Braila (1914-1916) (I)

De Prof. Adriana Grigorescu 10 Noiembrie 2014, 10:22 Atitudini

Moto
Ca să ne iubim orașul trebuie să-l cunoaștem nu numai cum este în prezent, ci și cu trecutul lui.  (Andrei Pippidi)
Braila veche
I. Situația internațională și poziția României (1914-1916)

La începutul secolului al XX-lea marile puteri europene erau grupate în două alianțe politico-militare rivale: Tripla Alianță sau Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria și Italia) și Tripla Înțelegere sau Antanta (Anglia, Franța și Rusia). Interesele politica și economice divergente ale acestora, numeroasele crize regionale (marocană, bosniacă, balcanică) prefigurau un conflict de mari proporții.

Acesta s-a declanșat pe 15/28 iulie 1914. Pretextul l-a constituit asasinarea moștenitorului Austro-Ungariei, Franz Ferdinand la Sarajevo pe 15/28 iunie de către un tânăr sârb. Încurajată de Germania, Austro-Ungaria a declarat război Serbiei. Așa a intrat în acțiune sistemul de alianțe care a transformat războiul într-unul european și mondial.

Principalele operațiuni militare în lunile iulie-august au loc în Balcani, în Serbia din partea Austro-Ungariei. În vestul Europei, trupele germane ocupă Belgia. Între 5-12 septembrie - are loc Bătălia de pe Marna – cu victoria armatelor anglo-franceze împotriva Germaniei.

Pe frontul de est, între 26-30 august are loc Bătălia de la Tannenberg, unde armata germană înfrânge armata rusă. Dar în Bătălia de la Lemberg (Lvov), armata austro-ungară este înfrântă de ruși. În septembrie, în bătălia de la Lacurile Mazuriene armata rusă, înfrântă, se retrage. Abia în luna decembrie 1914 are loc stabilizarea frontului și începe războiul de poziții.

Anul 1915 aduce o schimbare importantă, în sensul că Italia aderă la Tripla Înțelegere pe 23 mai declară război Austro-Ungariei și pe 20 august, Turciei. Bulgaria intră în război de partea Triplei Alianțe și declară război Serbiei.

În vestul Europei, pe 22 aprilie, are loc primul atac german cu gaze asfixiante la Ypres (Flandra). Pe frontul de est, au loc lupte intense între Germania și Rusia, cu rezultate schimbătoare. Și în Balcani au loc lupte: ofensiva austro-germană în Serbia, armata bulgară ocupă orașul Niș.

Declanșarea Primului Război Mondial a pus România într-o situație critică pentru că era legată de Tripla Alianță printr-un tratat semnat în 1883 cu Austro-Ungaria, la care aderaseră Germania și Italia, tratat care a avut drept scop garantarea securității față de politica agresivă a Rusiei. Dar Austro-Ungaria și Rusia stăpâneau întinse teritorii românești și se opuneau eliberării acestora și unirii lor cu România.

Regele Carol I a convocat Consiliul de Coroană la Sinaia pe 21 iulie/3 august 1914 la care au participat membrii guvernului Brătianu, fruntași politici ai țării și prințul moștenitor Ferdinand. În acest consiliu, regele a cerut ca România să intre în război de partea Triplei Alianțe, fiind susținut de Petre P. Carp. Ceilalți oameni politici, printre care Alexandru Marghiloman, Take Ionescu, Ion I.C. Brătianu s-au pronunțat pentru neutralitate, pe motiv că Austro-Ungaria a atacat Serbia și în acest caz România nu are nici o obligație. Regele Carol I a acceptat formula neutralității supunându-se majorității.

Dar, opinia publică românească și oamenilor politici erau favorabili unei apropieri de Tripla Înțelegere. România a semnat în septembrie 1914 un acord cu Rusia, prin care aceasta recunoștea drepturile României asupra teritoriilor românești deținute de Austro-Ungaria în schimbul unei neutralități binevoitoare.

Tot în septembrie 1914 s-a semnat un acord cu Italia, prin care cele două țări se obligau să nu iasă din neutralitate fără a se anunța reciproc cu opt zile înainte. Pe 27 sept./10 octombrie 1914 Carol I a murit și i-a urmat la tron, nepotul Ferdinand (1914-1927), care, împreună cu Regina Maria a sprijinit acțiunile guvernului Brătianu de apropiere de Tripla Înțelegere. În această perioadă a neutralității au avut loc măsuri de pregătire a teritoriului și armatei, intensă activitate diplomatică.

România va semna pe 4/17 august 1916, la București, Convenția politică și militară cu Tripla Înțelegere, prin care i se garantau granițele, se recunoștea dreptul ei asupra Transilvaniei, Banatului și Bucovinei, egalitatea cu ceilalți membri ai alianței, iar România se obliga să intre în război la 15/28 august 1916 împotriva Austro-Ungariei. Scopul general al războiului purtat de România era realizarea idealului național – întregirea neamului.

Intrarea în război a fost apreciată în Anglia, de primul ministru Lloyd George: este evenimentul cel mai mare al anului 1916 și cheia succesului în război. Presa din Franța lăuda admirabila armată română strălucind prin gloria ei de la Plevna. România a participat la primul război mondial timp de 3 ani și trei luni, ducând lupte grele, obținând victorii scump plătite (800.000 de morți, răniți și dispăruți, iar pagubele totale se ridică la suma de 72 miliarde lei aur, din care 17 miliarde reprezintă jaful făcut în timpul ocupației germane.

La 27 martie 1918 s-a alăturat României Basarabia, la 28 noiembrie 1918 Bucovina și pe 1 decembrie 1918 Transilvania, realizându-se Marea Unire.

II. Viata economico-sociala Braila

Brăila, așezare binecuvântată de Dumnezeu, a fost cunoscută nu numai ca cel mai mare port al țării, dar și un oraș frumos și plin de viață pentru Europa și chiar pentru restul lumii, cum spune, atât de plastic, Fănuș Neagu: ”Brăila este așezată la Asfințit de Europa și răsărit de Asia”.

Din punct de vedere economic, în 1914, Brăila era considerat al doilea oraș al țării după București. Orașul trepida sub greutatea industriei, a portului și a marilor afaceri. Dintre fabrici putem enumera: fabrica de ciment Ioan C. Cantacuzino, Fabrica de cuie, furci și lanțuri, Fabrica de ulei, fabrici de săpun, Fabrica de butoaie, Fabrica de carton (Ancora), Fabrica de bere (Müller), fabrici de spirt, cărămidă și cherestea, de porțelanuri, de covoare (Persia), de oțet (Curcubeul).

În 1898, la Brăila existau șapte mori cu aburi, printre cele mai mari din țară: Moara Violatos (cea mai mare din sud-estul Europei) avea două corpuri de clădire cu 5 etaje; Moara Likiardopulos și Moara Milas și fiul. În 1904 s-a înființat Rizeria Română, societate anonimă pe acțiuni cu scopul decorticării și comerțului cu orez. Orașul era bine administrat prin Societatea de Iluminat Electric, Societatea de Tramvaie, Uzina de Apă, Serviciul de Salubritate și Căile Ferate Române cu două Gări.

În 1914 la Brăila erau 12 bănci: Marmorosch Bank, Banca Națională, Banca Românească, Banca Generală, Banca Agricolă, Banca Comercială, Banca Brăilei și Banca Danubiană.
Dunarea la Braila
Despre portul Brăila se pot spune multe: este situat pe malul stâng al Dunării, la 170 km de gurile Dunării, fiind un port fluvialo-maritim. Cheiul a fost construit de Anghel Saligny în 1895 pe piloni din lemn de stejar, pe o lungime de 4150 m pe malul Dunării.

Portul include magazii pentru mărfuri generale și magazii pentru cereale pe fundații înalte de piatră, cu rampe la nivelul ușilor mari și duble. Strada era pavată cu piatră cubică și între ele erau linii ferate. Exista o Administrație a Portului și Bazinul Docurilor cu silozuri enorme.

Portul era un furnicar permanent. Cargouri din toată lumea: turcești, libaneze, egiptene, panameze, malteze, austriece, englezești și franceze, rusești descărcau bumbac, mătase, măsline, mirodenii, citrice, fructe exotice și plecau încărcate cu cereale, cherestea, oi, vite, sârmă. O adevărată armată de hamali lucra în port.

Mari armatori în portul Brăila au fost grecii: Andrei Draculis, N. Vratos,  M. Hargulis, Leventi, Grigore A. Stathos. Afaceriști cu cereale erau Vlăsceanu, Vlahu, Violatos, H. Müller, Richard Stein.

 

Ca societăți de navigație erau:
- Navigația Fluvială Română
- Societatea de Navigație Dunărea
- Societatea Română Dunăreană 1914

Legătura orașului cu portul se făcea prin vaduri, străzi ce coborau la Dunăre: Vadul Sacagiilor (azi str. Danubiului) și Vadul Pițipiului (str. Portului, Calea Dobrogei, azi Împăratul Traian). În total erau 14 vaduri.
Moara Violatis, vedere de pe Dunare
Societatea Română Dunăreană cu capital preponderent românesc avea vase și șlepuri care făceau curse de pasageri și marfă, urcând în susul fluviului până la Regensburg. Existau șase agenții străine de vapoare: Lloyd (austriacă, filială a societății engleze cu aceeași nume), Danubiana (austro-ungară), Messageries Maritimes (franceză), Gagarin (rusă) și Florio Rubatino (italiană).

Prof. dr. brăilean Emil Octavian Mocanu a scris în 2012 cartea ”Portul Brăila de la regimul porto-franco la primul război mondial (1836-1914)” și prezintă balanța comercială valorică între anii 1908-1913, realizată pe baza comerțului cu cereale. În anul 1908 – Export lei: 69.931.443 și import lei 36.705.147, iar în 1913 – export lei: 102.650.809 și import lei: 57.287.000, aproape dublu.

În 1904, N. Iorga aprecia: ”Brăila a redevenit regina comerțului Țării Românești”. Gara Fluvială este o construcție în stil românesc, având ca arhitect pe V. Hălăceanu și a fost inaugurată pe 8 februarie 1909.

Pe 13 ianuarie 1836, domnul Țării Românești, Al. Ghica a declarat Brăila Porto Franco adică port liber, ceea ce permiteau accesul liber al vaselor, debarcarea, depozitarea și exportarea mărfurilor fără nici o taxă vamală (cu excepția tutunului, vinului și rachiului). Timp de 47 de ani, până în 1883, Brăila s-a integrat comerțului internațional. Până la primul război mondial este perioada de maximă înflorire a portului și a Brăilei.

După cum atestă documentele vremii, la finele primului deceniu al sec. XX-lea, Brăila avea o populație de 40.000 locuitori. De importanță locală erau mica producție de mărfuri și prestările de servicii.

Într-un tabel al poliției întocmit la cererea Ministerului Industriei și Comerțului (1911), aflat la Arhivele Naționale, Filiala Brăila sunt menționate pe lângă fabrici și atelierele meșteșugărești existente: 597 croitorii, 244 cizmării, 128 fierării, 108 bărbierării (frizerii), 64 rotării, 36 ateliere de modă, 35 tâmplării, 32 ceasornicării, 26 cofetării, 24 dogării și 16 olării. Mai erau atelierele de boiangerie (7), ceaprăzărie (2), tapițerie (6), curelărie (8), căldărărie (4), legătorii de cărți 6), tipografii (6); ateliere pentru confecționat umbrele (2), plumbării (2) (confecționau țevi pentru rețeaua de apă și alice pentru arme de vânătoare); ateliere de tinichigerie (84).

Alături de acești mici producători și liber profesioniști mai erau câteva sute de căruțași cu atelaje proprii și sute de docheri și cârciumari, care lucrau în port la încărcat și descărcat nave.

În Brăila trăiau oameni foarte bogați, bunăstarea lor se materializează în casele construite, vile frumoase cu curți largi și garduri înalte din fier forjat. Armatorii greci aveau casele pe străzile din jurul Pieții Sf. Arhangheli, pe străzile Vapoarelor, Belvedere, Albă și Neagră. Armatorii erau proprietari ai uneia sau mai multe nave în construcție, dotate pentru transportul de mărfuri, în primul rând cereale. Majoritatea erau greci. În anul 2005, muzeograful Ana Maria Harțuche a organizat o interesantă expoziție intitulată ”Case de armatori brăileni” la Galeriile Dunărea.

Pe strada Galați se află casa armatorului Alecu Portolo (lângă Biserica Armeană) și la nr. 20, casa armatorului Constantinescu. Pe strada Bolintineanu (Verde), la nr. 10 Casa Suliotis (bancher) cu scară impunătoare de marmură de Carrara, iar Casa Lichyardopol a fost demodată. Casa Embiricos (cerealist), construită în 1912, este cea mai frumoasă, fiind restaurată cu măiestrie și este astăzi Muzeul Nică Petre (sculptor brăilean de renume).

Pe strada Coroanei au locuit evreii, oameni bogați: la nr.1 – Casa Fanciotti (armator, 1898), nr. 13 - Casa Weismann (afaceri cu cherestea), nr. 24 Casa J. Novrik, evreu rus din Kiev (armator) și la nr.34 Casa Wolf Cleiman (cerealist). La nr.12 – Casa Hecheter a locuit Mihail Sebastian.

O altă categorie o formau negustorii, cârciumarii, hangii, proprietarii de prăvălii ce duceau o viață decentă, mulțumitoare, cu gospodării respectabile.

Strada Regală (apoi Republicii și azi Mihai Eminescu), era și este coloana vertebrală a orașului Brăila. Trotuarele erau mărginite de tei, apoi de salcâmi. Casele, cu un singur etaj, cu balcoane înfrumusețate cu o feronerie bogată, aveau la parter pravalia și la etaj locuința, sunt fiecare în alt stil arhitectonic. Prăvălie lângă prăvălie erau ale negustorilor evrei, greci, armeni, români, turci. Renumite magazine erau: La doi englezi, Durabil, La Milion, La Sezon. Erau magazine de lux dar și prăvălii cu prețuri accesibile oricărui brăilean. Privitul vitrinelor era o adevărată plăcere, cu mărfurile aranjate atrăgător.

Strada Regală era un loc de promenadă, un loc de întâlnire al oamenilor de afaceri, al cumpărăturilor, dar și de gură-cască, așa cum povestește scriitorul brăilean, Mircea Vasiliu în romanul său ”Ape tulburi”, apărut în anul 2011.

Pe strada Regală erau cofetării (celebrele Papacanaris), farmacii (la nr. 2 – Casa Barocă cu trei coroane regale și statuile Esculap, Hipocrat și Higia a farmacistului grec Rasty Petzalis), librării (Cartea de Aur), cinematografe și grădini de vară (Lux, Lyra, Trianon), restaurante cu nume atractive Mielul blând, Maiorul Mura, Blanduzia și hoteluri de lux Princiar, Bistol, Metropol, High Life, Petersburg.

Și pentru a reda întru totul culoarea epocii, nu lipseau limonagii (turci sau albanezi) îmbrăcați în portul național și purtând în spate un vas metalic din alamă cu franjuri și ciucuri multicolori. Vasul avea un cioc, vânzătorul se apleca în față și prin cioc curgea limonada în paharul cu toartă. Bragagii vindeau bragă, o băutură turcească, dulce și răcoritoare, din tărâțe de grâu. Mai erau iaurgii, zarzavagii cu colibițe, vânzătorii de acadele, flașnetarii, vânzătorii de ziare și fotografii amatori.

O lume diversă, cosmopolită, dar care era în armonie, muncind și trăind cinstit. Cei săraci erau hamalii, pălmașii, muncitorii și meseriașii, servitorii care trăiau în cartierele mărginașe. Dar, dacă era pace, așa cum a fost în perioada neutralității (1914-1916), considerată o picătură de liniște înaintea marii furtuni, ce avea să fie primul război mondial, oamenii erau mulțumiți.

Așa era Brăila până la începerea războiului, când va deveni o așezare umilită de ocupanți.

După terminarea Primului Război Mondial și trecerea celor doi ani de ocupație străină: germană, bulgară și turcă (1916-1918), orașul era complet devastat și de nerecunoscut. Pierderile materiale erau enorme: clădiri, locuințe, biserici, școli, portul, fabrici distruse, băncile închise. În plus, pierderi umane și teama pentru ziua de mâine din cauza sărăciei. Dar, Brăila a mai trecut de-a lungul istoriei prin perioade grele și precum Pasărea Phoenix a reînviat din cenușă, mai frumoasă.

III. Primaria si prefectura Brailei

Pentru început este necesar a se face un scurt istoric al evoluției instituției Primăriei brăilene. Din a doua jumătate a secolului XIV orașul a fost condus de un județ (primar), consiliat de pârgari. În 1831, Regulamentul Organic a stabilit Sfatul orășenesc, instituție de administrație și conducere locală, având în frunte un Magistrat până în 1854. Între 1855-1963 se numește Municipalitate și între 1864-1890 – Primăria urbei, iar din 1851-1924 – Primăria orașului.

Primul primar al Brăilei a fost Kir Constantin Vechilhargi, un mare negustor local. Obligațiile Primăriei erau:
- organizarea veniturilor orașului
- asigurarea aprovizionării locuitorilor
- stimularea comerțului
- înfrumusețarea localității
- efectuarea construcțiilor edilitare
- aplicarea măsurilor sanitare
- iluminatul public
- întreținerea școlilor de stat
- buna funcționare a comenzii de foc

Veniturile Primăriei proveneau din:
- zeciuiala și capitația (impozit mic)
- taxele portului (cheiaj și ancoraj)
- accize
- marcarea măsurilor de capacitate, greutate și lungime
- foloasele din comerț
- taxele pentru cântărit
- arendarea islazului
- cotitul vaselor
- vânzarea cărților de joc
- închirieri de prăvălii și magazii
- taxe pe construcțiile clădite, tăierea vitelor, autorizații de construcții, proprietarii de birje, vinderea vitelor la obor.

Cel mai longeviv primar al Brăilei a fost Radu S. Campiniu, timp de 10 ani, cu unele întreruperi, începând din 1871 până în 1889. Pentru perioada 1914-1916, primari au fost: Constantin Alessiu (1914), Ștefan Săftoriu (1913 și 1914), Nistor Filotti (15 august-20 octombrie 1916), Sgardelli Nicu  (20 octombrie-2 decembrie 1916) și Nicolae Orăşanu (2 decembrie 1916-28 mai 1918).

Prefectura
Între 1931-1943 a avut vechea denumire de Ocârmuire, în perioada 1843-1954 Cârmuire, între 1948 și 1855-1860 s-a numit Administrație, iar județul se numea district. Între 1861-1863 a fost Prefectura Districtului și între 1864-1948 Prefectura Județului. Prin legea administrativă din 1925, Prefectul era numit prin Decret Regal, fiind șeful administrației Județului și șef al Poliției.

Între 5 ianuarie-aprilie 1914, prefect a fost Sassu V. Matei iar din aprilie1914 până în mai 1918 a fost Nicolae N. Ionescu care s-a născut la Bârlad în 1838. A făcut Facultatea de Drept din București. A fost avocat și fruntaș național-liberal, redactor la oficiosului Dunărea și director al ziarului liberal Apărarea. Intră în politică în 1884. Este ales în Cameră în 1895 și 1901. A fost primar a Brăilei (1895-1899), când a refăcut Grădina Sfinții Arhangheli din centrul orașului ca un parc englezesc și a înființat un serviciu de muzici cu două orchestre, una simfonică și alta de famfară care susțineau săptămânal concerte. Ca prefect în anii neutralității (1914-1916) și apoi, în timpul ocupației germane a menținut cu tact diplomatic un echilibru necesar, a asigurat aprovizionarea, ordinea și liniștea publică. Atât Primăria cât și Prefectura au colaborat pentru binele cetățenilor orașului și județului.

 

 

Autor Prof. Adriana Grigorescu 10 Noiembrie 2014, 10:22 Atitudini
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii