ca toţi ceilalţi, să se asemene majorităţii, nu să se diferenţieze în raport cu ea. De altfel, societatea îi respinge pe cei care refuză să se supună majorităţii.
Validarea opiniilor dominante se face cu ajutorul mass-mediei, cu ajutorul liderilor de opinie, personalităţilor şi a jurnaliştilor. Mass-media selectează ideile de referinţă a dezbaterilor publice pentru ca toţi cetăţenii care nu pot lua parte la acestea să fie informaţi corespunzător. Omul simte nevoia de a aparţine majorităţii. Desigur, există grupuri restrânse de oameni care nu se regăsesc în această categorie. Există oamenii care nu îşi exprimă opinia şi renunţă când trebuie să acţioneze. Teoria numită fluxul în doi paşi arată faptul că informaţiile transmise de mass-media ajung mai întâi la persoanele mai sociabile, care transmit mai departe mesajele. Prin urmare, este numită fluxul în doi paşi deoarece este nevoie de două etape ca aceasta să se poată desfăşura. Fără a nega influenţa mass-mediei asupra indivizilor unei societăţi, există şi teorii în ceea ce priveşte efectele limitate ale acesteia;

-Modelul cultivării împarte oamenii care se expun mass-mediei, televiziunii, în două categorii: heavy viewers sunt persoanele care petrec mai mult de patru ore în faţa ecranului şi toată realitatea lor este construită în jurul valorilor pe care mass-media le-a transmis. Light viewers concep lumea în felul lor, însă folosesc mass-media ca reper;

-Modelul agendei presupune stabilirea priorităţilor de către mass-media, precum şi selectarea subiectelor de discuţie. Mass-media ne arată care ar trebui să fie interesele noastre. De cele mai multe ori ne sunt prezentate teme de discuţie care nu sunt chiar atât de importante pentru societate. Cu cât se insistă mai mult asupra unui eveniment, cu atât cetăţenii îi vor da o mai mare importanţă.

 

 

Autor Cătălina Stanciu 07 Iulie 2019, 20:24 Atitudini
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii