Inspectoratul General pentru Imigrări: A început etapa a treia de ocupare a posturilor vacante

De Comunicat 16 Septembrie 2019, 22:48 Administrative

Inspectoratul General pentru Imigrări organizează, în etapa a treia, concursuri pentru ocuparea a 26 de posturi vacante, prin încadrare directă și trecere în corpul ofițerilor a agenților cu studii superioare. Viitorii ofițeri și agenți își vor desfășura activitatea în cadrul aparatului central al IGI și structurile subordonate, în domenii de activitate precum: resurse umane, comunicații și informatică, administrativ, implementare programe, informare și relații publice, integrare, migrație, structura de securitate, medical, psihologic.

Astfel, începând cu data de 16 septembrie a.c., debutează a treia etapă de concursuri fiind demarată procedura de ocupare a 26 de posturi vacante, 15 ofițeri și 11 agenți, 25 de funcții prin încadrare directă și o funcție prin trecere în corpul ofițerilor a agenților cu studii superioare.

Posturile din această etapă, sunt distribuite structurilor aparatului central, precum și celor din București, Ilfov, Arad, Galați, Giurgiu, Maramureș, Suceava, Timiș.
Înscrierile se fac la sediul central al Inspectoratului General pentru Imigrări, iar la concurs se pot înscrie persoanele care îndeplinesc condițiile legale, criteriile specifice și condițiile de ocupare prevăzute în fișa postului.

Anunțurile de recrutare pot fi accesate pe site-ul oficial al Inspectoratului General pentru Imigrări la adresa www.igi.mai.gov.ro, secțiunea “Carieră” și la avizierul instituției. Tot aici puteți găsi detalii despre depunerea cererilor și perioada de înscriere.
Informații suplimentare privind modalitățile de înscriere și participare la concurs, condițiile de recrutare, probele de examen, criteriile de departajare și alte date importante pentru desfășurarea în bune condiții a recrutării și încadrării candidaților pot fi obținute de la structura de resurse umane a Inspectoratului General pentru Imigrări la numărul de telefon 021/4107513 și interiorul prevăzut în anunț.

Posturile au fost alocate în urma unei analize privind necesitățile operative și de suport, de la nivelul structurilor centrale și teritoriale. Totodată, s-a avut în vedere obiectivul de creştere a gradului de siguranţă a cetăţeanului și a capacității de acțiune la nivelul structurilor teritoriale, prioritatea în combaterea migraţiei ilegale şi facilitarea accesului persoanelor la procedura de azil și programele de integrare.

BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

 

Autor Comunicat 16 Septembrie 2019, 22:48 Administrative
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii