Poliția Română da Verde la educație pentru circulație in parcarile Lidl

De Frimu Ghinea 27 Septembrie 2017, 20:10 Administrative

Pe 30 septembrie, de la ora 11, polițiștii vor fi prezenți în parcările a 206 magazine Lidl din țară pentru a le explica participanților semnele și regulile de circulație și să le ofere sfaturi pentru siguranța pietonală. Astfel, fiecare copil care se alătură inițiativei va avea șansa să învețe direct de la polițiști care este comportamentul unui pieton exemplar în trafic.


Pentru Poliția Română siguranța rutieră reprezintă o prioritate, iar creșterea nivelului de siguranță a celor mici constituie o preocupare constantă pentru noi. Suntem convinși că bazele unui comportament rutier preventiv se pun la vârste fragede, iar prezența noastră în mijlocul celor mici pentru a le arăta cum să circule corect îi ajută să-și formeze deprinderi care o să le fie de folos pe tot parcursul vieții, a spus comisar-șef de poliție Grigore George, directorul adjunct al Direcției Rutiere din cadrul Poliției Române.


Lecția debutează printr-o sesiune teoretică, în care cei mici vor afla informații despre semnele de circulație, dar și care sunt cele mai importante reguli de respectat atunci când doresc să traverseze. Urmează apoi o sesiune interactivă, cu exerciții practice, în care copiii trebuie să pună în aplicare informațiile primite – recunoașterea corectă a semnelor și jocuri de traversare.
 
În plus, cei mici vor primi mai multe premii pentru participarea activă la lecție.

 

Autor Frimu Ghinea 27 Septembrie 2017, 20:10 Administrative
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii