Municipiul Brăila este oficial cel mai îmbătrânit oraș din România. A pierdut 13% din populație în ultimii 18 ani!

De Frimu Ghinea 03 Iulie 2019, 16:30 Administrative

Municipiul Brăila are cea mai îmbătrânită populaţie din România, cu o vârstă medie de 44,1 ani. La o diferenţă destul de mare, se clasează pe locul doi în topul oraşelor îmbătrânite municipiul Braşov (43,6 de ani), urmat îndeaproape de Ploieşti şi Constanţa (43,3 ani).

EY România a realizat o analiză comparativă a oraşelor din România din punct de vedere al vârstei populaţiei. Comparativ cu media naţională, media de vârstă a locuitorilor din oraşele româneşti cu peste 100.000 de locuitori este mai ridicată, 42,3 ani faţă de 41,2 ani la nivelul României.

Oraşul cu cea mai tânără populaţie din România este Suceava, cu o vârstă medie de 39,5 ani şi cu doar una din opt persoane cu vârsta de peste 65 ani.

Cea mai mare scădere înregistrată este în municipiul Brăila cu o pierdere a 13% din populaţie în perioada analizată. La polul opus avem trei oraşe – Iaşi cu o creştere a populaţiei de 13%, Suceava 3% şi Cluj-Napoca 1%.

Vârsta medie în România a crescut cu aproximativ 4 ani în ultimele două decenii, ajungând la 41 ani în 2018. În aceeaşi perioadă, s-a înregistrat cel mai mare procent de persoane în vârstă în rândul populaţiei urbane româneşti, una din şase persoane având peste 65 de ani în 2018.

„La fel ca în alte ţări, oraşele din România se confruntă, pe lângă problemele demografice, cu provocări legate de dezvoltarea şi durabilitatea infrastructurii, sănătatea populaţiei, bunăstarea şi facilităţile de locuire. Costurile ridicate, poluarea, schimbările climatice şi creşterea traficului au deja efecte reale asupra populaţiei urbane, continuând să constrângă din ce în ce mai mult atractivitatea oraşelor mari şi capacitatea lor de a creşte, fapt constatat în întreaga lume”, spune Adriana Tabac, Director Marketing şi Comunicare, EY România.

Comparația s-a făcut pornind de la datele anului 2018 față de 2000.

 

Autor Frimu Ghinea 03 Iulie 2019, 16:30 Administrative
Scrie un comentariu

Comentarii

  1. Lucia Dumitru 03 Iulie 2019, 19:20

    Nu ma mira, tinand cont de faptul ca aproape fiecare absolvent de liceu de elita sau tehnic, declara ca vrea sa plece \"afara\". Ceea ce in vestul Europei se chiama \" an social\" sau \" Austauschprogramm \", schimb cultural pe educatie, in Romania este o aventura, o incercare de a castiga rapid bani, de a se impune in cercul de prieteni cu o experienta in lumea mirifica a Vestului. Putini isi fructifica cunostintele, talentul sau pur si simplu ambitia, cei multi se intorc acasa cu o rabla de masina, prinos al vreunei munci pe branci, prost platita si al unor privatiuni greu de imaginat. Orasele mari gem de bunicute, de pensionari inainte de vreme si de consumatori ai serviciilor sociale. Tinerele perechi profita din plin de ajutorul parintilor si traiesc un prezent al surogatului de bunastare, multumita gratarelor, festivalelor de tot felul, al unei culturi care pierde din ce in ce mai mult teren, din ignoranta si nesimtirea ad-tiilor. locale. Braila, mon amour, ai nevoie urgenta de un elixir al tineretii!

Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii