Mutenie ca de dupa sfarsitul lumii pe-o pajiste inflorita

De Virgil Andronescu 27 Aprilie 2020, 16:35 Atitudini

In urma cu o luna de zile, oamenii isi faceau planuri. Unii isi planificasera un weekend la munte, altii la mare, iar altii isi propuneau doar sa-si bea cafeluta dis-de-dimineata pe bancuta preferata din parcul preferat. Fiecare calculandu-si dorintele dupa puterea financiara sau pur si simplu dupa distanta fata de casa. Bucurie enorma printre oameni la gandul ca avea sa vina primavara, anotimp ce deja de atunci isi anunta sosirea. Pomi infloriti, firul iarbii deja maricel, pasarelele dezmierdau cu ciripit voios vazduhul inundat de razele dezmortite ale soarelui. Toate bune si frumoase. Dar mai erau si altii care se pregateau cu aplomb de noi si mari tunuri in afaceri, altii luptau cu incrancenare pe frontul combinatiilor. Pe ambele baricade se asteptau rezultate financiar-materiale de toata frumusetea. Cei mai naivi si mai cuminti erau cei care se multumeau, ca-n totdeauna, cu bautul cafelutei la aer parfumat si o discutie cu prieteni, singura dorinta importanta fiind aceea de a trage in piept mirosul florilor de corcodus, de zarzar ori de cais. In iarna care tocmai trecuse, molcoma si saraca in precipitatii specifice anotimpului, un loc de joaca pentru copii tocmai a fost dat in folosinta. Atat copiii, parintii si bunicii isi definitivau planurile cu privire la zilele minunate ce aveau a le petrece impreuna.

Musat, caporalul, privea inmarmurit multimea de oameni, in timp ce arunca in tabara inamica o ultima grenada, cu mana ce-i mai ramasese intreaga. Un furnicar neinsemnat, aflat intr-o continua miscare haotica, parea a nu-l impresiona decat in masura crasei indiferente fata de cerul albastru si verdele ierbii, de preocuparea multimii numai de ea insasi. Putini fiind cei ce admirau albul-rozaliu al florilor de cais, dar si mai puti erau cei ce contemplau natura cautand cu imaginatia si sufletul prin cotloanele sale noi si deosebite intelesuri etalatei frumuseti. Copiii se jucau pe tobogane si dadeau in leagane. Doamne de varsta a treia priveau peisajul si forfota lumii, depanand amintiri dintr-o tinerete trecuta demult. Seniorii jucau table sub umbrarul unor copaci. Tineri se plimbau tinandu-se de mana sau erau cu privirile atintite spre copilasii zburdalnici. Unii se se autoexcludeau din specia umana prin mizeria produsa in jurul lor de la spartul semintelor cat si prin ragnetele si vulgaritatile grotesti emise de aparatul fonator. Da, in urma cu o luna de zile unii dintre oamenii isi faceau planuri, in timp ce altii doar tulburau echilibrul dumnezeiesc al universului. Dar a venit o zi cand echilibrul Universului si-al universului lor s-a fracturat si doar cu foarte putin timp inainte de-a se trece la ora de vara s-a frant de-a binele si parca ireversibil. Natura s-a dat peste cap, vietile fiecaruia asemenea si ele, dar nu intr-un sens benefic precum cel al Greuceanul din poveste. Debusolarea si frica au pus stapanire pe furnicar si toata acea vanzoleala ce-i era firesc caracteristica s-a oprit. Cineva, mai presus decat toti la un loc, s-a erijat exclusiv in coordonarea acestor vieti delicate si visatoare ori impulsiv-grotesti. Rebelii fara cauza sau deja pierdute cauze s-au opus la inceput. Insa, spre binele tuturor, Fratele cel Mare a restabilit ordinea. A impus-o, metodele coercitive si-au dovedit eficacitatea.

Strazile sunt pustii. Aerul e mult mai curat. Pasarelele ciripesc mai abitir ca niciodata. Copacii mai au putin pana-si scutura florile. Nu peste mult timp, fructul va fi inlocuitorul natural al acestora. Daca natura va iesi din supararea sa pe fiinta numita om. Oamenii stau in case. De voie si de nevoie s-au autoizolat intre betoanele peretilor. Viata s-a dezechilibrat. Naturii i-a fost curmat echilibrul. Universul intregii vieti a devenit imprevizibil. Notiunea timpului s-a pierdut pentru om. Spatiul s-a comprimat. Omul… Omul modern s-a scufundat si mai adanc in apele virtualului tulbure, adancindu-se in virtualul haotic. ,,Ionut, Alina, aveti grija sa nu cadeti din leagan, dati-va mai incet!”, ,,Da vecina, asa este… Grea mai e viata! Auzi, dar ce-au mai facut aia de-a plecat si nu s-a mai intors barbat’su de la Franta? Tot cu ala nou’ este?”, ,,sase-sase, poarta-n casa. Da’, ce faci prietene, incerci sa trisezi? Uite colea, poarta-n casa!”. ,,’Tu’i pa masa…da treaba! Te bagi frate intr-o combinatie, e pont gras si ne iese…!” Soarele urca pe cer cu cate-o sulita in plus, de la o zi la alta. Razele sale sunt din ce in ce mai aprinse. Pisicile au inceput sa umple pustiul strazilor. Ici-colo cate un ratacit sau mai multi, deranjeaza linistea zilei. Noptile sunt de o mutenie ca de dupa sfarsitul lumii. Din cand in cand, precum oamenii cavernelor ies doamnele de varsta a treia, ies seniorii si, pe ici si pe colo mai apar adolescenti sau copilasi. Copiii dupa o alergatura, o gura de aer si sa-i prinda putin soarele. Nu se mai tin de mana si nu se mai saruta pe strada adolescentii.

Venerabile doamne si onorabili seniori golesc rafturile magazinelor pentr a-si face provizii parca pentru o iminenta Apocalipsa. Putin din ziua se intampla asta. Restul timpului ii gaseste pe multi dintre oameni in casele lor: pragmaticii facandu-si planuri intinsi pe canapea si sperand…, pe visatori scrutand zarea de la ferestre, ca pe-un viitor necurat de mistic, si visand…, pe copii… Copiii sunt prinsi de jocuri, de tehnologia moderna cu care s-au nascut. S-a frant echilibrul, posibil ireversibil; planeta se scutura de noi, iar Universul… Universul lamureste nelamuritele caporalului Musat: ce-i cu furnicarul si unde este de nu mai este, si-i spune povestea unor fapturi minuscule… Fapturi ce n-au gandit macar o clipa la finalul fiecareia dintre ele, nici la viata celui de-aproape, nicicum vreodata la sfarsitul organismului gazda, distrigandu-l. Si-acum, aproape de cantatul cocosilor, se-aud- undeva in abstract, vaicareli, vaiete si ofuri de dureri si-aproape nebunie de-atata izolare intre patru pereti de beton. In mai putin de trei ore se crapa de ziua. O noua zi, din multele ce au trecut dar si din foarte multele ce se vor scurge lent in trecutul fiecaruia.

In urma cu o luna de zile planurile erau altele. Si acum tot altele sunt dar aceleasi…altele! Soarele va urca din nou pe cer peste toate frumusetile acestei lumi admirata de unii pana la contemplare si chiar meditatie; injurata si batjocorita de altii pana la distrugere. Intradevar e primavara, canta pasarelele, caisii se sunt aproape de scuturatu florii, pisicile incep sa acapareze orasul pierdut. Soarele tot acolo sus este si va fi…din ce in ce mai fierbinte. Atat pentru visatori cat si pentru pragmati, totul pare apocaliptic, fara sens, e non-sens la cota absolut.

 

 

Autor Virgil Andronescu 27 Aprilie 2020, 16:35 Atitudini
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii