La acțiunile de împădurire derulate de Romsilva au participat peste 23.000 de voluntari

De Redactia 16 Mai 2018, 16:50 Administrative

plantare pomPeste 23.000 de voluntari au participat în această primăvară la acțiunile de împădurire, plantând puieți forestieri împreună cu silvicultori în pădurile de stat administrate de Romsilva. Din cei 23.375 de voluntari înregistrați la nivel național, 14.365 sunt elevi, 1.930 sunt cadre didactice, iar 386 studenți.

De asemenea, la acțiunile de împădurire organizate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva au participat alți 6.694 de voluntari, între care membri ai unor asociații non-guvernamentale, autorități locale, angajați ai Gărzii Forestiere, ai Gărzii de Mediu, ai Agenției pentru Protecția Mediului, jandarmi, militari, polițiști, pompieri și reprezentanți ai autorităților locale.

Pentru elevi și studenți, aceste acțiuni au și un puternic rol educativ, aceștia învățând de la silvicultori să planteze puieții forestieri dar și cum se pot implica, pe viitor, în protejarea pădurilor.

Până în prezent, în campania de împăduriri de primăvară, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a împădurit 3.260 de hectare, a plantat 7 hectare de perdele forestiere de protecție, a regenerat natural alte 6.578 de hectare de pădure și a realizat completări curente în zonele împădurite în anii anterior și refaceri ale pădurilor calamitate pe alte 1.449 de hectare.

De asemenea, Romsilva a asigurat gratuit 357.000 de puieți forestieri organizațiilor și voluntarilor care s-au implicat în alte acțiuni de împăduriri, în afara pădurilor de stat.

Campania de împăduriri de primăvară continuă în zonele montane, în acest moment zece direcții silvice derulând lucrări de împăduriri și regenerări a pădurilor. Romsilva va regenera în acest an, în cele două campanii de împăduriri, din primăvară și toamnă, 12.881 de hectare, din acestea 8.433 de hectare prin regenerări naturale și 4.448 de hectare prin împăduriri, cu o investiție de 167,4 milioane de lei. În ultimii 27 de ani, Romsilva a regenerat peste 540.000 de hectare de pădure.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare de păduri proprietatea publică a statului și 22 de parcuri naționale și naturale cu o suprafață de aproximativ 850 de mii de hectare.    

BIROUL DE PRESĂ AL REGIEI NAȚIONALE A PĂDURILOR – ROMSILVA

 

Autor Redactia 16 Mai 2018, 16:50 Administrative
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii