100 de ani de la moartea lui Aurel Vlaicu (partea a doua)

De Redactia 02 Octombrie 2013, 07:25 Atitudini
În 11 august 1910, Aurel Vlaicu a repurtat o convingatoare izbânda, reusind sa zboare la 50 m înaltime, pe o distanta de 6 km, publicul era entuziasmat, aplaudând cu lacrimi în ochi izbânda genialului inventator Aurel Vlaicu, presa laudând evenimentul.

Prin zborul sau, Aurel Vlaicu, le-a dat o lectie tuturor acelora care n-au avut încredere în el. Prin construirea acestui aeroplan atât de original, România se situeaza pe locul trei în lume, creând un aparat propriu, inventat, construit, si pilotat de un român.

La 5 septembrie 1910 a avut loc o demonstratie de zbor la Chitila, la care au participat Aurel Vlaicu, George Valentin Bibescu si francezul Michel Molla, fiecare cu avionul sau. Aurel Vlaicu a oferit o adevarata lectie de zbor, a fost o declansare de bucurie dupa zbor, fiind ridicat pe umeri si purtat în glorie si triumf. Gazdele se întreceau în a-l elogia pe Vlaicu al nostru, fiind felicitat si premiat de reprezentantii autoritatilor statului. Evenimentul a fost punctat de presa, scriitori, poeti, pictori, politicieni si de catre toti prietenii sai, având un puternic ecou intern si international, toti îl elogiau pe tânarul inginer român Aurel Vlaicu, a carui celebritate stralucea tot mai tare.

Vlaicu a fost invitat sa participe la manevrele militare, zburând în ziua de 27 septembrie 1910, la înaltimea 500 m, timp de 35 minute, fiind felicitat de Ministrul de Razboi, general Grigore Crainiceanu si recompensat de Consiliul de Ministri cu suma de 50.000 lei.

Dupa acest zbor Aurel Vlaicu a participat si la manevrele de la Piatra Olt, toti din conducerea armatei erau încântati de maiestria tânarului inginer. În ziua de 17 octombrie 1910 a urmat mitingul de pe hipodromul Baneasa. Pe o vreme mohorâta, ing. Vlaicu a avut un succes rasunnator, mitingul aviatic s-a transformat într-o adevarata sarbatoare nationala. Imediat a primit oferte de a zbura la Istanbul si Cairo, dar intentia lui Vlaicu se îndrepta spre orasele din tara. Asa a fost scrisa istoria aparatului de zbor „Vlaicu I”.

În anul 1911 a fost conceput aparatul de zbor „Vlaicu II”, fiind mult îmbunatatit de catre tânarul inventator, fata de primul. În august 1911 se sarbatoreau la Blaj 50 de ani de la înfiintarea ASTRA. Erau prezenti N. Iorga, I.L.Caragiale, O.Goga, G.Cosbuc, St.O.Iosif, Ion Agârbiceanu, I.G.Duca, Ion Mehedinti, Petre Liciu, Aristita Romanescu si multi altii pregatiti pentru sarbatoare. În centrul atentiei s-a aflat Aurel Vlaicu cu aparatul sau si cu demonstratiile sale de zbor. În cele din urma a reusit sa cucereasca multimea, dupa zbor a fost felicitat, îmbratisat si sarutat ca un erou care duce spre nemurire aspiratiile Neamului Românesc. Caragiale l-a felicitat si sarutat spunându-i „esti cel mai mare geniu al poporului nostru”.

În septembrie 1911 a zburat la Sibiu si Brasov, unde timpul nu a fost favorabil demonstratiei, Aurel Vlaicu riscând mult. La Brasov a cunoscut-o, pe Marioara Barbulescu, fiinta care în viata lui avea sa joace un rol important. În toamna anului 1911 în capitala Moldovei se sarbatorea semicentenarul Universitatii din Iasi si se dezvelea monumentul lui Mihail Kogalniceanu. Consiliul de organizare a serbarilor l-a invitat pe Aurel Vlaicu, care a participat, oferind un nou prilej de a încânta multimea. În octombrie 1911 efectueaza zborul între Bucuresti si Oltenita.

Pentru meritele sale, la propunerea lui Spiru Haret, ministrul instructiunii, primeste premiul Academiei Române în anul 1912. Atunci a propus aeroplanul „Vlaicu II” pentru înzestrarea armatei, ceea ce ar fi pus bazele începuturilor aeronauticii românesti, fiind sustinut de matematicianul Traian Lalescu, dar totul a fost în zadar.

În anul 1912 primeste de la prietenul sau ing.Ursinus, din Germania, stiri despre concursul international de aviatie organizat pe aerodromul de la Aspern, lânga Viena. Aurel îsi începe pregatirea printr-un zbor Bucuresti-Ploiesti, nu lipsit de peripetii, cu o aterizare lânga Tiganesti. În drum spre Aspern poposeste la Cernauti, unde efectueaza doua demonstratii de zbor în aprilie 1912. Succesul a fost deplin, dar aici afla stirea despre faptul ca iubita lui s-a îmbolnavit grav, fiind nevoita sa plece la tratament la Davos, în Elvetia. Aurel a suferit pentru Marioara, care îi luminase pentru scurt timp viata.

Aurel Vlaicu ajunge în iunie 1912 la Viena si îsi expune aparatul de zbor „Vlaicu II” în salonul expozitional. Despre acest moment a scris emotionant, prietenul sau Traian Vuia, care scoate în evidenta ingeniozitatea si originalitatea româneasca. La concurs participau 43 de aviatori din 8 tari: 17 austrieci, 12 francezi, 7 germani, 3 italieni, 1 rus, 1 belgian, 1 român. Dintre ei nu lipsea celebrul aviator francez Roland Garros, care pilota un „Bleriot XV”, model nou. A fost stabilit un nou record mondial, aviatorul Caskay a zburat la o înaltime de 4600 m cu doi pasageri.

Succesul lui Aurel Vlaicu a fost pe deplin, clasându-se pe primul loc la proba de aruncare a proiectilului, iar la probele de viraj strâns si de aterizare la punct fix s-a situat pe locul doi. A fost ovationat de cei 200.000 de spectatori,iar presa vieneza a scris la superlativ despre român, fiind felicitat si premiat de organizatori.

Si presa din tara a scris mult despre demonstratiile lui A.Vlaicu, ziarul „Românul” din Arad aparut pe 30 iunie 1912 a scris: „Aurel Vlaicu depasind adversari redutabili a iesit biruitor în unul din primele concursuri de aviatie. Epopeea Neamului Românesc în care ne-am impus strainatatii este consemnata acum prin trei localitati: Plevna, Montpellier si Aspern”. Tot timpul a fost înconjurat cu caldura si simpatie de numeroasa colonie româneasca din Viena, iar din tara a primit multe felicitari si telegrame.

Dupa succesul de la Aspern, Aurel Vlaicu a început un turneu cu zboruri demonstrative în Transilvania. Astfel în iulie 1912, Vlaicu a zburat la Arad, Lugoj si Hateg uimind pe toti participantii cu maiestria sa. La Arad în fruntea Comitetului de organizare s-a aflat Vasile Goldis, iar la Lugoj organizator a fost pictorul Virgil Simionescu, ce l-a imortalizat pe Vlaicu în fata aparatului sau. Cu emotie a sosit la Orastie pentru demonstratia din 4 august 1912, unde au participat peste 10.000 de oameni.

Niciodata nu mai vazuse nimeni o asemenea manifestare de sarbatoare la Orastie. Era prezenta familia, cu tatal si mama sa, prietenii si locuitorii Orastiei, din împrejurimi si chiar de la distante mai mari, veniti cu carute, calare pe cai, pe jos, cu biciclete, trenul si cu automobilul. Erau prezenti O.Goga, St.O.Iosif, alaturi era o societate de unguri magnati, contele Bethlen, baroneasa Napcsa, marele proprietar Kendeffy, milionarul italian Peccol. Acestia se închina aviatorului român si baroneasa îl roaga sa-i prezinte pe toti parintilor sai. Vlaicu îi duce la taranii români care sedeau lânga hangar. Ungurii strâng mâna parintilor lui Vlaicu si îi felicita pentru norocul de a avea ca fiu un geniu neîntrecut.

Zborul a durat 30 minute la o înaltime de 300 m. Lumea era în delir, parintii plângeau, tatal sau la început sceptic acum plângea de bucurie si era fericit ca fiul sau a reusit sa cucereasca lumea vazduhului. Eroul îsi împlinise cu succes misiunea, mai ales aici, printre ai sai, cei care nu l-au uitat niciodata. În ziua de 11 august 1912, A. Vlaicu a zburat la Vârset, în prezenta a 20.000 spectatori.

La Alba Iulia, A. Vlaicu a zburat în ziua de 18 august 1912. Durata zborului a depasit 40 de minute la înaltimea de 700 m. Vlaicu s-a îndreptat spre Mamut, apoi spre Piatra Craivii, a venit pe Ampoi si Mures pâna la Ciugud, apoi a aterizat în fata multimii entuziaste. Despre acest zbor au scris foarte frumos ziarele : „Unirea”, „Gazeta Transilvaniei”, „Drapelul”, „Libertatea”.

Demonstratia de la Alba Iulia s-a înscris, asa cum si-a dorit-o Aurel Vlaicu, între cele mai izbutite zboruri ale sale, pastrându-se în memoria celor prezenti. Din fericire, pâna la 1 Decembrie 1918 s-au scurs doar 6 ani. Visul lui Vlaicu si al tuturor participantilor la zborul sau istoric s-a înfaptuit pentru totdeauna, într-o neuitata zi istorica, dar din nefericire A. Vlaicu n-a putut realiza din nou zborul sau în ziua Marii Uniri.

În ziua de 28 august 1912, A. Vlaicu a zburat la Saliste, unde s-au nascut Ioan Lupas, Onisifor Ghibu, D.D.Rosca si Ioan Moga. Dupa zbor, pe câmpul de la marginea localitatii, s-a încins o mare hora româneasca, un adevarat corolar al triumfului lui Vlaicu.

În luna septembrie au urmat zborurile lui Vlaicu la Târgu-Mures si Dumbraveni. Avea planificat sa zboare si la Bistrita si Oradea, dar fiind chemat la Bucuresti, a fost obligat sa abandoneze acest proiect. La Bucuresti a participat la un miting aviatic, urmarind exercitiile de zbor ale unui avion „Bristol-Coanda”, fabricat în Anglia, dupa care a urmat demonstratia lui Aurel Vlaicu.

La sfîrsitul anului 1912 s-a deplasat în Anglia pentru unele negocieri cu firme engleze. Aparatul „Vlaicu II”, depasit deja din punct de vedere tehnic, a fost abandonat, la orizont aparuse un nou vis „Vlaicu III”. În iulie 1913 a participat la campania armatei române în Bulgaria. În acea perioada, la Bucuresti, crestea interesul în Valentin G. Bibescu, care adunase în jurul lui un grup de piloti care obtineau rezultate de prestigiu zburând cu aparate Bleriot.

Printre acestia se aflau pilotii: Negrescu, Protopopescu, tânarul Poli Vacas, Capsa, Zorileanu. Acestia l-au ambitionat pe Vlaicu care îsi propune un zbor în premiera, privind trcerea Carpatilor, dorind sa devina „Vulturul Carpatilor”.

A plecat în ziua de 13 septembrie 1913 din Bucuresti îndreptându-se spre Ploiesti, aici a aterizat pentru alimenterea avionului. A decolat, a trecut de Câmpina, având în fata piscurile Carpatilor. Constient, probabil, ca aeroplanul nu va putea depasi cu mult înaltimea muntilor, Vlaicu si-a întors aparatul spre Câmpina, cu intentia de a ateriza în apropierea soselei, pentru a fi vazut de cei care îl însoteau. La marginea satului Banesti, însa s-a prabusit din înaltime.

Nici azi nu se cunosc cauzele prabusirii. Printre cei dintâi care au ajuns la locul accidentului au fost Magnani si Salisteanu, Vlaicu zacea mort, având oasele zdrobite, lânga sfarâmaturile „pasarii” sale. Visul flacaului din Bintinti de a trece, în zbor, Carpatii, îsi întrerupsese aici firul.

Stirea mortii lui Vlaicu a lovit ca un traznet opinia publica din tara, a fost decretat doliu national. Ceremonia înmormântarii, la Bucuresti, s-a transformat într-o mare adunare de iubire si compasiune pentru cel disparut. Au participat la ea, în primul rând, cei veniti din Transilvania, mama, tata, fratii si surorile, alte rude, prieteni si locuitori din Bintinti, Orastie, personalitati ale vremii din Transilvania, din Bucuresti, precum si un numeros public.

A fost înmormântat în cimitirul Bellu, iar aceasta trista împrejurare a scos în evidenta marea admiratie si deosebita simpatie de care se bucura Vlaicu în masa poporului. Satul în care s-a nascut, începând cu anul 1927 se numeste Aurel Vlaicu, iar înca din 1919, numele sau fusese dat liceului din Orastie. În localitatea sa, precum si în alte multe localitati au aparut muzee, monumente memoriale (statui, busturi), placi comemorative.

Prin tot ce a realizat Aurel Vlaicu este considerat un geniu al aviatiei, un simbol si un îndemn al unitatii nationale, un erou al Neamului Românesc.   

Sursa: revista Dacoromania

 

Autor Redactia 02 Octombrie 2013, 07:25 Atitudini
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate