Să fii artist

De Hugo Mărăcineanu 26 Aprilie 2019, 15:30 Atitudini

Cel nemulțumit, rătăcitorul prin cotloanele inaccesibilului devine ezitant, și tot mai rar și cu neîncredere se deschide către ceilalți, îndoiala îl macină și-l face să-și țină operele pe lângă el, să le scornească tot felul de ireale cusururi spre a le proteja mai întâi de propriile-i îndoieli și apoi de ochiul neavizat ori draconic de critic al colegilor de breaslă. Opera de artă este limitată, simbolică și în acest sens nu se poate vorbi niciodată de o semnificație unică ci de o mare varietate de interpretări și înțelesuri scrie Tudor Vianu; eu susțin că opera de artă nu este limitată, nu se oprește între barierele unor înțelesuri ea poate fi receptată în funcție de fiecare individ în contextul trăirilor, cunoștințelor și relațiilor sale cu ceilalți cu timpul și ideile lumii sale. Adevărata operă de artă poate să miște psihicul individului, așa cum muzica generează armonic pe calea auzului și se adresează direct sufletului cu atât mai puternice sunt stările captate pe calea luminii ( 90% din informații ajung la creier pe calea văzului ), vibrația ei declanșează stări imposibil de descris.

Nu sunt de acord că opera de artă ar trebui să fie doar o stare de moment, de visare, un sentiment și că nu e neapărat nevoie să fie sondate căile abisale ale problematicii existenței și ființei în efemeritatea curgerii sale, că o stare, o visare rămân cantonate în problematica din care se generează ne penetrând în spiritul atât de cuprinzător al celui ce simte, gândește și trăiește cu ardoare. Nu cred că dacă îi contești pe alții ești mai artist, ce ai tu de spus e numai al tău, iar de nu spui nimic dar totuși te zbați, produci, expui, n-ai certitudinea că ce faci este artă, faci o marfă cu calități estetice aparte care ajunge la ceilalți la fel ca toate lucrurile pe care ei și le procură contra banilor, bani însușiți contra ore de muncă (ore de viață) și asta înseamnă că plătesc niște lucruri cu viața lor consumată în muncă și pot să-și aroge dreptul de proprietate asupra obiectelor cu calități artistice. Un târg ciudat și păgubos să plătești cu viață (ore muncă) obiecte cu estetică aparte ce nu-ți pot declanșa viziuni, trăiri din care să pornești spre a cuceri spații insondabile și să fii în dincolo de monoton, obișnuit, cotidian!

Arta este un blitz, un bing-bang din care începe geneza spiritului- cu degete oarbe pipăi inpalpabilul, auzi tăcerea, guști fierea neputinței, vezi nevăzutul, înțepenești în elanul saltului și întrezărești ABISUL de dincolo, asta ne dă creatorul, asta poate declanșa cu arta sa, pentru asta el se mutilează între ceilalți (și noi îi zicem boemă), să le găsească spaimele, rănile și să-i mângâie cu prisoselnica sa ardere și a trufiei umane cu fiecare operă, cu fiecare deschidere la care este damnat artistul (arta piere dacă nu-i sinceră!), acesta este orizontul la care aspiră creatorul autentic și nu poate avea nicio legătură cu lumea măruntă a vanităților politice, economice, a malformațiilor psihocomportamentale, de aceea ei artiștii devin poli ai societății către care se îndreaptă speranțele, admirația și esențele vieții contemporanilor.

Cei binevoitori se apropie de opera de artă și văd cel mult modestia, liniștea, calmul, luciditatea adâncă a visului nu și meditația și calea spre transcendent, nu și topirea egocentrismului, megalomaniei, nu și zbaterea și arderea creatoare ce îl mistuie pe cel chemat de har. Afirm cu tărie că egoismul generator de conflicte de avariție, de sentimente subumane este și inamicul îngrozitor al spiritului, al iubirii de Dumnezeu; suflet, om și artă este motorul ce amplifică toate lațurile negative ale societății în complexitatea manifestărilor ei, susține și declanșează acte antisociale, antiumane, antietice în individul grosier pe care îl acaparează și de care vedem că e plină societatea contemporană. Arta vine din tine, e modul tău de a fi, dar dacă rămâne la tine se pierde ca o știmă ce nu s-a cântat niciodată – câți oameni trudesc spre a ne reda ce a auzit în sufletul său muzicianul, câți trudesc la tipărirea unei cărți, la turnarea unui film, o piesă de teatru spre a le aduce publicului pictorul, sculptorul, graficianul sunt singuri, doar ei cu ei, nu-i ajută nimeni, tabloul, sculptura, grafica trebuie să se prezinte singure: fără tipar, fără regie, fără instrumente, fără decor!

Doamne, și ce mare e tentația căderii în egocentrism, tu cu tine, cu arderea ta, cu geneza din tine! O, de ar bănui publicul câte bătălii poartă artistul, cum se zbate, cum se sfâșie pentru a fi el, se rupe ca să se ofere, își dezgolește sufletul și tremură pentru viața ce o zămislește – devine neîncrezător,amână mereu deschiderea spre public, își ține operele lângă el – nu, acesta nu-i egoism, este sentimental firesc de ocrotire, de demnitate al creatorului, este semnul celui cu care ar trebui să fim în comunicare spre a trăi ceea ce vrea să ne spună.

Secolul trecut a acreditat ideea că arta ar trebui să fie un șoc (bazat mai ales pe tehnică, pe materiale noi, pe manevrarea ciudată a mijloacelor plastice, pe idei stranii) și a neglijat faptul că toate ale artei pornesc dintr-un singur punct – artistul cu trăirile sale – Omul metamorfozat, omul transfigurat, căutătorul de esențe, omul care ni se adresează pe căi subtile, profunde, ce nu le poate substitui cuvântul cu sens și ton, că ceea ce spune artistul îl costă prea mult ca să fie împins în derizoriu (aparență, texturi, instalații- mode ce vin și trec) și de aceea consumatorul de artă trebuie să vină cu ochii sufletului deschiși ca să-și însușească lumea, adevărurile și trăirile cu care el vine spre public.

Privind curgerea prin timp a unor nume consacrate m-am surprins adesea că mă îndoiesc de un mod de exprimare constant (stilul), și mă întreb dacă stilul, maniera, nu este rezultatul unui automatism, a oboselii de a cerceta și descoperi un manierism propriu ajutat de lejeritatea unor formule experimentate sau dacă nu cumva este și rezultatul unor cedări ale artistului în fața presiunii ce o pune cumpărătorul asupra sa. Tonitza, Pătrașcu, S. Bălașa, Câlția nu s-au lăsat manipulați de gustul publicului, de a curge într-un singur sens, acela în care au fost receptate la un moment dat de un public cu bani (dar nu se știe dacă și cu cultură și starea necesară de a pătrunde în esențele descoperite de artist)?! Mă îndoiesc să nu fi fost tentați cu bani și artiștii profunzi în care viitorul proprietar al operei cerea să i se recunoască stilul, maniera, deci li se impuneau limitele, acelea pe care cel ce comanda le putea percepe, îl încorseta pe artist să rămână în maniera, în stilul, să nu meargă mai departe (vezi portrete de copii la Tonitza, vezi clovnii lui C. Baba). Și el, artistul se autopastișa, mai făcea un tablou în maniera, în stilul său, se autocopia încercând să se mintă că are aceleași trăiri spre a mulțumi pe cel ce a comandat ori pe un posibil alt cumpărător.

Dumnezeu a dat fiecărui om un dar, numai pe artist l-a lăsat să și-l caute, ori dacă artistul înțepenește într-o manieră, recognoscibilă ca amprentă înseamnă că și-a găsit darul?! Mă îndoiesc că tu cel creat ai putea înțelege pe creator și că îți este menit doar drumul căutătorului ori dacă te-ai oprit și te-ai cantonat într-o manieră, într-o temă, drumul tău s-a terminat, nu ți-ai urmat calea de căutător, gândiți-vă la tema megalomanică, fricii și haosului din operele lui C. Baba din ultima parte a vieții, clar-obscurul venea și-l învingea pe căutătorul ce devenise genial în încercarea de a trece în dincolo de unde spiritual să hălăduiască pe căile metafizicii liber și neconstrâns de regulile realului posibile doar în real.

Opera de artă este un act de cunoaștere izvorât din iubirea pentru ceilalți, este CUVÂNTUL golit de sensuri și intonație și care prin vibrație și armonie se adresează direct spiritului iar ea, CUNOAȘTEREA, este o stare de împlinire interioară de echilibru și armonie din care EUL vine să supună lumea unei interogații continue – de aici neliniștea scormonitoare a creatorului, a celui ce se întreabă și-i veșnic nemulțumit de toate ale lui, de toate ale oamenilor.

În artă nu există frământarea unor contrarii explozive căci lupta pe care o poartă artistul îl satisface pentru că este mai importantă lupta, lupta, calea decât succesul, finișul, cantonarea – starea de vibrație armonioasă este benefică și-i alimentată de lupta cu sine a artistului. Rezultă că artistul devine prin natura menirii sale un non-conformist iar pentru societatea ce vrea să-l subjuge, să-l domine, devine un pericol real nu numai prin ceea ce face, nu numai prin ce transmite, ci și prin modul lui de a trăi, el este un însingurat, meditativ, cu idei oculte și probabil periculoase pentru dominatari, el nu vrea nimic - dar cei ce nu vor nimic își doresc totul! și asta sperie pe proști. ARS LONGA, VITA BREVIS EST! Năvala de amatori, pictori de duminică, naivi sau cum i-a mai nascocit criticul spre a le scuza existența a făcut posibilă penetrarea politică, subjugarea a ceea ce trebuia să fie libertate absolută la necesitate, la comanda socială, la asumarea lucrării de către alții.

Altă gogoriță, pusă pe tapet și umflată cu tam-tam pentru a justifica subjugarea artistului, controlul și ocuparea vieții lui cu viața altora. Și iată că marile comenzi sociale, fresce, mozaicuri complexe sculpturale cu temă, măi tovarășe! se ruinează, se pulverizează, roase de timp și nepăsarea societății care, chipurile, le-a comandat, erau prea reale, prea pline de orgoliu și tema sugerată prea departe de trăirea ce ar fi putut să le facă valorile în timp.

Artistul devine un artizan, un meșteșugar specializat, tot ce poate face este să-și perfecționeze îndemânarea și tehnicile și să spere, împins de nevoi, că cineva îl va chema pentru o comandă socială. Comenzi sociale programate și cu prețuri stabilite prin mercurialul dictat de politruci culturali.

articol apărut în revista Litera 13 nr 18/2019, p25-26
http://www.infoest.ro/stiri/cultura-brailei/litera13-nr-18-a-a-aparut.htm

 

 

 

Autor Hugo Mărăcineanu 26 Aprilie 2019, 15:30 Atitudini
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii