Proiectul legii privind votul uninominal majoritar într-un tur, adoptat de plenul Camerei Deputatilor

De AGERPRES 22 Mai 2012, 15:07 Administrative
Proiectul de lege privind introducerea votului uninominal majoritar într-un tur a fost adoptat la vot final de plenul Camerei Deputaţilor. Iniţiativa legislativă a USL propune modificarea legii electorale, în sensul ca alegerile parlamentare să se desfăşoare în sistem uninominal majoritar într-un singur tur, adică atribuirea mandatelor de deputat şi senator se va face într-o singură etapă.

Acest tip de sistem presupune că, în urma alegerilor parlamentare, sunt declaraţi învingători cei care reuşesc să obţină cele mai multe voturi în colegiile în care candidează.

''La nivelul colegiilor uninominale, se atribuie un mandat candidaţilor care aparţin unui competitor electoral ce a întrunit pragul electoral şi care au obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate în colegiul uninominal în care au candidat'', se arată în textul propunerii de lege.

Plenul a respins un amendament al PDL prin care se propunerea reducerea numărului de parlamentari la 300.


 

Autor AGERPRES 22 Mai 2012, 15:07 Administrative
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate