COVID 19 | La Brăila au fost date 92 de sancțiuni în valoare de 29000 lei

De Comunicat 06 Iulie 2020, 20:26 Administrative

În ultimele 24 de ore au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în trafic, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activităţile desfăşurate au participat politiști, jandarmi, polițiști locali, pompieri precum și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila şi Direcției Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila.

Astfel, la data de 05.07.2020, la nivelul judeţului au fost verificate 132 de societăți comerciale şi au fost aplicate 92 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 29.000 lei, dintre care 28 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, 50 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 13 potrivit Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi 1 potrivit O.U.G 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă.

 

 

Autor Comunicat 06 Iulie 2020, 20:26 Administrative
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii