Polițiștii de imigrări din Brăila au depistat, cu ședere ilegală, o femeie din Republica Moldova

De Comunicat 08 Martie 2021, 17:33 Administrative

Polițiștii de imigrări din Brăila au depistat, cu ședere ilegală, o femeie din Republica Moldova. Pe numele acesteia a fost emisă o decizie de returnare, prin care este obligată să părăsească România în cel mult 15 zile, și aplicată interdicția de a mai intra în țara noastră pentru o perioadă de 6 luni.

În ziua de 5 martie a.c., poliţiştii Biroul pentru Imigrări al judeţului Brăila au efectuat o acțiune, în cooperare cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.

Cu această ocazie, polițiștii au depistat cu şedere ilegală o femeie, în vârstă de 23 de ani, din Republica Moldova. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că aceasta a intrat legal în România, în baza pașaportului biometric, însă la expirarea perioadei de ședere nu a părăsit teritoriul țării noastre.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au emis pe numele acesteia o decizie de returnare prin care are obligativitatea să părăsească România în termen de cel mult 15 zile. Totodată, a fost sancționată contravențional cu avertisment, iar la ieșirea din țară pe numele său va fi instituită interdicția de a mai intra în țară noastră pentru o perioadă de 6 luni.

Acţiunile desfăşurate de către poliţiştii de imigrări urmăresc asigurarea ordinii şi siguranţei cetăţeanului prin exercitarea unui control permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor şi combaterea migraţiei şi muncii ilegale.

Facem apel către toţi cetăţenii străini de pe raza judeţului şi contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniu, invitându-vă să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale, la sediul Biroului pentru Imigrări al judeţului Brăila, din strada Ana Aslan nr.39, la numărul de telefon 0239-606100, sau vizitând site-ul public la adresa www.igi.mai.gov.ro.

 

 

Autor Comunicat 08 Martie 2021, 17:33 Administrative
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii