Corpul profesional OBBCSSR solicită păstrarea dreptului câstigat pentru membri săi - 82% din salariul medicului specialist

De Redactia 25 Septembrie 2018, 20:18 Administrative

Umiliți de salarizare începând cu luna martie 2018 biochimiștii, biologii și chimiștii din laboratoarele clinice, membri ai corpului profesional OBBCSSR, nu mai pot tolera umilința zilnică la care sunt supuși și solicită Parlamentului să voteze favorabil Proiectul de Lege în care salariul lor la gradul principal să fie 82% din salariul medicului specialist, drept câștigat în Legea nr. 284/2010. Membrii OBBCSSR cu grade profesionale motivează solicitarea lor prin faptul că au aceleași atribuții ca și medicul specialist - sunt responsabili de analiză, validează, parafează și semnează rezultatele analizelor medicale care sunt documente medico-legale, sunt șefi de laborator, efectuează gărzi ca și medicii dar salariul lor actual reprezintă 42% din salariul medicului specialist ÎNSĂ până în luna martie 2018 reprezenta 82% din salariul medicului specialist.

Articolul 12 al Legii nr. 153/2017 precizează că salariile trebuie să se încadreze în bugetul alocat. Bugetul trebuie să fie alocat fără să fie încălcate drepturile obținute de salariați în alte legi, drepturi câștigate care nu pot fi încălcate. “Dreptul câștigat” de membrii OBBCSSR în Legea nr. 284/2010 de a avea pentru gradul principal un salariu reprezentând 82% din salariul medicului specialist nu poate fi încălcat.

Membrii OBBCSSR cu grad principal au pregătire și  atribuții similare cu cele ale medicului specialist dar salariul lor a scăzut în anul 2018 la jumătatea salariului medicului specialist. 

Un foarte recent Proiect de Lege al Ministerului Sănătății de aprobare a OUG 41/2018 trimis la Parlament propune o creștere a salariului membrilor OBBCSSR cu grad principal  la 62% din salariul medicului specialist, însă biochimiștii, biologii și chimiștii din laboratoarele clinice cu grad principal cer parlamentarilor să le voteze un coeficient de ierarhizare/salarizare corespunzător dreptului deja câștigat în Legea nr. 284/2010 care corespunde unui salariu de 82% din salariul medicului specialist. 
 
În Proiectul de Lege al Ministerului Sănătății depus la Parlament coeficienții de ierarhizare/salarizare propuși de Ministerul Sănătății pentru biochimiștii, biologii și chimiștii din laboratoarele clinice cu grad principal sunt egali cu cei ai medicului rezident an II, însă corpul profesional OBBCSSR atrage atenția parlamentarilor că atribuțiile medicilor rezidenți an II la locul lor de muncă nu sunt similare cu cele ale medicului specialist, așa cum sunt în cazul biochimiștilor, biologilor și chimiștilor din laboratoarele clinice cu grad principal.     
OBBCSSR solicită tuturor parlamentarilor indiferent de partidul politic, având în vedere că sănătatea nu are culoare politică, să voteze coeficienții de ierarhizare/salarizare corespunzători pentru biochimiștii, biologii și chimiștii din sistemul sanitar reprezentând 82% din salariul medicului specialist, drept câștigat în Legea nr. 284/2010.

Președintele Comisiei de Imagine, Relații Interne și Externe a OBBCSSR
Membru al Biroului Executiv Național
Dr. chimist medical specialist Georgeta SORESCU

 

 

Autor Redactia 25 Septembrie 2018, 20:18 Administrative
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii