WEEKEND PLIN DE MISIUNI PENTRU JANDARMII BRĂILENI

De IJJ Braila 06 Septembrie 2017, 18:38 Administrative

             
În perioada 08-10 septembrie 2017, peste 100 de jandarmi brăileni vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică la toate manifestările cultural-artistice, dar şi sportive, planificate a se organiza în municipiul şi judeţul Brăila.

Astfel, în acest sfârşit de săptămână, efective din cadrul Jandarmeriei Brăila se vor afla alături de cetăţeni, împreună cu lucrători din cadrul celorlalte instituţii abilitate, pentru asigurarea în condiţii de normalitate a următoarelor evenimente:  
- în perioada 08-10 septembrie, la manifestările cultural-artistice desfăşurate cu ocazia “Zilelor Oraşului Ianca”;
- vineri, 08 septembrie, la “Zilele Comunei Jirlău”;
- tot vineri, 08 septembrie, începând cu ora 14.00, în localitatea Unirea, pe timpul manifestărilor organizate cu ocazia Zilei Comunei;
 - în perioada 08-09 septembrie, jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică în satul Cuza-Vodă, comuna Salcia Tudor, pe timpul desfăşurării “Bâlciului Tradiţional”.
    
De asemenea, jandarmii brăileni vor asigura şi măsurile de ordine şi siguranţă publică pentru buna desfăşurare a competiţiilor sportive ce se vor desfăşura în această sâmbătă, 09 septembrie a.c., astfel: - la Stadionul Municipal Brăila, începând cu ora 11.00, pe timpul partidei de fotbal Dacia Unirea Brăila - C.S. Sportul Snagov; - la Stadionul Pandurii din comuna Tudor Vladimirescu, pe timpul partidei de fotbal A.C.S. Victoria Traian – C.S.A. Axiopolis Sport Cernavodă; - la Sala Polivalentă Danubius Brăila, pe timpul partidei de handbal feminin H.C. Dunărea – C.S.M. Bistriţa

Jandarmeria Brăila recomandă participanţilor la aceste manifestări publice să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii publice, să manifeste înţelegere faţă de măsurile care vor fi asigurate cu ocazia acestor evenimente şi să solicite, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apel unic de urgenţă.

 

Autor IJJ Braila 06 Septembrie 2017, 18:38 Administrative
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii