Contractul pentru proiectarea și construcția podului rutier peste Dunăre, de la Brăila, a fost semnat

De A.Frangu 15 Ianuarie 2018, 17:32 Administrative

Luni, 15 ianuarie 2018, la Ministerul Transporturilor a fost semnat contractul pentru realizarea podului rutier peste Dunăre, proiect în valoare de 500 milioane de euro, după care s-a ținut o conferința de presă comună susținută de prim-ministrul Mihai Tudose și ministrul Transporturilor Felix Stroe.

”... semnăm astăzi contractul pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din ultimii 27 de ani, lansat în România. Este un proiect de aproximativ 500 de milioane de euro ce va fi construit de o asociere de firme din Europa și din Asia, ceea ce oferă un plus de simbolistică importanței acestui proiect. După ce va fi realizat, podul de la Brăila va fi al treilea proiect de acest gen din Europa” a precizat ministrul Felix Stroe.

”Sunt aproape 40 de ani de când se discută despre acest lucru. Este un pas imens. Acum,  toți spunem că 48 de luni, 4 ani sunt mulți, până acum un an nici nu ne gândeam să scriem primele cifre sau primele litere în acest. În acest moment s-a intrat în linie dreaptă și din punct de vedere al infrastructurii de legătură între provinciile istorice, începând cu nordul Moldovei cu Dobrogea, este și un element de siguranță națională. Este și un moment de normalitate. Putem să fim o țară normală unde un fluviu nu se mai traversează cu bacul și când este ceață anumite zone rămân izolate.  Felicitări tuturor celor care au muncit,(...), din aprilie până acum, pentru un proiect de asemenea anvergură, este un timp foarte scurt. Felicitări! Şi vă garantez că atâta timp cât mai suntem în picioare, vom da tot sprijinul ca proiecte de acest gen să se desfășoare cu aceeași rapiditate şi apoi, implementarea lor să nu sufere nici un fel de impedimente. Vă mulțumesc mult şi felicitări!” a declarat Mihai Tudose.

 

Autor A.Frangu 15 Ianuarie 2018, 17:32 Administrative
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii